Epifanie de Pavia

Sfântul Ierarh Epifanie de Pavia a fost episcop al cetății Pavia, în Italia, din 466 sau 467 până la adormirea sa, la 21 ianuarie 496. A fost cunoscut ca făcător de pace. Principala sursă despre viața lui este Viața scrisă de urmașul său, Ennodiu, care l-⁠a cunoscut personal.

S-⁠a născut în jurul anului 438 sau 439. La opt ani a intrat în casa episcopului Crispin, a învățat să citească, să scrie și stenografia, a fost lector, la optsprezece ani ipodiacon, la douăzeci diacon. Crispin, pe patul morții, l-⁠a numit urmaș, iar el, deși s-⁠a împotrivit, a fost sfințit episcop. La puțină vreme după aceea a fost rugat să stea între împăratul Anthemius și căpetenia barbară Ricimer, cerându-⁠le amândurora pace. În anul 475, împăratul Iulius Nepos l-⁠a trimis ca sol la regele vizigot Euric, și s-⁠a încheiat pacea.

Când Odoacru a distrus Pavia, Epifanie a fost în mare măsură cel care a ajutat la refacerea orașului și a bisericilor. A plătit răscumpărarea unor oameni din turma lui, între care sora sa Honorata, răpită din mănăstirea Sfântului Vincențiu. După ce Teodoric cel Mare l-⁠a învins pe Odoacru, Epifanie a mers la Ravenna și a cerut regelui să restituie drepturile civice romanilor care sprijiniseră pe Odoacru; Teodoric a făcut astfel, cu condiția ca episcopul să trateze cu burgunzii răscumpărarea prizonierilor luați din Liguria. Epifanie a murit în urma greutăților unei călătorii de iarnă spre Burgundia, în al cincizeci și optulea an al vieții și al treizecilea al slujirii lui bisericești.

Moaștele lui au fost mutate în 963 la Hildesheim, unde se păstrează într-⁠o raclă mare în catedrală, deși la Pavia s-⁠a păstrat credința că rămân și acolo moaște ale lui; în 1834 episcopul Tosi a recunoscut autenticitatea celor din Pavia. Este un sfânt al Bisericii nedespărțite, pomenit la 21 ianuarie (pe stil nou).