Ilarie de Arles

Sfântul Ierarh Ilarie de Arles (în latină Hilarius) a fost episcop de Arles, în sudul Galiei, între 429 și 449. Cinstit în Biserica Ortodoxă și în cea Catolică, este pomenit la 5 mai. A fost călugăr la mănăstirea Lérins, predicator vestit pentru învățătura și evlavia lui, și păstor care a vrut să păstreze întâietatea scaunului său în Galia, ceea ce l-⁠a pus în conflict cu papa Leon I.

Tinerețea Ilarie era fiul unor părinți nobili din sudul Galiei și, se spune, rudă cu un Ilarie care fusese prefect al Galiei în 396 și al Romei în 408. După o tinerețe zbuciumată, l-⁠a întâlnit pe ruda sa, episcopul Honorat de Arles, care l-⁠a adus la credință și la o viață evlavioasă. Și-⁠a vândut moștenirea și, în anii 420, a intrat la mănăstirea Lérins, cu rânduială foarte aspră, condusă pe atunci de Honorat. A scris mai târziu Viața acestuia.

Episcopia În 429 a urmat lui Honorat ca episcop de Arles, ales pentru înțelepciunea și viața lui vrednică. După pilda lui Augustin de Hipona, se spune că și-⁠a organizat clerul catedralei într-⁠o „congregație”, închinând mult timp nevoințelor ascetice. A fost cunoscut ca predicator de seamă, cu un stil destul de simplu, și a propovăduit nevoința printre clerici. A mai fost și mitropolit al Viennei și al Narbonei și a căutat să-⁠și facă simțită întâietatea asupra Bisericii din sudul Galiei, în felul în care i se recunoscuse înaintașului său, Patroclu, în 417.

L-⁠a mazilit pe episcopul Chelidoniu de Besançon, pentru că nu primea această întâietate și pretindea pentru Besançon rangul de mitropolie. S-⁠a apelat la Roma, iar papa Leon I a folosit apelul în 444 ca să desființeze vicariatul galic condus de Ilarie, luându-⁠i dreptul de a sfinți episcopi, de a chema sinoade și de a supraveghea Biserica din provincie. Papa a obținut și un edict al lui Valentinian al III-⁠lea care a făcut aceste pretenții lege imperială. Se crede că disputa a pornit din faptul că drepturile Romei și ale mitropoliților nu erau încă bine stabilite. Se mai spune că el s-⁠a împotrivit învățăturii augustiniene despre predestinare.

Moartea și scrierile Tradiția spune că a murit la 5 mai 449, la 48 de ani, la Arles. Ilarie era prețuit în timpul vieții pentru învățătură, elocvență și evlavie. Din scrierile lui se păstrează Viața lui Honorat și un poem, „Metrum in Genesin”; i se atribuie uneori și poemul „De providentia”. Predicile adunate sub numele lui sunt prețioase și pentru istoria vieții de zi cu zi din Europa Occidentală în secolul al V-⁠lea.