Teodor Kuzmici din Tomsk

Sfântul Drept Teodor Kuzmici din Tomsk a fost un stareț care a trăit în Siberia în secolul al XIX-⁠lea și a adormit la Tomsk în 1864. A fost canonizat în 1984 de Biserica Ortodoxă Rusă, în Soborul sfinților Siberiei. Este pomenit la 20 ianuarie (după calendarul vechi), ziua adormirii lui, și în Soborul sfinților Siberiei. Există multe variante ale unei legende după care ar fi fost țarul Alexandru I, care și-⁠ar fi înscenat moartea în 1825 și ar fi trăit ca sihastru, dar istoricii nu au hotărât această întrebare.

Despre tinerețea lui nu se știe nimic. Prima veste este din 4 septembrie 1836, când un bătrân a oprit la o fierărie din volostul Klenovsk, în ținutul Krasnoufimsk, gubernia Perm, ca să-⁠și potcovească calul alb ca zăpada, înhămat la o căruță. Prin purtarea lui și prin răspunsuri ocolitoare a stârnit bănuieli, iar fierarul l-⁠a pârât. A fost reținut ca vagabond, avea pe spate urme de bici și nu avea acte. La 10 septembrie, în fața judecății, s-⁠a numit Feodor Kuzmici Kozmin, de șaizeci de ani, și nu și-⁠a putut spune obârșia. Pentru vârsta lui nu putea fi dat soldat, așa că a primit douăzeci de lovituri de bici ca vagabond și a fost surghiunit în Siberia. A fost mulțumit cu osânda, dar a cerut să semneze pentru el un cetățean, Grigori Șpînev, spunând că nu știe carte, deși faptele de după arată altfel. La 13 octombrie 1836 a plecat cu al 43-lea lot de surghiuniți. Pe drum și-⁠a atras pe deținuți și pe paznici, purtând grijă de cei slabi și bolnavi. Era singurul deținut care nu a fost pus în lanțuri.

La 26 martie 1837 lotul a ajuns la Tomsk, de unde a fost trimis la locul surghiunului. A fost așezat în satul Zerțaly, dar a trăit cinci ani la o distilerie din Krasnorecensk. Din pricina vârstei nu a fost pus la muncă silnică. Cazacul Semion Sidorov, văzând că se simte atras de singurătate, i-⁠a făcut o colibă-⁠chilie la Beloiarskaia. După Viață, a dus o viață aspră, dormind pe scândură goală și purtând numai haine simple. Din cauza înfățișării și purtărilor lui ciudate, localnicii credeau că viața lui de dinainte fusese alta. Întrebat despre viața lui de dinainte, a răspuns: „De ce credeți că starea mea de acum este mai rea decât cea de odinioară? Acum sunt liber, neatârnat și, mai ales, senin. Mai înainte, pacea și fericirea mea depindeau de multe: trebuia să port grijă de cei dragi, ca să se bucure și ei de aceeași fericire, ca prietenii să nu mă înșele. Acum nu a mai rămas nimic din toate astea, afară de cuvintele Dumnezeului meu și de iubirea de Mântuitorul și de aproapele. Cu cât trupul nostru e mai răsfățat, cu atât duhul se slăbește.” I se atribuie multe minuni, înainte și după moarte.

Mormântul lui a fost cercetat de oameni de seamă, între ei marele duce Alexei Alexandrovici și Nicolae al II-⁠lea. S-⁠au răspândit zvonuri că mormântul lui Alexandru I ar fi gol, iar mormântul a fost deschis, se spune, de patru ori, ultima dată în 1921, și s-⁠a aflat gol sau cu urme de atingere. În 1984, Patriarhul Pimen I l-⁠a canonizat.