Dimitrie Spiridonov

Sfântul Mucenic Dimitrie Spiridonov (1871-1938) a fost mirean, savant și istoric al Bisericii, și a primit cununa muceniciei prin împușcare la 29 noiembrie 1938, la Simferopol. Este pomenit la 29 noiembrie, la 7 februarie, în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, la 2 decembrie, în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai mitropoliei Crimeei, și la 28 decembrie, în Soborul sfinților din Crimeea.

Savantul

Dimitrie Spiridonovici Spiridonov s-⁠a născut în 1871. Încă din seminarul din Taurida s-⁠a deosebit între tovarăși prin însușiri deosebite, iar acolo s-⁠a apropiat duhovnicește de protoiereul Nicolae Mezențev, prietenia lor ținând până la moartea lor mucenicească. A continuat studiile pe cheltuiala statului la Academia Teologică din Sankt Petersburg, pe care a terminat-⁠o cu succes. În timpul studiilor își ajuta mereu fratele mai mic, Eleazar, trimițându-⁠i cărți, sfaturi și sprijin moral. Era foarte religios; smerenia și blândețea lui dădeau acea delicatețe uimitoare, lipsită de bănuială, de care se mirau mulți. Nu îngăduia nicio faptă aspră, nici măcar un cuvânt aspru, chiar când era vădit nevoie de o mustrare severă. Starea înaltă a minții lui, cufundată în subiectele înalte ale științelor teologice, și îndepărtarea lui în rugăciune de grijile zilnice l-⁠au făcut să-⁠și continue studiile la Universitatea din Moscova, ca ascultător liber.

La întoarcerea în Crimeea a predat la seminarul din Taurida. Activitatea lui științifică a primit o înaltă prețuire și, la recomandarea lui Arsenie Ivanovici Markevici, istoric, etnograf, arheolog și cercetător al Crimeei, la 13 decembrie 1907 Spiridonov a fost primit în Comisia Arhivistică Savantă din Taurida. La 28 noiembrie 1908 a ținut un raport strălucit despre martiriul Sfântului Clement, papa Romei, în Crimeea. Între 1913 și 1916 a stat în Grecia, ocupat cu munca științifică, unde s-⁠a apropiat de mulți arhierei greci și profesori universitari. În Tavricheskie eparhialnie vedomosti a publicat multe lucrări despre întrebări de istorie bisericească: Mucenicii creștini din vechime, Novațian și schisma lui, traducerea din greacă a scrierii Sfântului Clement al Romei Despre feciorie. În scrierile lui s-⁠a arătat temeinic, foarte erudit și cu cunoaștere strălucită a subiectului. Cam în acea vreme s-⁠a căsătorit cu Anisia Ivanovna. Căsnicia a fost fericită, dar nu au avut copii.

Între 1918 și 1922 a fost învățător la Evpatoria, iar din 1919 secretar al consiliului societății grecești și președinte al celor douăzeci ai bisericii grecești a Sfântului Proroc Ilie, al cărei paroh era fratele lui, preotul Eleazar. La 6 august 1922 a fost ales vicepreședinte al Comisiei. Din acea vreme sunt lucrările lui Natii de pe țărmul de nord al Mării Negre în istoria gândirii grecești vechi și Despre grecii de la Mariupol. Zdruncinările revoluției și ale războiului civil l-⁠au făcut să caute un loc mai potrivit pentru lucrul științific. În 1922 a încercat, fără izbândă, să emigreze în Grecia. După refuzul oficial s-⁠a mutat la Simferopol și a predat la Universitatea din Taurida, iar la sovietizarea Crimeei a părăsit învățământul în semn de protest și s-⁠a angajat la muzeul de istorie locală, unde s-⁠a dedicat lucrului științific. În 1928 a publicat Însemnări din istoria elenismului în Crimeea. La 15 ianuarie 1931 s-⁠a ținut ședința de încheiere a Comisiei, la care a luat parte și el. A ajuns curând adjunct al directorului muzeului și răspundea de toată munca științifică; scurtă vreme a fost și director. În acei ani a purtat o largă corespondență științifică cu savanți din diferite universități: cu profesorul Adolf Harnack de la Universitatea din Berlin, cu profesorul Ellis Minns de la Cambridge, cu profesorul american Alexandru Vasiliev și mulți alții. Despre el se spunea mereu că este un om foarte cult și foarte învățat, cu credință adâncă.

Credincios până la sfârșit

Atmosfera din țară devenea înăbușitoare, chiar pentru cei care își mutau viața în sfera preocupărilor duhovnicești și științifice. Ca om al Bisericii, nu voia confruntare cu o putere străină ideilor lui și în 1934 a cerut iar oficial la ambasada Greciei să plece din URSS, explicând că are nevoie să continue studiul graiurilor populare din ținuturile Mariupol și Stalino, început în 1926. Cererea i-⁠a fost respinsă. În acei ani și-⁠a concentrat atenția pe rugăciune și pe studiu și numai în ele își găsea mângâiere și îndreptățire morală. Deși i s-⁠a propus, nu a primit hirotonia. Această ocolire a responsabilității nu se explică prin lașitate sau frică de prigonitori, care puteau oricând să-⁠i ia nu doar libertatea, ci și viața. Dimpotrivă, după spusele martorilor, avea o hotărâre blândă și putea, fără asigurări zgomotoase, să ia în tăcere hotărârea necesară și să o ducă la bun sfârșit. Ca director al muzeului nu s-⁠a temut să ia parte activă la viața Bisericii. Până la arestare a rămas nu numai enoriaș, ci și membru activ al celor douăzeci ai bisericii Sfintei Treimi din Simferopol, al cărei paroh era atunci protoiereul Mitrofan Vasilkioti, un bătrân adânc, care nu mai putea ieși din curtea bisericii fără ajutor. Spiridonov a luat parte la rezolvarea unor probleme ale Bisericii: când atei din partea locului au dat jos clopotele, a scris, împreună cu alții, consulului grec, cerând ocrotire; în 1934, când biserica era practic închisă, datorită participării lui pricepute și poziției lui neînfricate, s-⁠au folosit toate mijloacele și a fost păstrată singura biserică ortodoxă din oraș.

În ianuarie 1938, sectorul special al comitetului regional al Crimeei a hotărât înăsprirea luptei cu religia. La 20 ianuarie 1938 Dimitrie Spiridonovici a fost arestat, cu tot grupul celor douăzeci ai bisericii. Cam atunci au fost arestați la Evpatoria vreo cincizeci de greci legați de biserica Sfântului Ilie. Dosarul împotriva grecilor s-⁠a alcătuit în jurul celui mai de seamă membru al celor douăzeci, Constantin Ivanovici Popandopulo, pentru că îl cunoștea pe consulul grec din Moscova. Spiridonov, K. I. Spiridonova, Popandopulo, I. P. Pambukov și încă douăzeci și șase de oameni au fost învinuiți după articolul 58 al Codului penal. În actul de învinuire, anchetatorul Hanjin scria că cei din acest dosar sunt participanți ai unei organizații contrarevoluționare greco-⁠naționaliste din Evpatoria, lichidată în 1937, creată în 1922, cu cincizeci și unu de membri. Spiridonov ar fi scris, în numele organizației, informații calomnioase despre viața din URSS, pe care le trimitea consulatului grec, și ar fi ținut legătura cu protoiereul Mezențev, deja osândit. Prin hotărârea troicii din 5 noiembrie 1938, sub președinția căpitanului Iakușev, Spiridonov a fost osândit la pedeapsa cea mai grea, cu toate că a respins categoric toate învinuirile. A fost împușcat la 29 noiembrie 1938.