Dimitrie Smirnov

Sfântul Sfințit Mucenic Dimitrie Smirnov a fost un preot de la Iaroslavl, protoiereu și secretar al mitropolitului Agafangel, arestat de patru ori în anii prigoanei sovietice și mort în închisoarea din Ust-⁠Kamenogorsk, în Kazahstan, la 26 iunie 1940. S-⁠a născut la 26 septembrie 1870 la Norskoe, lângă Iaroslavl. Biserica Rusă l-⁠a trecut între noii mucenici și mărturisitori la 17 iulie 2001. Este pomenit la 13 (26) iunie, ziua morții, și în duminica noilor mucenici.

Copilăria și învățătura

S-⁠a născut în familia preotului bisericii Sfânta Treime din așezarea Norskoe, azi în Iaroslavl, unde tatăl lui a slujit până la sfârșitul vieții. A învățat la seminarul din Iaroslavl și, după absolvire, nu s-⁠a grăbit să primească preoția, fiind atras de ideea învățăturii poporului simplu. Părinții, dintr-⁠un neam de slujitori ai Bisericii, voiau să-⁠l vadă preot; poate neliniștea lor venea de la o prevestire a familiei, că fiul va fi închis, iar clericii nu erau judecați de tribunalele laice. Dragostea lui pentru oamenii din straturile de jos și străduința de a-⁠i lumina au străbătut toată viața lui și au atras mulți oameni la el.

În 1891, după absolvirea seminarului în categoria a doua, s-⁠a întors la părinți și a devenit profesor la școala de pe lângă fabrica de țesut din Norskoe, unde a întemeiat un cor popular. Acolo a cunoscut-⁠o pe viitoarea soție, corista Elisaveta Iakovlevna Cirkova, o fată săracă, lucrătoare la războiul de țesut încă de la doisprezece ani, înzestrată cu un timbru de soprană frumos, păstrat până la bătrânețe. Părinții lui s-⁠au împotrivit căsătoriei, din motive de stare socială, dar el i-⁠a convins, iar dragostea lor a rămas până la sfârșit.

Preotul

În 1894 a primit preoția și a plecat la Pestovo, unde a lucrat mult pentru școala de acolo, ca îngrijitor, învățător și profesor de religie; sub el școala a ajuns una dintre cele model ale eparhiei, cu ateliere de fierărie și lăcătușerie. În 1898 a primit binecuvântarea arhierească pentru lucrarea fără plată la clădirea școlii. În 1902, la cerere, s-⁠a mutat în locul tatălui, la Norskoe, cu soția și cu fiul de doi ani, Dimitrie. Între 1902 și 1915 a unit lucrarea preoțească cu cea de învățător și a fost anchetator bisericesc și deputat la congresele clerului. În 1904 a întemeiat o frăție parohială. În 1907 a primit camilafca de catifea violetă, iar în 1911 o cruce pectorală de aur pentru lucrarea de anchetator. După moartea tatălui, a încheiat zidirea unei biserici în satul Kurilovo, cu sprijinul negustorului Serghei Sorokin, sfințită în 1913 cu hramul Sfântului Nicolae. În același an, locuitorii i-⁠au făcut o sărbătoare la ziua onomastică, ca semn de mulțumire.

În 1915 a fost mutat la Iaroslavl, paroh al bisericii Înălțarea Crucii, și curând a devenit unul dintre preoții de seamă ai orașului. Din 1918, cel mai târziu, a fost secretar personal al mitropolitului Agafangel și a rămas așa până la moartea acestuia, în 1928.

Prigoana

A fost arestat la toate marile campanii antibisericești: în 1922, la confiscarea averilor bisericești; în 1930, la arestarea episcopilor Evghenie Kobranov și Varlaam Reașențev; și a patra oară în 1938. În aprilie 1922, comisia de confiscare a găsit în biserica Înălțării Crucii rizele de aur ale icoanei Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, ascunse de epitrop; au fost luate și lucrurile preotului, între ele crucea de aur primită ca distincție, iar el și alți câțiva au fost arestați. La 24 mai 1922 a fost condamnat de ceka la trei ani de privațiune de libertate; a stat în închisoarea „Korovniki” din Iaroslavl, iar în același an, prin amnistie, pedeapsa i-⁠a fost înjumătățită. La 13 iunie 1927 a fost arestat pentru „răspândirea, în discuții private, la adunări și de pe amvon, a unor zvonuri provocatoare în legătură cu revoluția chineză și ruperea relațiilor diplomatice cu Anglia”; la anchetă a stat cu demnitate, spunând că a lucrat în limitele îndatoririlor de funcționar de cancelarie al arhiereului, și dosarul a fost închis „pentru lipsa de material compromițător”.

La 31 ianuarie 1930 a fost arestat a treia oară, sub învinuirea că a ajutat preoții surghiuniți; a negat și a confirmat doar că două femei de biserică din parohiile iosifite strângeau bani pentru deținuți. În 1930 a primit cinci ani de lagăr, la tăiat de păduri la o sută-⁠două sute de kilometri de Vyatka, apoi la Kargopol, unde condițiile erau mai ușoare. A fost eliberat în 1934, fără drept de ședere în orașele mari. A trăit cu soția la fiul lor Dimitrie, medic la spitalul de la stația Volga, apoi la Bragino, lângă Iaroslavl, și în cele din urmă la Hopîlevo, pe Volga, unde au cumpărat o casă cu banii dați de fiu; dar autoritățile i-⁠au interzis să doarmă în ea și noaptea mergea într-⁠un sat vecin, unde îl primeau monahii. Ca mulți alții eliberați din lagăr, ducea o viață foarte simplă, contemplativă, iar viața lui duhovnicească a rămas ascunsă, arătându-⁠se la ultima încercare.

La 10 mai 1938 a venit la Hopîlevo un agent al NKVD cu mandat de percheziție și arestare și a fost închis la Iaroslavl. Soția a scris lui Beria o scrisoare care a rămas ca un bocet al vremii: „Trăiau doi bătrâni, el de șaptezeci de ani și eu de șaizeci și cinci, și iată că au stat în cale.” L-⁠au învinuit de activitate antisovietică, ca membru al unui grup de preoți ai catedralei Sfântul Teodor din Iaroslavl, numit în dosar organizație contrarevoluționară secretă condusă de mitropolitul Pavel Borisovski. Din mărturia, din 1958, a Fainei Pestrinskaia, văduva protoiereului Vladimir Pestrinski, se vede cum erau făcute anchetele: erau puși să semneze foi albe, trimiși înapoi la închisoare, chemați noaptea, cu revolverul la față, ținuți opt zile fără somn, iar unii erau loviți prin scânduri puse pe piept. Cei învinuiți, istoviți, semnau mărturii inventate; Dimitrie Smirnov, la șaizeci și opt de ani, a arătat o tărie duhovnicească uimitoare, fiind singurul care a avut curajul să spună adevărul în fața minciunii, afirmând că nu știe nici o organizație antisovietică și negând învinuirea.

La 26 septembrie 1938 a fost condamnat la cinci ani de surghiun în Kazahstan și l-⁠a ispășit în satul Șemonaiha, regiunea Ust-⁠Kamenogorsk. Soția și fiul au venit la el; după o lună de la vizita fiului, în august 1939, a fost arestat din nou și închis la Ust-⁠Kamenogorsk.

Moartea și cinstirea

După datele din 1991 ale Ministerului de Interne al Kazahstanului, la 26 februarie 1940 a fost condamnat din nou, la zece ani de închisoare, iar familiei i s-⁠a spus că a murit în închisoare la 26 iunie 1940. Locul înmormântării nu se știe; se cunosc mai multe locuri de înmormântări în masă ale deținuților din Ust-⁠Kamenogorsk.

Era înalt peste medie, cu voce blândă și înaltă; martorii spun că era bun și binevoitor, cu o privire plină de bucurie și dragoste. O nepoată a lui, Maria Petrovîh, a devenit poetă și traducătoare cunoscută. La 17 iulie 2001, Sfântul Sinod, sub președinția Patriarhului Alexei, l-⁠a trecut între sfinți. Pomenirea se face la 13 (26) iunie, ziua morții, și în duminica noilor mucenici, la 25 ianuarie (7 februarie) sau în duminica apropiată. O icoană a lui este în biserica Sfânta Treime din Norskoe, iar un chip cinstit este și la biserica Sfântul Nicolae din Kurilovo; este cinstit în mod deosebit la biserica Sfântului Ioan Rusul din Kuntsevo, la Moscova, unde slujește strănepotul său, preotul Andrei.