Eufrosinia a Moscovei

Cuvioasa Eufrosinia a Moscovei, în lume Evdochia Dmitrievna, a fost mare cneaghină a Moscovei între 1366 și 1389, soția marelui cneaz Dimitrie Donskoi, apoi monahie. A fost cea dintâi femeie din nobilimea Moscovei care a intrat în monahism. A adormit în 1407. Se pomenește la 17 mai (data tunderii) și la 7 iulie (data adormirii).

Căsnicia

S-⁠a născut în 1353, fiica marelui cneaz al Suzdalului și Nijni Novgorodului, Dimitrie Konstantinovici, și a Vasilisei (după alte izvoare, a cneaghinei Ana), din Rostov. La 18 ianuarie 1366, la treisprezece ani, tatăl ei a măritat-⁠o cu marele cneaz al Moscovei, în vârstă de cincisprezece ani, cel numit mai târziu Donskoi; căsătoria a pus capăt vrajbei dintre Moscova și Suzdal-⁠Nijni Novgorod. Cununia a avut loc în biserica Învierii din kremlinul Kolomnei. A trăit douăzeci și doi de ani cu Dimitrie într-⁠o căsnicie fericită, „căreia pământul rusesc i s-⁠a bucurat”, și au avut cel puțin doisprezece copii: între ei Vasile I, Iuri, Andrei, Petru și Constantin. În 1382, când oastea hanului Tohtamîș se apropia de Moscova, a rămas în oraș în lipsa soțului; după nașterea fiului Andrei a vrut să plece, dar a fost oprită de moscoviți, care au lăsat-⁠o să plece abia după lungi tratative. A fost mult înrâurită de mitropolitul Alexie.

Văduvia

Dimitrie Donskoi a murit la 19 mai 1389, la treizeci și opt de ani. „Cuvânt despre viața marelui cneaz Dimitrie Ivanovici” păstrează lungul plâns al cneaghinei: „De ce ai murit, viața mea, scumpul meu, lăsându-⁠mă văduvă? De ce n-⁠am murit eu înaintea ta? S-⁠a stins lumina ochilor mei... Soarele meu, devreme ai apus, luna mea frumoasă, devreme te-⁠ai întunecat... Împreună cu tine am trăit, cu tine vreau să mor”. Din 1389 a stat de fapt în fruntea cneaziei Moscovei, ca ocrotitoare a succesiunii între fii și chezașă a testamentului soțului. Potrivit testamentului lui Dimitrie, a primit peste treizeci de ținuturi și așezări și peste douăzeci de sate mari; o parte au trecut în deplina ei proprietate, cu dreptul de a strânge dări și de a judeca, ceea ce a făcut-⁠o independentă politic și economic. Fiii erau datori să-⁠i asculte voia, iar ea trebuia să împartă între ei părțile celui care murea. A fost una dintre cele mai învățate femei ale timpului.

Ctitorii

A ridicat multe biserici și mănăstiri la Moscova și în alte orașe: în 1387, mănăstirea de maici a Înălțării, lângă turnul Frolovskaia (Spasskaia) din Kremlin, la început din lemn; în 1393, biserica de piatră a Nașterii Maicii Domnului, în Kremlin, în amintirea biruinței soțului ei la Kulikovo, câștigată în ziua acestui praznic; a fost sfințită la 11 februarie 1393 de mitropolitul Ciprian, cu toată familia cneazului, iar doi ani mai târziu a fost zugrăvită de Teofan Grecul și Simeon Negrul; ea a podobit-⁠o cu icoane, odoare și cărți. A mai ridicat mănăstirea Goritski din Pereiaslavl, în jur de 1392, și biserica Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul din același oraș. A poruncit să se facă o icoană a Arhanghelului Mihail, în amintirea biruinței de la Kulikovo, devenită icoana hramului catedralei Arhanghelului. Când Timur Lenk a năvălit în sudul Rusiei, în 1395, ea a adunat o oaste ca să apere Moscova și, după tradiție, a adus la Moscova icoana Maicii Domnului de la Vladimir. La cererea ei, biruința de la Kulikovo s-⁠a prăznuit la Moscova, la 8 septembrie, cu deosebită solemnitate.

Monahismul și cinstirea

La 17 mai 1407 s-⁠a retras în mănăstirea Înălțării și a primit tunderea cu numele Eufrosinia. A adormit la 7 iulie 1407 și a fost îngropată în mănăstire. În 1929 autoritățile sovietice au poruncit dărâmarea bisericii și moaștele ei s-⁠au pierdut, dar au fost aflate în 2002 și apoi așezate în catedrala Arhanghelului din Kremlin. În 2007, la șase sute de ani de la moartea ei, Sfântul Sinod al Bisericii Ruse a înființat Ordinul Sfintei Eufrosinia, pentru femei cu osebite merite pentru întărirea tradițiilor duhovnicești și morale în societate.