Erconwald

Sfântul Ierarh Erconwald (Erkenwald, Earconwald) a fost prinț anglo-⁠saxon și episcop al Londrei din 675 până la adormirea lui, în 693, cel care a înnoit dieceza. Este socotit ocrotitorul Londrei și a fost numit „cel mai sfânt dintre sfinții Londrei” și „lumina Londrei”. Se pomenește la 30 aprilie, și în Biserica Ortodoxă.

Neamul

Erconwald este tradițional de obârșie regală, deși părerile despre spița lui se împart, din pricina izvoarelor puține și a vechimii vremii. Este adesea trecut ca fiu al casei regelui Offa al Essex-⁠ului (de William Dugdale) sau al regelui Offa al Angliei de Est (de John de Tynemouth), deși cronologia face aceste variante puțin probabile. O altă tradiție îl arată ca fiu al regelui Anna, „regele sfânt al Angliei de Est”. Elementul franc „eorcen-” din numele lui ar putea arăta o obârșie din Kent. Se pare că s-⁠a născut în regatul Lindsey, în Lincolnshire de azi. Tânăr fiind, se poate să fi învățat la Mellitus, arhiepiscopul Canterbury-⁠ului. Numele Erkenwald este un nume germanic compus din eorcen („adevărat”, „curat”, „prețios”) și weald („stăpânire”, „putere”), adică „adevărat stăpânitor”.

Mănăstirile

În jurul anului 666 (după un izvor, 661) a întemeiat două mănăstiri benedictine, cu averea moștenită de la familie: Chertsey, în Surrey, pentru bărbați, și Barking, pentru femei. Mănăstirea de la Chertsey a fost dărâmată și nouăzeci de monahi au fost uciși în războaiele daneze; a fost refăcută mai târziu de regele Edgar și de episcopul Ethelwold. Sora lui, Æthelburh, a fost starețea de la Barking; se spune că Erconwald a chemat-⁠o pe Hildelith s-⁠o învețe pe Æthelburh rolul de stareță. Deși este uneori socotit cea dintâi mănăstire de maici din Anglia, nu a fost; mănăstirea din Folkestone fusese întemeiată mai înainte, în 630, de regele Eadbald, cu fiica lui, Sfânta Eanswithe, ca întâi stareță. Erconwald însuși a fost egumen la Chertsey. O cartă arată că, la sfârșitul veacului al VII-⁠lea, el și Frithwald au dat mănăstirii de la Chertsey pământ în Streatham și Tooting Graveney; danie întărită pe vremea lui Athelstan, în 933. O legendă spune că predica adesea tăietorilor de lemne din pădurile sălbatice din nordul Londrei.

Episcop al Londrei

În 675 Erconwald a devenit episcop al Londrei, urmând lui Wine; a fost alegerea arhiepiscopului Teodor al Canterbury-⁠ului, iar după o altă tradiție selecția a fost făcută la stăruința regelui Sebbi. Un vechi epitaf spune că a fost episcop al Londrei timp de unsprezece ani (după alte date, optsprezece). Pe la 691 i s-⁠a dat moșia Fulham, pentru el și urmașii lui în scaunul Londrei; casa de pe moșie a fost Fulham Palace, care, nouă secole mai târziu, era încă reședința de vară a episcopilor Londrei. Dieceza timpurie a Londrei avea aceleași hotare cu regatul Essex-⁠ului, așa că episcopul Londrei era episcopul saxonilor de răsărit.

Erconwald a adus o contribuție însemnată la reconvertirea Essex-⁠ului și a fost al patrulea episcop al Londrei de la refacerea diocezei; a fost de față la împăcarea dintre arhiepiscopul Teodor și Wilfrid. A fost un făcător de pace, care a împăcat tradițiile concurente, romană și celtică, a creștinismului. Ca episcop, a contribuit la codul de legi al regelui Ine al Wessex-⁠ului și este pomenit în cod ca unul dintre alcătuitori; regele Ine l-⁠a numit sfetnic în alcătuirea legilor. În 677 l-⁠a adus la creștinism pe regele Essex-⁠ului, Sebbi, după unele izvoare. Istoricii moderni îi atribuie un rol mare în evoluția cartelor anglo-⁠saxone; este posibil să fi alcătuit carta lui Cædwalla pentru Farnham.

Adormirea și cinstirea

Erconwald a adormit în 693 și a fost îngropat în vechea catedrală Sfântul Pavel. În evul mediu, mulțimile veneau pelerine la mormântul lui; ca altele, racla lui a fost distrusă în vremea Reformei. Cultul lui a trăit peste opt sute de ani. Este legat de o foarte veche etapă anglo-⁠saxonă a ridicării catedralei Sfântul Pavel; William Dugdale spune că el a început zidirea catedralei. Un poem englez aliterativ din veacul al XIV-⁠lea, Sfântul Erkenwald, adesea atribuit poetului lui Gawain, povestește o minunată întâlnire cu trupul păstrat al unui judecător dinainte de Hristos și vorbește despre mântuirea păgânilor virtuoși.