Melania cea Bătrână

Cuvioasa Melania cea Bătrână a fost o maică din pustie și o figură de seamă a mișcării ascetice din veacul al IV-⁠lea. A trăit la Ierusalim și a murit înainte de 417. A fost contemporană și cunoscută a lui Avva Macarie și a altor Părinți ai pustiei din Egipt, a Fericitului Ieronim, a Fericitului Augustin, a lui Pavlin de Nola (rudă a ei) și a lui Evagrie Ponticul, și a întemeiat două așezăminte monahale pe Muntele Măslinilor.

S-⁠a născut în jurul anului 350 în Hispania și a ajuns una dintre cele mai bogate cetățene ale imperiului. Tatăl ei, Marcelin, avea rang consular. La paisprezece ani s-⁠a căsătorit și s-⁠a mutat cu soțul, probabil Valerius Maximus, în împrejurimile Romei. La douăzeci și doi de ani își pierduse soțul și doi dintre cei trei fii. A devenit creștină la Roma și, lăsând pe fiul rămas, Valerius Publicola, în grija unui tutore, a plecat cu slujitorii ei la Alexandria, să viziteze pe monahii din Nitria. Și-⁠a folosit averea și influența ca să-⁠i ajute pe monahi, preoți și episcopi din pustie. A rămas cam șase luni la monahii din deșertul de lângă Alexandria. Când, după moartea episcopului Atanasie, în 373, a izbucnit prigoana și mulți monahi au fost surghiuniți la Diocezareea din Palestina, ea i-⁠a urmat și i-⁠a susținut cu bani; dregătorul a închis-⁠o pentru scurt timp, dar a eliberat-⁠o când a aflat rangul ei.

La Ierusalim a zidit o mănăstire de maici și o mănăstire pe Muntele Măslinilor pentru monahul și teologul Rufin din Aquileia. Fiind de partea învățăturii lui Origen în controversa din anii 390, Ieronim s-⁠a năpustit asupra ei, jucându-⁠se cu numele ei și numind-⁠o „neagră la nume și neagră la fire”; el a încercat apoi să șteargă din scrierile lui laudele de dinainte. Paladie spune despre ea că era o femeie foarte învățată. În jurul anului 400 a plecat la Roma să-⁠și vadă fiul, care se căsătorise; prin înrâurirea ei, nepoata ei, Melania cea Tânără, a ales mai târziu viața monahală. A vizitat-⁠o și pe Pavlin și Terasia din Nola și i-⁠a adus o părticică din Sfânta Cruce. Augustin îi scria lui Pavlin că ruda lui era în Africa de Nord când fiul ei Valerius a murit, în 406. A fost îndrumătoare duhovnicească a lui Evagrie Ponticul, pe care l-⁠a convins să meargă în Egipt la nevoitorii pustiei și cu care a ținut legătura prin scrisori. Se pomenește la 8 (21) iunie.