Sfântul Sfințit Mucenic
Dimitrie Rozanov
Preot rus, ucis pentru credința în Hristos în anul 1938, în vremea prigoanei comuniste.
Viața
Sfântul Sfințit Mucenic Dimitrie Rozanov, preot, s-a născut la 10 octombrie 1889 în satul Bardino, ținutul Kolomna, gubernia Moscova, în familia citețului Pavel Rozanov, și a murit în lagărul Bamlag la 31 martie 1938. Este pomenit la 31 martie, la 7 februarie, în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, la 13 iulie, în Soborul sfinților eparhiei Birobidjan, și la 5 septembrie, în Soborul sfinților Moscovei.
După absolvirea în 1907 a școlii duhovnicești din Kolomna s-a căsătorit cu Elisaveta Pavlovna Kedrova și a fost numit citeț la biserica Arhanghelului Mihail din satul Pocinki. După lovitura de stat bolșevică și începutul războiului civil, în 1918 a fost mobilizat în miliția din spatele frontului a Armatei Roșii, unde a slujit până în 1921. La 21 noiembrie 1921 a fost hirotonit diacon la biserica Sfântului Arhanghel Mihail din Pocinki, iar la 8 mai 1922, preot la aceeași biserică. În acea vreme, una din formele de luptă a puterii ateiste cu Biserica era cererea de plată a unor sume stabilite arbitrar, sub forma unor dări. În 1931, pentru neplata uneia din ele, părintele Dimitrie a fost osândit la patru luni de muncă silnică. Pedeapsa nu era legată de pierderea libertății, iar preotul venea în sat la toate sărbătorile bisericești și slujea. În 1933 a fost răsplătit cu cruce pectorală.
În 1937, în legătură cu dispoziția guvernului sovietic de nimicire fizică a Bisericii, puterea a hotărât să-l aresteze pe preot și să închidă biserica. În octombrie 1937 s-au adunat mărturii ale unor martori mincinoși, care ar fi spus că preotul făcea agitație electorală împotriva candidaților propuși de comuniștii locali și propunea candidați credincioși, din care pricină poporul a votat împotriva candidaților comuniști. Președintele sovietului sătesc a trimis NKVD o adeverință, spunând că datorită agitației preotului candidații comuniști au putut fi trecuți abia din a doua încercare, și a încheiat că rămânerea lui Rozanov în Pocinki nu mai este cu putință. Un grup de locuitori din Pocinki, care au fost apoi și martori mincinoși, a trimis NKVD o cerere ca preotul și membrii activi ai celor douăzeci să fie traduși în judecată pentru zădărnicirea alegerilor.
La 12 noiembrie 1937 părintele Dimitrie a fost arestat, închis la Kașira și cercetat două zile mai târziu. La anchete, anchetatorul a repetat toate mărturiile mincinoase, dar la fiecare întrebare, cu descrierea unor crime pe care nu le-a făcut și cu reluarea unor vorbe pe care nu le-a rostit, părintele Dimitrie răspundea la fel: nu am spus asta și nu mă recunosc vinovat. La 16 noiembrie ancheta s-a încheiat, iar la 19 noiembrie troica NKVD l-a osândit la zece ani de lagăr. În martie 1938 rudele lui au primit o scrisoare de la stația Izvestkovaia, de pe calea ferată Ussuri, și cu aceasta s-a încheiat orice legătură a lor cu preotul. Preotul Dimitrie Rozanov a murit în Bamlag la 31 martie 1938 și a fost îngropat într-un mormânt necunoscut din lagăr.
Prăznuiți în aceeași zi 18 martie
Chiril al IerusalimuluiSfântul Ierarh · Arhiepiscopul Ierusalimului18 mar
Eduard MartirulSfântul Mucenic · Regele Angliei18 mar
Anin din CalcedonSfântul Cuvios18 mar- Evcarpie din NicomidiaSfântul Mucenic18 mar
- Trofim din NicomidiaSfântul Mucenic18 mar
- Vasa de la PskovSfânta Cuvioasă18 mar
- CaemhanSfântul18 mar
- Cei zece mii de mucenici din NicomidiaSfântul Mucenic18 mar
- ChirilSfântul Fericit18 mar
- Chiril din AstrahanSfântul Cuvios18 mar
- Coman fiul lui ErnanSfântul Ierarh18 mar
- ConalSfântul Ierarh18 mar