Dimitrie Vdovin

Sfântul Mucenic Dimitrie Vdovin a fost mirean și negustor și a murit în lagăr la 23 aprilie 1942. S-⁠a născut la 3 februarie 1883 la Kolomna, în familia micului negustor Mihail Antonovici și a Liubovei Panteleimonovna Vdovin. Este pomenit la 23 aprilie, la 7 februarie, în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, la 13 iulie, în Soborul sfinților eparhiei Birobidjan, și la 5 septembrie, în Soborul sfinților Moscovei.

După școala orășenească din Kolomna a lucrat ca vânzător într-⁠un magazin, iar în 1910 s-⁠a căsătorit cu fiica unui negustor, Nadejda Ivanovna Arhipova. Din 1912 și-⁠a deschis un mic comerț, unde era și stăpân, și vânzător. După revoluție, care a așezat ateismul ca credință de stat a cetățenilor și a ruinat rânduiala gospodărească a țării, a lucrat ca agent de aprovizionare și funcționar, iar după ce comerțul mărunt a fost iar îngăduit a devenit coproprietar al unui sfert din magazinul Kazakov și Vdovin, care făcea comerț cu vase și ștachete; din 1927 a făcut și vindea site și sitițe. În 1930 a trebuit să lase meșteșugul și să intre într-⁠o organizație de stat. Deși cu mijloace mici, ca negustor a fost lipsit de drepturi electorale. La 15 aprilie 1935 autoritățile din Kolomna au poruncit tuturor celor lipsiți de drepturi să părăsească raionul în zece zile, iar de la 25 aprilie s-⁠a așezat în orașul Ozeri din regiunea Moscova. A cerut stăruitor revocarea acestei hotărâri nedrepte, iar la 9 martie 1936 VȚIK a încuviințat cererea și el s-⁠a întors acasă. În 1937 a lucrat ca agent de aprovizionare la Direcția raională a industriei locale. Doi ani, în 1928 și 1929, a fost epitrop al unei biserici din Kolomna.

Arestarea

După ce în 1937 conducerea țării a cerut NKVD să aresteze un număr hotărât de oameni din fiecare oraș, raion și regiune, NKVD din Kolomna s-⁠a apucat cu înfocare să împlinească porunca. Au fost arestați toți slujitorii bisericești rămași încă în libertate din raionul Kolomna, precum și unii dintre mireni, între ei, la 22 august 1937, Dimitrie Mihailovici Vdovin. La anchetă, la închisoarea din Kolomna, anchetatorul l-⁠a învinuit că e nemulțumit de puterea sovietică, iar el a protestat: nu am de ce fi nemulțumit, trăiesc bine, lucrez, am trei copii buni, care lucrează. Anchetatorul a spus că, de vreme ce a făcut negoț și afacerea i-⁠a fost ruinată, cum să fie mulțumit. Dar Dimitrie Mihailovici nu a fost de acord cu aceste argumente, iar a doua zi anchetatorul a venit cu întrebări noi, învinuindu-⁠l de agitație împotriva puterii sovietice. Când el a întrebat când și unde ar fi fost o astfel de agitație, anchetatorul a răspuns că poate la Moscova, căci ca furnizor, fiind acolo cu treburi, ar fi putut face agitație. Dimitrie Mihailovici a protestat în fața unor afirmații atât de ușuratice. După două zile, noaptea, anchetatorul l-⁠a chemat iar și i-⁠a cerut mărturii despre activitatea lui bisericească. A spus că în 1928-1929 a fost membru al consiliului parohial, că din 1929 nu mai este, dar că a rămas până azi susținător al orientării tihonite. A fost învinuit de participare la o organizație contrarevoluționară bisericească și monarhistă, iar el a negat categoric. A cerut o confruntare cu martorul mincinos, care a avut loc la 28 august; martorul și-⁠a confirmat mărturiile, iar Dimitrie Mihailovici a spus că le socotește mincinoase și le neagă categoric și l-⁠a întrebat pe martor cum de face așa, ori nu se gândește la moarte.

Lagărul

La sfârșitul anchetelor din Kolomna, Dimitrie Mihailovici a fost dus la 1 septembrie 1937 la Taganka, la Moscova, unde anchetatorul i-⁠a cerut iar mărturii despre activitatea contrarevoluționară, dar el a răspuns că nu a făcut parte din nicio organizație contrarevoluționară și nu se recunoaște vinovat. La 9 octombrie 1937 troica NKVD l-⁠a osândit la zece ani de lagăr, iar el a fost trimis la Bamlag, unde a ajuns la 16 noiembrie. La început a lucrat la tăiatul pădurii, dar apoi, îmbolnăvindu-⁠se greu, a fost pus în spitalul lagărului, unde a fost recunoscut invalid și trimis să lucreze la atelierele centrale de la construcția căii ferate. La 30 ianuarie 1939 a scris familiei că se află în Extremul Orient, la stația Izvestkovaia, în așezarea Kuldur, și lucrează la a cincizeci și treia coloană, în atelierul de croitorie. La 21 decembrie 1939 a scris: mulțumesc pentru grija față de mine și sănătatea mea; mă simt deocamdată bine pentru vârsta mea; merg deja fără cârje, dar cu un baston; vor fi curând douăzeci și cinci de luni de când v-⁠am părăsit și cine știe câte vor mai trece. La 30 decembrie a scris că vine anul 1940, că timpul trece ca apa, indiferent dacă trăiești bine sau rău, că la ei iarna e în toi, dar vremea e minunată. La 23 ianuarie 1940 i-⁠a scris soției: ceri să nu mă las în voia mâhnirii; degeaba gândești asta; știu și eu că cu mâhnire și întristare nu ajuți lucrul; mă simt foarte bine, vesel cu duhul, deși trupul e oarecum slab; colectivul de oameni de la noi în coloană e foarte bun; mai-⁠marii sunt simpatici și se poartă cu mine cu luare-⁠aminte; să nu trimiteți pachete și nici bani. La 26 ianuarie a trimis o cerere procurorului suprem al RSFSR, cerând revizuirea cauzei și eliberarea din lagăr, dar a primit răspunsul obișnuit în acei ani, că nu sunt temeiuri de revizuire. La 5 septembrie 1940 a scris conducerii NKVD că socoate învinuirile nefondate și nedovedite și a cerut să se ceară dosarul și să se atace hotărârea troicii. Cererea a rămas fără urmări. La 23 noiembrie 1940 a scris soției și copiilor că este încă în viață și relativ sănătos, că vremea e bună și soarele strălucește la fel peste cei buni și cei răi. La 22 iunie 1941 a început războiul și orice legătură a deținuților cu rudele a încetat. Ultima scrisoare primită de la el a fost trimisă la 28 mai 1941. Condițiile de trai ale deținuților s-⁠au înrăutățit mult odată cu războiul. Dimitrie Mihailovici Vdovin a murit la 23 aprilie 1942 în lagărul Sredne-⁠Belsk și a fost îngropat într-⁠un mormânt necunoscut.