Evsevie Zăvorâtul

Cuviosul Evsevie Zăvorâtul (Evsevie din Siria) a fost un nevoitor creștin, pustnic sirian din veacurile IV-⁠V. Izvoarele noastre nu dau o zi sigură a pomenirii lui. Știrile despre viața lui le dă Teodoret al Cirului, în capitolul al patrulea din cartea sa „Istoria iubitorilor de Dumnezeu”.

Îndrumătorul lui în viața monahală a fost unchiul său, Marian. Unchiul și-⁠a așezat nepoții, pe Marian și pe fratele lui de sânge, într-⁠o colibă strâmtă și i-⁠a învățat felul de viață al Evangheliei. Fratele lui Evsevie s-⁠a îmbolnăvit și a murit, iar Evsevie și-⁠a urmat viața călugărească. Chilia lui se afla la douăzeci și cinci de stadii de un sat numit Teleda, aflat la răsărit de Antiohia și la apus de Veria, la poalele unui munte numit Corifa. Evsevie a trăit în post și rugăciune în chilie tot timpul vieții unchiului, fără să vorbească cu nimeni și fără să vadă lumina, rămânând mereu în închiderea de bunăvoie.

După moartea unchiului, monahul Ammian, care trăia pe vârful muntelui Corifa, pe un deal acoperit cu pădure, l-⁠a convins pe Evsevie să părăsească chilia și, pentru folosul sufletesc al oamenilor, să conducă mănăstirea de pe acel deal. Evsevie, ca pedeapsă pentru nebăgarea sa de seamă, a început să poarte lanțuri: și-⁠a pus pe șale un brâu de fier și pe gât un lanț foarte greu, iar brâul l-⁠a legat de lanț tot cu un lanț, ca, plecat astfel, să fie silit să se uite mereu la pământ. Faima lui s-⁠a răspândit și, datorită ei, au venit la el monahi crescuți de Iulian. Evsevie a condus mănăstirea până la sfârșitul vieții. Înainte de moarte au venit la el Iacob Persanul și Agripa. Evsevie a propus lui Iacob să conducă mănăstirea, dar acesta a refuzat. Atunci a propus-⁠o lui Agripa, care a ajuns după moartea nevoitorului egumenul mănăstirii.