Eutimie Korotkov de la Belogorsk

Sfântul Cuvios Mucenic Eutimie Korotkov de la Belogorsk, ierodiacon, a primit cununa muceniciei în februarie 1918, la Perm, împreună cu fratele său, Alexei. Biserica Rusă îl cinstește printre noii mucenici și mărturisitori ai veacului al XX-⁠lea.

Frații Vladimir și Alexei Korotkov s-⁠au născut în gubernia Perm, într-⁠o familie de părinți adânc credincioși. În ianuarie 1897, la șaizeci de kilometri de Kungur, într-⁠unul dintre cele mai frumoase locuri din gubernia Perm, pe Belaia Gora, s-⁠a deschis Mănăstirea misionară Sfântul Nicolae. Egumen a fost arhimandritul Varlaam, om de mare credință și mare nevoitor, la care veneau, din tot ținutul Permului, cei însetați de mântuire.

Au venit la mănăstire și frații Korotkov, iar după ei și tatăl lor, căruia îi plăcuse așa de mult locul încât a rămas acolo până la moarte, primind înainte de aceasta tunderea monahală. În mănăstire frații au trecut prin toate ascultările și se pregăteau să primească monahismul, dar a început primul război mondial și au trebuit să se despartă. Alexei a fost chemat în armata de front; Vladimir a fost tuns în monahism cu numele Eutimie, hirotonit ierodiacon și numit să slujească la metocul Mănăstirii Belogorsk din Perm.

Alexei a slujit în armată tot războiul și a luat parte la multe bătălii; pentru curajul arătat a primit Crucea Sfântul Gheorghe. În februarie 1918 a primit concediu și a plecat acasă. De la gară a mers drept la metoc. Bucuria întâlnirii a acoperit pentru o vreme presimțirile neliniștite pricinuite de anarhia care se răspândea peste tot.

Mănăstirea Belogorsk era în primul rând misionară, iar misiunea era înțeleasă larg: lupta nu numai împotriva rătăcirilor schismaticilor și ale sectanților, ci și împotriva ispitelor învățăturilor materialiste din Europa de Apus. De aceea, dintre toate mănăstirile eparhiei Permului, bolșevicii o urau cel mai mult pe cea de la Belogorsk și, de îndată ce au izbutit să adune un mic detașament înarmat, au pornit să o jefuiască.

La 21 februarie bolșevici înarmați au intrat în metoc cu neobrăzare, au percheziționat chiliile, au răsturnat totul și au luat lucrurile care le plăceau. Între oameni a început murmur. Atunci jefuitorii au început să aresteze, și între ei au fost arestați și frații Korotkov. Judecata atunci era scurtă și crudă. Pe Eutimie și Alexei i-⁠au dus pe malul Kamei și i-⁠au chinuit. Pătimitorii s-⁠au ținut cu bărbăție, iar bolșevicii, după chinuri, i-⁠au ucis, dar nu i-⁠au înecat în râu, lăsând trupurile desfigurate pe gheață spre înfricoșare. Dimineața au dat peste ele birjarii. Mucenicii au fost recunoscuți, s-⁠a trimis grabnic telegramă rudelor, și la ziua îngropării, rânduită pentru 25 februarie, au venit mama și surorile.

De dimineață clopotul metocului Belogorsk chema în biserică la rugăciune. Până la slujba înmormântării s-⁠a adunat tot Permul ortodox: mii de lumânări înconjurau sicriele. Se slujeau parastase unul după altul; nimănui nu-⁠i venea să se sfârșească slujba, nu voiau să se despartă de mucenici. Harul lui Dumnezeu atingea în chip simțit inimile celor ce se rugau. Pentru toți era neîndoielnic că între sfinți s-⁠au aprins două stele noi, mucenicii Permului.

Mama și surorile lor au primit curând după aceea monahismul. Una dintre surori a scris, în amintirea mucenicilor: „Voi ați fost cei dintâi pătimitori pentru credință în vremea noastră. Domnul vă va scrie numele în Cartea vieții în veci”.

Se pomenește la 25 august, la 14 februarie în Soborul sfinților din Mitropolia Perm, și la 7 februarie în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse (stil nou).