Efrem al Antiohiei

Sfântul Efrem a fost patriarh al Antiohiei între 527 și 545, născut în Amida, în Mesopotamia, de unde este numit și Efrem din Amida. A fost dintâi om al statului, apoi păstor al Bisericii, și un apărător al Sinodului de la Calcedon împotriva monofiziților. Biserica îl pomenește la 8 iunie.

S-⁠a născut în secolul al V-⁠lea la Amida, într-⁠o familie nobilă siriană, fiul unui oarecare Appianus, și vorbea greaca și siriana. A fost în slujbă de stat, ca trezorier al imperiului și general în vremea împăraților Anastasie și Iustin I. În 522, Iustin l-⁠a numit comes Orientis, adică guvernator al Răsăritului, iar el a luat măsuri aspre împotriva Albaștrilor, partida de curse de care care stârnise tulburări, și orașul s-⁠a liniștit. În 524 sau 525 a primit titlul onorific de comes sacrarum largitionum, care îi deschidea porțile senatului. Fiind cunoscut pentru evlavia și milostivenia lui, era mult cinstit.

În 526, un cutremur a lovit Antiohia, iar patriarhul Eufrasie a pierit sub dărâmături. Împăratul l-⁠a trimis pe Efrem să conducă refacerea orașului. Tradiția povestește că, printre zidarii de acolo, se afla unul care fusese episcop și își lăsase scaunul, iar Efrem a văzut un stâlp de foc ridicându-⁠se din el, în timp ce dormea, până la cer. Omul i-⁠a mărturisit, după multe ezitări, cine era, și i-⁠a prezis că va fi patriarh al Antiohiei. Antiohenii îl iubeau pentru strădania lui, iar împăratul și poporul l-⁠au cerut patriarh. S-⁠a călugărit la cererea lor și a fost sfințit în aprilie sau mai 527.

În 528, un nou cutremur a lovit orașul, iar sfântul a ajutat din nou la refacere. Când pământul a continuat să se cutremure și mulți au fugit, Efrem a poruncit oamenilor să scrie pe ușile caselor: „Hristos să fie cu noi”. Cutremurul a încetat, iar orașul a primit numele Teopolis, „Cetatea lui Dumnezeu”. În 529, regele lahmizilor Al-⁠Mundhir a năvălit în Siria și a robit mulți oameni, iar în anul următor Efrem a plătit răscumpărarea celor robiți. În 531 monofiziții au izbucnit în Antiohia și au atacat palatul patriarhal, dar au fost alungați. Efrem l-⁠a îndemnat prin scrisoare pe Anthimos al Trapezuntului, înainte de a fi patriarh al Constantinopolului, să țină credința de la Calcedon. Când Anthimos, devenit patriarh în 535, a trecut la monofizism, Efrem l-⁠a trimis pe Serghie din Reshaina la papa Agapet, care a intervenit, și Anthimos a fost caterisit în 536.

După ce împăratul Iustinian a interzis, în 536, scrierile lui Sever al Antiohiei, Efrem a făcut o călătorie în Siria și în Mesopotamia, însoțit de ostași, ca să impună hotărârile de la Calcedon, și i-⁠a alungat din mănăstiri pe monahii care le respingeau, iar pe unii i-⁠a închis. După Viața sa, a întâlnit un stâlpnic monofizit lângă Hierapolis și l-⁠a îndemnat cu lacrimi să renunțe la erezie. Stâlpnicul a propus ca amândoi să intre într-⁠un foc mare, ca să se vadă a cui credință e adevărată. Patriarhul a poruncit să se aprindă focul, dar stâlpnicul a refuzat să coboare. Atunci Efrem și-⁠a pus omoforul în foc, s-⁠a rugat, iar după trei ceasuri omoforul a ieșit întreg, iar stâlpnicul a lepădat erezia. După Mihail Sirianul, a mers ca sol al lui Iustinian la regele Al-⁠Harith al ghasanizilor, dar fără izbândă.

Majoritatea scrierilor lui s-⁠au pierdut. Fotie amintește patru lucrări ale lui, între care predici și scrisori, o lucrare împotriva lui Sever și răspunsuri la întrebări despre Facere. Urma Hristologia lui Chiril al Alexandriei. Nu s-⁠a opus condamnării lui Origen, în 543, dar a avut rezerve față de decretul împotriva celor Trei Capitole, din 544. A adormit în anul 545.