Ermoghen Boiarâșnev

Sfântul Cuvios Mucenic Ermoghen Boiarâșnev, monah, a pătimit în 1918 la mănăstirea Belogorsk de pe Munții Albi din ținutul Perm, împreună cu starețul ei, arhimandritul Varlaam, și cu alți frați ai mănăstirii. Pagina de calendar pe care ne sprijinim spune despre Ermoghen doar că este numărat între monahii uciși; povestea de mai jos este a obștii și a starețului ei.

Varlaam, în lume Vasili Eufimievici Conoplev, s-⁠a născut în 1858 la uzina Iugo-⁠Knaufski din ținutul Osa, gubernia Perm, într-⁠o familie de țărani bătrâni-⁠credincioși. Învățase carte la zece ani, iubea citirea Scripturii și își petrecea timpul liber citind. Ani la rând s-⁠a gândit la Biserică și la preoție, fără de care vedea că nu te poți mântui, și se ruga în fiecare noapte cu lacrimi să-⁠i fie arătată calea. Până la treizeci și cinci de ani a călătorit, a vizitat comunități de bătrâni-⁠credincioși fără preoți și a căutat să înțeleagă dezbinările.

O întâmplare l-⁠a lămurit în duminica Tuturor Sfinților, când se afla într-⁠o mănăstire de bătrâni-⁠credincioși din gubernia Saratov. A cerut lui Dumnezeu un semn: dacă Biserica Rusă nu și-⁠a pierdut harul pentru schimbarea riturilor, să trimită ploaie bogată la sărbătoarea clerului de pe Muntele Alb. La întoarcere a auzit că într-⁠adevăr, în mijlocul slujbei, a căzut o ploaie bogată. În anii 1890 a intrat prin mirungere în Biserica Ortodoxă. Au făcut la fel tatăl lui, Eufim, de șaptezeci și cinci de ani, frații Anton și Pavel cu familiile și familia surorii mai mari, în total nouăsprezece oameni.

În noiembrie 1893 a fost tuns rasofor și s-⁠a așezat pe Muntele Alb. Treptat s-⁠au strâns acolo cei dornici de viață monahală, doisprezece până în 1894. La 1 februarie 1894 a primit tunderea cu numele Varlaam, a doua zi a fost hirotonit ierodiacon, iar la 22 februarie ieromonah. A fost numit stareț al mănăstirii misionare nou zidite, numită mai târziu Athosul Uralilor. A restabilit slujbele după tipic și predica de dimineață și de seară. Un preot din Perm, Iacov Șestakov, scria în 1913 că părintele Varlaam era un povățuitor al cugetului, cu multă încercare, asceză, tărie de duh și nevinovăție copilărească, spre care veneau oameni din toată gubernia.

În primele zile ale lui iunie 1917 s-⁠a sfințit catedrala mănăstirii, în prezența episcopului Andronic al Permului, sfințit mucenic. Au venit procesiuni din satele din jur și mulțimea de pelerini a slujit în aer liber, iar în acele zile era liniște, fără vânt, iar lumânările nu se stingeau.

După un an, în august 1918, bolșevicii au pus stăpânire pe mănăstire. Soldații armatei roșii au răsturnat și batjocorit sfânta masă din altarul principal, au făcut din chilia arhimandritului un closet, iar atelierul de icoane l-⁠au prefăcut în teatru, silindu-⁠i pe băieții din cor să cânte cântece lumești. Mulți monahi au fost uciși după chinuri cumplite. La 12 (25) august au arestat pe starețul Varlaam și l-⁠au împușcat pe drumul spre orașul Osa. Au primit moartea mucenicească și mulți dintre monahii mănăstirii: ieromonahii Serghie, Ilie, Veaceslav, Ioasaf, Ioan și Antonie, ierodiaconii Mihei, Visarion, Matei și Eufimie, monahii Varnava, Dimitrie, Sava, Ermoghen, Arcadie, Eufimie și Marcel și novicii Ioan, Iacov, Petru, Iacov, Alexandru, Teodor, Petru, Serghie și Alexie. Mormintele lor au fost ascunse de autorități și sunt necunoscute.

Au fost proslăviți în 1998 ca sfinți cinstiți local în eparhia Perm și trecuți în rândul noilor mucenici și mărturisitori ai Rusiei la Sinodul arhieresc din august 2000, pentru cinstire în toată Biserica. Sunt pomeniți la 25 august, la 7 februarie, în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, și la 14 februarie, în Soborul sfinților din mitropolia Perm (stil nou, zile schimbătoare).