Faust

Sfântul Mucenic Faust este unul dintre cei doisprezece clerici care au pătimit împreună cu Sfântul Sfințit Mucenic Ștefan, papa Romei, în anul 257, în vremea împăratului Valerian. Numele lui nu este cuprins în Mineiul actual al Bisericii Ruse.

Ștefan a ocupat scaunul Romei între 253 și 257 și a luptat cu râvnă împotriva ereziei lui Novat, care învăța că nu trebuie primiți cei ce se întorc din erezie. În vremea prigoanei s-⁠a ascuns și a botezat mulți păgâni, între ei pe tribunul militar Nemesiu, care s-⁠a întors la Hristos după ce Ștefan i-⁠a vindecat fiica, Lucila. Nemesiu, hirotonit diacon, și fiica lui au fost tăiați cu sabia. Administratorul lor, Simfroniu, adus de tribunul Olimpiu în templul lui Marte spre chinuri, a topit prin rugăciune un idol de aur, iar tribunul, cu soția Exuperia și fiul Teodol, a crezut și s-⁠a botezat. Toți au fost arși, iar rămășițele lor au fost îngropate de Sfântul papă Ștefan.

Atunci au fost decapitați cei doisprezece clerici ai lui, între care Faust: Bon, Faust, Maur, Primitiv, Calumnios, Ioan, Exuperanțiu, Chiril, Teodor, Vasile, Castel, Honorat și Tertulin, adus la credință de Ștefan. În cele din urmă, Ștefan însuși a fost dus înaintea lui Valerian, care l-⁠a osândit la tăierea capului în templul lui Marte. Dar la rugăciunea sfântului, cea mai mare parte a templului s-⁠a prăbușit, iar ostașii au fugit. Ierarhul s-⁠a ascuns în catacombe, în cimitirul Sfintei Lucina, unde a fost ucis de ostașii care au venit, pe când învăța pe creștini. Faust se pomenește la 15 august (stil nou).