Efrem de la Nea Makri

Sfântul Efrem cel Nou, numit și Efrem de la Nea Makri, este un monah mucenic din Attica, prăznuit la 5 mai. După tradiția care i-⁠a făcut cunoscut numele, s-⁠a născut în 1384 la Trikala, în Tesalia, a trăit în mănăstirea Bunei Vestiri de pe muntele Amomon și a murit în 1426, după opt luni de chinuri îndurate din mâna cuceritorilor otomani pentru că nu s-⁠a lepădat de Hristos. Viața lui nu se sprijină pe documente istorice, ci pe descoperirea moaștelor sale în 1950 și pe vedeniile care au însoțit-⁠o. Biserica îl cinstește ca pe un sfânt „nou-⁠descoperit”.

Descoperirea moaștelor

În 1945, monahia Makaria Desipri a ajuns la ruinele unei vechi mănăstiri de pe muntele Amomon, în apropiere de Atena, și a hotărât să rămână acolo în singurătate, încercând să ridice din nou mănăstirea. Se ruga ca Dumnezeu să-⁠i descopere măcar pe unul dintre monahii care se nevoiseră în acel loc. După vreo cinci ani a auzit o voce care îi spunea să sape și că va găsi ce dorește.

La 3 ianuarie 1950, ajutată de un muncitor, a dezgropat rămășițele unui călugăr, din care se răspândea bună mireasmă. În timpul Vecerniei, același monah i s-⁠a arătat și i-⁠a cerut să-⁠i păstreze moaștele în biserică. A doua zi, ele au fost așezate în altarul mănăstirii Bunei Vestiri. În anii următori, sfântul s-⁠a arătat în vis mai multor monahii, femei și mireni și le-⁠a povestit viața și mucenicia sa. Din aceste mărturii se cunosc cele de mai jos.

Viața

Pe numele de mirean Konstantinos Morphes, s-⁠a născut la 14 septembrie 1384 la Trikala, în Tesalia. A rămas orfan de tată și a fost crescut de mama sa, o femeie credincioasă, împreună cu cei șase frați ai săi. Tesalia căzuse sub stăpânire otomană în 1393, iar Bizanțul încercase fără izbândă s-⁠o recucerească. În aceste vremuri, simțind chemarea la viața monahală, și neavând dorința să fie înrolat în armata otomană, Konstantinos a intrat la paisprezece ani, în 1398, în mănăstirea Bunei Vestiri de pe muntele Amomon, în Attica, unde a primit numele monahal Efrem. În timp a fost hirotonit preot și a trăit în nevoințe monahale mulți ani, între 27 și 32, după felul în care sunt socotiți.

Mucenicia

Otomanii au pus stăpânire pe Attica în 1416 și au început să jefuiască și să asuprească obștile locale. În 1424 au atacat mănăstirea Bunei Vestiri și i-⁠au ucis pe monahii din ea. Efrem, care nu se afla atunci în mănăstire, ci într-⁠o peșteră din apropiere, a scăpat și a mai trăit un an ca pustnic printre ruine.

La 14 septembrie 1425 a fost prins într-⁠un nou atac și luat rob. Cuceritorii au încercat să-⁠l silească să-⁠și tăgăduiască credința, l-⁠au închis, l-⁠au ținut flămând și l-⁠au bătut vreme de opt luni. Fiindcă nu a cedat, la 5 mai 1426 a fost scos din închisoare și legat cu capul în jos de un dud. I-⁠au smuls barba, l-⁠au lovit cu bucăți de fier și i-⁠au înfipt un lemn aprins în trup, iar în aceeași zi sfântul și-⁠a dat sufletul. Mai târziu, țăranii din acele locuri i-⁠au îngropat trupul. Dudul despre care se crede că este cel de care a fost legat se păstrează și azi, în paraclisul ridicat în jurul lui.

Cinstirea

Din moaștele sfântului se spune că izvorăsc tămăduiri, iar în arhiva mănăstirii se păstrau, până în 1999, 124 de scrisori de mulțumire pentru ajutorul primit. Credincioșii se roagă lui mai ales pentru vindecarea bolilor grele, a depresiei și a patimilor dependenței, iar femeile care nu pot avea copii îl cheamă în ajutor. Biserica Greciei l-⁠a canonizat în 1998, Patriarhia Ecumenică l-⁠a înscris între sfinți în 2011, iar în decembrie același an Biserica Ortodoxă Rusă l-⁠a trecut în calendarul ei. Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a hotărât introducerea lui în calendar la 22 mai 2014.

Statutul său a stârnit și discuții, pentru că nu există izvoare care să ateste existența lui istorică, iar Biserica îl primește pe temeiul minunilor și al mărturiilor credincioșilor. Racla cu moaștele se află în biserica mănăstirii de la Nea Makri, în Attica, care îi poartă hramul și este unul dintre cele mai cercetate locuri de pelerinaj din Grecia, cu mulți pelerini români. Credincioșii au dăruit epitrahilul și papucii cu care sunt îmbrăcate moaștele, țesute cu fir de aur. Părți din moaște se păstrează la Salonic, în Santorini și la Gumenița, iar la Trikala, orașul său de obârșie, se face praznic la biserica Sfântului Ștefan, aflată, după tradiție, lângă casa părintească. Sfântul este pomenit la 5 mai, ziua muceniciei, și la 3 ianuarie, ziua aflării moaștelor.