Maxim al III-⁠lea al Ierusalimului

Sfântul Maxim al III-⁠lea a fost episcop al Ierusalimului din jurul anului 333 până la moartea sa, în 347 (după unele date, 350), mărturisitor al credinței, chinuit în vremea unei prigoane. Este al treilea episcop al Ierusalimului cu acest nume, ceilalți doi trăind în a doua jumătate a secolului al II-⁠lea. Biserica Romano-⁠Catolică îl pomenește la 5 mai, iar Biserica Ortodoxă la 9 mai și, după o sursă, la 26 august.

Mărturisitorul și episcopul

În vremea uneia dintre prigoanele de la începutul secolului al IV-⁠lea a fost chinuit pentru credința creștină și a fost numit mărturisitor, deși izvoarele moderne nu se potrivesc dacă a fost în vremea lui Galeriu Maximian sau a coîmpăraților Dioclețian și Maximian. A fost preot la Ierusalim. După Sozomen, era atât de iubit de popor pentru bunătatea lui și pentru mărturisire, încât, când Sfântul Macarie a vrut să-⁠l pună episcop al orașului Lydda (Diospolis), poporul a stăruit să rămână la Ierusalim. După moartea lui Macarie a ajuns episcop al Ierusalimului.

În 335 a luat parte la sinodul de la Tir și a semnat osândirea lui Atanasie. În jurul lui 346, când Atanasie s-⁠a întors din exil, Maxim a adunat la Ierusalim un sinod de șaisprezece episcopi palestinieni, care l-⁠au primit pe Atanasie. Socrate Scolasticul scrie că Maxim i-⁠a redat comuniunea și rangul. Atanasie a primit sprijin împotriva arienilor, iar Maxim a sprijinit dorința episcopilor Ierusalimului ca scaunul lor să fie socotit egal cu scaunul mitropolitan din Cezareea, dorință împlinită mai târziu, în 451.

Urmașul

Maxim a avut ca urmaș pe Sfântul Chiril, dar felul în care s-⁠a petrecut este nelămurit. Sozomen și Socrate spun că a fost înlăturat în favoarea lui Chiril de arienii Acachie al Cezareei și Patrofil al Scitopolei. Ieronim spune în schimb că urmașul dorit de Maxim era Heraclie, numit pe patul de moarte, dar Acachie și Chiril l-⁠au înlăturat pe Heraclie și l-⁠au făcut pe Chiril episcop. Rufin spune doar că hirotonia a fost, într-⁠un fel neprecizat, neregulată. Oricum s-⁠a petrecut succesiunea, Chiril și Acachie au ajuns în anii următori vrăjmași aprigi, atât în disputa ariană, cât și în privința întâietății scaunelor lor.