Eftimie de la Prodromu

Sfântul Cuvios Mucenic Eftimie de la Prodromu a fost un nou mucenic al lui Hristos, născut la Dimitsana, în Peloponez, și botezat cu numele Eleftherie. Părinții lui, Panaghiotis și Maria, au avut cinci copii (Gheorghe, Hristos, Ioan, Eleftherie și Ecaterina), el fiind cel mai mic.

După școala din Dimitsana, Eleftherie și fratele său Ioan au mers la Constantinopol, la Academia Patriarhală, apoi la Iași, unde tatăl și frații aveau afaceri. Mai târziu Eleftherie a hotărât să meargă la Muntele Athos să se facă monah, dar din pricina războiului ruso-⁠turc a ajuns doar până la București, unde a stat la consulul Franței și apoi la un slujbaș al consulului Rusiei. A început să ducă o viață de plăceri, lăsând deoparte gândul monahismului. După încetarea ostilităților a pornit spre Constantinopol cu niște musulmani. Pe drum s-⁠a lepădat de Ortodoxie și a primit islamul, a fost tăiat împrejur și a primit numele Reșid. Curând l-⁠a chinuit conștiința pentru lepădarea de Hristos, iar ceilalți musulmani, observând schimbarea, i-⁠au îngrădit libertatea și l-⁠au supravegheat.

Într-⁠o zi l-⁠au văzut purtând o cruce și l-⁠au pârât stăpânului casei, Rais Efendi, care îl prefera și i-⁠a spus că încă este prea devreme ca să lase obiceiurile creștine. La Adrianopol, într-⁠o sâmbătă, mitropolitul Chiril, mai târziu patriarh al Constantinopolului, slujea vecernia într-⁠o biserică; Eleftherie a pretins că are scrisori pentru el, dar a trimis pe altcineva să le dea. Când i-⁠a cerut acelui om haine creștine, omul a bănuit ceva și l-⁠a alungat. La Constantinopol, Rais Efendi i-⁠a dat daruri scumpe ca să-⁠l țină în islam, dar el s-⁠a rugat lui Dumnezeu să-⁠i îngăduie să fugă. A fugit la prima ocazie și a căutat un preot din Peloponez care locuia lângă Patriarhie, dar acela, de teama represaliilor, a refuzat să-⁠l ajute și l-⁠a trimis cu un sfat.

Cu ajutorul ambasadei Rusiei s-⁠a urcat pe o corabie spre Athos. La Marea Lavră a fost uns cu mir și primit înapoi în Biserica Ortodoxă, apoi a fost tuns monah cu numele Eftimie. A citit Noul Martirologhion al Sfântului Nicodim Aghioritul și, înflăcărat de pilda noilor mucenici, a dorit să spele lepădarea cu sângele muceniciei. A mers la Constantinopol cu un monah numit Grigorie, ajungând la 19 martie 1814. După câteva zile, în Duminica Floriilor, s-⁠a împărtășit, și-⁠a lepădat haina monahală, s-⁠a îmbrăcat ca musulman și s-⁠a dus la palatul marelui vizir Rusud Pașa. Cu ramuri de finic în mână, Eftimie a mărturisit că este creștin ortodox și că vrea să moară pentru Hristos, a defăimat pe Mahomed și religia musulmană și a călcat în picioare turbanul pe care îl purtase, încât vizirul a crezut că e beat sau nebun.

Luptătorul lui Hristos l-⁠a încredințat pe vizir că e întreg la minte și nu e beat. A fost aruncat într-⁠o celulă întunecoasă, încătușat, apoi scos după un ceas și momit cu lingușiri și promisiuni de bogății ca să revină la islam. Sfântul a spus cu îndrăzneală că islamul se sprijină pe basme și minciuni și că nu se va mai lepăda de Hristos nici dacă l-⁠ar chinui și l-⁠ar ucide. Vizirul a poruncit să fie bătut și întors în închisoare. După trei ore a fost adus iar înaintea lui Rusud Pașa, care l-⁠a întrebat: „Te-⁠ai răzgândit sau rămâi încăpățânat?” Eftimie a răspuns: „Nu există decât o singură credință adevărată, cea a creștinilor ortodocși. Cum aș putea crede în profetul vostru mincinos Mahomed?” Vizirul a înțeles că nu îl va convinge și a poruncit să fie ucis cu sabia. Când călăul a vrut să-⁠i lege mâinile, sfântul a zis: „Am venit de bunăvoie, nu e nevoie să-⁠mi legați mâinile. Lăsați-⁠mă să-⁠mi întâmpin moartea nelegat.” A mers fără teamă și bucuros la locul execuției, cu crucea în mâna dreaptă și ramurile în stânga. Acolo s-⁠a întors spre răsărit și s-⁠a rugat, mulțumind lui Dumnezeu că l-⁠a învrednicit de mucenicie și rugându-⁠se pentru familie și prieteni. A sărutat crucea, a îngenuncheat și a plecat gâtul. Călăul a lovit cu sabia de două ori fără să-⁠l decapiteze, iar la urmă i-⁠a tăiat gâtul cu un cuțit.

Eftimie a fost ucis în jurul prânzului, la 22 martie 1814, la Constantinopol. Capul sfântului se află la Mănăstirea rusească a Sfântului Pantelimon din Athos, iar alte părți din moaștele lui la Schitul Prodromu și la Mănăstirea Dionisiu. Este pomenit la 22 martie (stil nou; 4 aprilie pe stil vechi).