Mihail Edlinski

Sfântul sfințit mucenic Mihail Edlinski (1 august 1859 până la 17 noiembrie 1937) a fost protoiereu al Bisericii Ortodoxe Ruse, candidat în teologie, scriitor și duhovnic al clerului din Kiev, prieten și tovarăș al protoiereului Alexandru Glagolev, împușcat la Kiev în 1937. După izvorul rus a fost numărat între noii mucenici de Biserica Rusă din Străinătate, în 1981 sau, după alte date, în 1989; izvorul nu spune că ar fi fost canonizat și de Biserica Ortodoxă Rusă din Moscova, așa că cinstirea lui este cunoscută numai din acea canonizare. Se pomenește (stil vechi) la 22 martie.

Viața

S-⁠a născut la 1 august 1859 în satul Iuskovo, ținutul Orșa, gubernia Mogilev, în familia unui psalt de sat. În 1879, la recomandarea rectorului seminarului din Mogilev, a intrat la Academia Teologică din Kiev și a terminat-⁠o în 1885 (sau 1894), cu titlul de candidat în teologie, cu lucrarea „Anatolie Martînovski, arhiepiscop al Mogilevului, și scrierile lui literare”. I s-⁠a oferit să predea istoria Bisericii la seminarul din Kiev. Din 1886 a predat și la Prima școală comercială și la un gimnaziu privat de fete. La 22 iulie 1887 s-⁠a căsătorit cu Anna Nikolaevna Kozlovskaia. În 1889 i-⁠a apărut cartea despre Anatolie Martînovski, cu o recenzie bună în Jurnalul ministerului instrucțiunii publice. În 1893 a fost hirotonit preot, iar în 1900 a primit rangul de protoiereu. Din 1897 a fost membru în consiliul protopopesc din cercul al doilea din Kiev. Din 1905 a fost membru al Societății religioase și de luminare din Kiev. În 1905 s-⁠a împotrivit cu râvnă pogromului împotriva evreilor la Kiev: după un publicist, în toamna aprigă a lui 1905, o mică procesiune a intrat în mulțimea înfuriată, în veșminte, cu crucea și flamurile, în frunte cu protoiereii Alexandru Glagolev și Mihail Edlinski, care i-⁠au îndemnat pe oameni să nu facă fapta rea și necreștinească; mulți și-⁠au scos căciulile, iar mulțimea a șovăit și s-⁠a risipit, și nu o dată.

În 1910 a primit mitra, în 1913 ordinul Sfânta Ana clasa a doua. Patruzeci de ani a slujit la biserica Boris și Gleb de la Podol, unde a zidit din donații o grădiniță pe patru etaje și un azil pentru copii părăsiți, devenit apoi școală. După tradiție, se vindecau oameni prin rugăciunile lui. Un cântăreț din cor, M. Dubinin, își amintea: părintele Mihail era foarte sensibil și milos față de durerea și nevoia altora, mai ales față de săracii de pe insula Truhanov, tăiată de Podol de brațul principal al Niprului, parte din parohie, pe unde mergea pe furtună, pe gheață sau pe gheață slabă ca să împărtășească pe cei pe moarte. Socotind beția pricina nevoii și a căderii duhovnicești, s-⁠a ocupat în special de lupta împotriva alcoolismului; cu alcoolicii care veneau la el se retrăgea de obicei în paraclisul casei sau al bisericii. Din 1933, când a fost închisă biserica Boris și Gleb, a slujit la biserica Sfântul Nicolae cel Bun, al cărei paroh era Alexandru Glagolev, iar după dărâmarea ei, în 1935, ambii au trecut la biserica Sfântul Nicolae de pe Nabereznaia. A scris o lucrare în trei volume despre nevoitorii și pătimitorii pentru credința ortodoxă, ajunsă la trei ediții în viață.

Arestarea și mucenicia

La 21 octombrie 1937 a fost arestat, învinuit de „participare la o organizație antisovietică fascistă de bisericești”. În aceeași lună au fost arestați, sub învinuiri asemănătoare, Glagolev și mitropolitul Constantin, amândoi morți în închisoare în noiembrie. Edlinski a fost osândit la moarte la 13 noiembrie 1937, iar osânda a fost împlinită patru zile după aceea. A fost îngropat într-⁠o groapă comună de la cimitirul Lukianovka, locul exact nu se știe. Fiul lui, Gheorghe, exclus din universitate după execuție, a ajuns mai târziu preot.