Ignatie Briancianinov

Sfântul Ierarh Ignatie Briancianinov (în lume Dimitri Alexandrovici Briancianinov) a fost episcop al Caucazului și al Mării Negre și unul dintre cei mai de seamă scriitori duhovnicești ai Bisericii Ruse din secolul al XIX-⁠lea. S-⁠a născut în 1807 într-⁠o familie nobilă din ținutul Vologda și a adormit în 1867 la mănăstirea Nikolo-⁠Babaevski. Biserica îl pomenește pentru viața lui monahală și pentru scrierile despre rugăciune și despre viața duhovnicească, scrise în primul rând pentru monahi, dar citite și de mireni.

Tinerețea și chemarea

S-⁠a născut în 1807 în satul Pokrovskoe, într-⁠o veche familie nobilă, și a primit o educație aleasă. Învăța foarte bine și avea daruri pentru desen și muzică; în casele pe care le frecventa a cunoscut scriitori ca Pușkin și Krîlov. Dar încă din copilărie îl atrăgea viața monahală și lectura duhovnicească. La stăruința tatălui său a intrat în 1822 la Școala militară de ingineri din Sankt Petersburg. Acolo a cunoscut monahi de la Valaam și de la Lavra Sfântul Alexandru Nevski. Hotărâtoare i-⁠a fost întâlnirea din 1826 cu ieromonahul Leonid, viitorul stareț de la Optina.

A absolvit școala cu distincție în 1826, dar cererea lui de a se retrage din armată a fost respinsă de împăratul Nicolae I. În același an s-⁠a îmbolnăvit grav de tuberculoză și, în ciuda prevestirilor medicilor, s-⁠a însănătoșit. În noiembrie 1827, cu gradul de inginer-⁠locotenent și fără binecuvântarea părinților, a obținut retragerea din pricina sănătății.

Începuturile monahale

A intrat ca novice la mănăstirea Alexandr-⁠Svirski, sub îndrumarea părintelui Leonid, și un an mai târziu l-⁠a urmat la schitul Ploșciansk. În 1829 a mers cu prietenul său Mihail Cihaciov la Optina, apoi s-⁠a întors la Pokrovskoe. La sfârșitul lui 1830 și începutul lui 1831 a stat la schitul Semigorodnaia și a scris acolo „Plângerea monahului”, o lucrare pe care un contemporan abia o credea scrisă de un tânăr aproape minor.

La 28 iunie 1831 a fost tuns în monahism de episcopul Ștefan al Vologdei, cu numele Ignatie, în cinstea Sfântului Mucenic Ignatie Teoforul. La 5 iulie a fost hirotonit ierodiacon, iar la 20 iulie ieromonah.

Egumen și arhimandrit

La sfârșitul lui 1831 a fost numit egumen la mănăstirea Pelșma din ținutul Vologda. În noiembrie 1833, la porunca împăratului, a primit conducerea pustiei Sfânta Treime a Sfântului Serghie de lângă Sankt Petersburg, o așezare căzută în părăsire. La 1 ianuarie 1834 a fost ridicat arhimandrit, la douăzeci și șase de ani. A organizat un cor, pentru care Mihail Glinka i-⁠a dat sfaturi, și a fost numit în 1838 părintele duhovnicesc al mănăstirilor din eparhia Petersburgului. Pentru mănăstirea Konevets a ridicat un port, ateliere și clădiri. Din 1847, bolnav de reumatism, a făcut o ședere la Nikolo-⁠Babaevski, apoi s-⁠a întors la Treime.

Episcopul Caucazului

În 1857 a fost sfințit episcop al Caucazului și al Mării Negre, cu scaunul la Stavropol. A vizitat parohiile și a ținut predici, a introdus slujbe solemne, a înființat un cor arhieresc, a ridicat o nouă reședință, a mutat seminarul în clădiri noi și a veghat asupra vieții eparhiei. Din pricina bolii și, după unele surse, a unei epidemii de variolă, a cerut să fie lăsat la pace și în 1861 s-⁠a retras la mănăstirea Nikolo-⁠Babaevski, lângă Kostroma, pentru a se dedica scrisului.

Scrierile și cinstirea

Acolo a scris o mare parte din opera sa: „Experiențe ascetice”, „Predică ascetică și scrisori către mireni”, „Prinos monahismului de azi” și „Pateric”, cărți despre rugăciune, despre moarte și despre viața duhovnicească, care au fost traduse și în limba română. A adormit la 30 aprilie 1867.

Biserica Rusă l-⁠a trecut în rândul sfinților ierarhi la Sinodul local din 1988, iar moaștele sale au fost așezate la mănăstirea Tolga, de lângă Iaroslavl. Părticele din ele se află și la Varna, în Bulgaria, din 2005. Este prăznuit la 30 aprilie.