Eftimie cel Mare

Cuviosul Eftimie cel Mare a fost unul dintre marii părinți ai monahismului din pustia Iudeii. A întemeiat lavre și mănăstiri, a adus la credință un trib întreg de arabi și a crescut ucenici precum Cuviosul Sava cel Sfințit. A trecut la Domnul în anul 473, la vârsta de nouăzeci și șase de ani.

Copilăria și chemarea

S-⁠a născut în anul 377 la Melitene, în Armenia Mică. Părinții săi, Pavel și Dionisia, nu aveau copii și s-⁠au rugat mult pentru un fiu în biserica Sfântului Mucenic Poliect. Când s-⁠a născut, i-⁠au dat numele Eftimie, care înseamnă bucurie și bună voire. A fost crescut de episcopul cetății și hirotonit preot de tânăr, primind grija mănăstirilor din jur.

Dorind viața de liniște, la vârsta de douăzeci și nouă de ani a plecat la Ierusalim. După ce s-⁠a închinat la Locurile Sfinte, s-⁠a așezat în lavra Faran, iar apoi s-⁠a retras împreună cu prietenul său, Cuviosul Teoctist, într-⁠o peșteră din pustie.

Părintele pustiei

În jurul lor s-⁠a adunat o obște, pe care Eftimie a încredințat-⁠o lui Teoctist, retrăgându-⁠se tot mai adânc în pustie. L-⁠a vindecat pe fiul unei căpetenii arabe, iar căpetenia, împreună cu mulți din neamul său, a primit Botezul. Acesta a devenit mai târziu episcop pentru arabii care trăiau în corturi.

În 428 a întemeiat lavra care îi poartă numele. A păzit cu tărie credința Sinodului de la Calcedon și, prin sfatul său, împărăteasa Evdochia s-⁠a întors la dreapta credință. Ucenicii lui l-⁠au cinstit ca pe un părinte plin de blândețe, de dar al înainte-⁠vederii și de grijă pentru fiecare suflet.

Adormirea și cinstirea

A trecut la Domnul la 20 ianuarie 473. Viața lui a fost scrisă de Chiril de Schitopolis, care a cunoscut pe ucenicii lui. Este prăznuit la 20 ianuarie.