Isaac Dalmatul

Cuviosul Isaachie (Isaac) Mărturisitorul, numit și Isaachie Dalmatul, a fost un monah din Constantinopol, întemeietorul mănăstirii Dalmat din capitala imperiului. A adormit la 30 mai 383 (după alte izvoare, în jurul lui 396). Nu a fost din Dalmația; numele i se trage de la mănăstirea pe care a ctitorit-⁠o. Se pomenește la 30 mai, iar împreună cu alți sfinți ai mănăstirii la 3 august.

Pustnicul și împăratul

Unele izvoare spun că era sirian, dar aceasta e îndoielnic; despre începuturile vieții sale nu se știu amănunte. Istoria arată că era pustnic și trăia într-⁠o colibă mică, în pustie, în apropierea Constantinopolului. În anul 378, după Teodoret al Cirului și Sozomen, aflând că împăratul Valens a căzut în erezia arianismului și prigonește pe creștinii niceeni, scoțând episcopi din scaune, închizând biserici și dându-⁠le altora arienilor, Isaachie a venit în cetatea împărătească să se înfrunte cu împăratul. Valens se pregătea atunci de război cu goții, care trecuseră Dunărea și se așezau în Tracia. Potrivit Sinaxarului sârbesc, a ieșit în calea împăratului trei zile la rând: i-⁠a spus: „Împărate, deschide bisericile celor drept-⁠credincioși și Dumnezeu va binecuvânta calea ta”; a treia zi a apucat calul împăratului de frâu și a rugat să se dea libertate Bisericii, amenințând cu pedeapsa lui Dumnezeu. Împăratul, mâniat, a poruncit să fie aruncat într-⁠o groapă, de unde, după tradiție, l-⁠au scos trei îngeri. A patra zi Isaachie i-⁠a proorocit moartea cumplită: „Vei duce oastea împotriva barbarilor, dar nu-⁠i vei birui, vei fugi dinaintea lor, dar vei fi prins și ars de viu”. Valens a poruncit să fie aruncat în închisoare și a jurat că îl va pedepsi la întoarcerea din bătălie. La 9 august 378, Valens a fost învins la Adrianopol și a murit în flăcări, după ce se adăpostise într-⁠o șură.

Mănăstirea Dalmat

Urmașul lui Valens, Teodosiu I, l-⁠a eliberat pe Isaachie, a interzis arianismul și a redeschis bisericile închise. Isaachie voia să se întoarcă la viața pustnicească, dar a fost rugat să rămână în Constantinopol, unde un bogat aristocrat, Saturnin, a zidit pentru el o mănăstire, al cărei întâi egumen a ajuns. A apărat cu râvnă dreapta credință la Sinodul al II-⁠lea Ecumenic din Constantinopol (381). Tradiția spune că a făcut multe minuni. La sfârșitul vieții a încredințat conducerea mănăstirii celui mai apropiat ucenic, Dalmat, care a fost el însuși trecut între sfinți și de la care mănăstirea s-⁠a numit Dalmat.

Moaștele și cinstirea

Moaștele lui au fost la început în biserica Sfântului Ștefan, vecină cu mănăstirea, apoi mutate în biserica Tuturor Sfinților. Viața lui Ioan Gură de Aur pomenește că ar fi trăit până în veacul al V-⁠lea. Țarul Petru cel Mare, născut la 30 mai, în ziua pomenirii sfântului, l-⁠a luat ca ocrotitor al dinastiei Romanov, iar în Sankt Petersburg i s-⁠a ridicat catedrala Sfântul Isaachie, una dintre cele mai mari biserici ale Rusiei.