Vasile cel Fericit

Sfântul Vasile cel Fericit, Făcătorul de minuni din Moscova, a fost un nebun pentru Hristos care a trăit la Moscova în veacul al XVI-⁠lea. A umblat pe străzi aproape fără haine, a mustrat nedreptatea, i-⁠a ajutat pe cei care se rușinau să ceară și a primit darul de a vedea înainte întâmplările. Celebra catedrală din Piața Roșie a ajuns să fie numită după el pentru că el este îngropat lângă ea. Pomenirea lui este la 2 august (15 august pe calendarul civil rus).

Anii de început

Potrivit Vieții lui, Vasile s-⁠a născut în decembrie 1468 în pridvorul unei biserici din Elohovo, pe atunci în afara Moscovei, unde mama lui, Anna, se ruga. Izvoarele îi dau tatăl cu numele Iacov și spun că părinții lui erau oameni simpli. L-⁠au dat ucenic la un cizmar. Viața povestește că un negustor a venit să comande cizme pe care le voia să țină un an, iar băiatul a plâns și a zis că omul nu le va purta, fiindcă va muri în curând. După câteva zile s-⁠a împlinit, iar meșterul a înțeles că ucenicul lui nu este un om obișnuit.

La șaisprezece ani, Vasile a venit la Moscova și a început nevoința nebuniei pentru Hristos. În arșița verii și în gerul iernii umbla gol și desculț pe străzi, iar ca semn de pocăință purta lanțuri. Mai târziu, moscoviții au văzut în el un nebun pentru Hristos, un om al lui Dumnezeu și un mustrător al nedreptății.

Nebunul pentru Hristos

Faptele lui erau ciudate. Răsturna o tavă cu colaci sau vărsa un ulcior de cvas, iar negustorii mâniați îl băteau, ceea ce el răbda cu bucurie și mulțumea lui Dumnezeu. Apoi se afla că pâinea era rău coaptă și cvasul stricat. Altă dată a văzut la porțile unei biserici un demon în chip de cerșetor, care dădea izbândă grabnică în treburi tuturor celor ce îi dădeau milostenie. Vasile a descoperit viclenia și l-⁠a alungat. Îi osândea pe cei care dădeau milostenie sperând la o binecuvântare ușoară peste afacerile lor, fără milă pentru cei săraci.

Se îndura mai ales de oamenii care se rușinau să ceară ajutor. Odată a dat darurile bogate primite de la țar unui negustor străin rămas fără nimic, care nu mâncase de trei zile, dar purta haine bune și nu putea cerși. Intra în cârciumi ca să afle sămânța binelui și în oamenii foarte căzuți și să-⁠i încurajeze cu bunătate. Când trecea pe lângă o casă unde se chefuia și se bea, uneori plângea și îi îmbrățișa colțurile. Întrebat de ce, răspundea că lângă casa aceea stau îngeri întristați, mâhniți de păcatele oamenilor, și că el îi roagă cu lacrimi să se roage pentru întoarcerea păcătoșilor.

O tradiție povestește de un negustor din Pokrovka a cărui biserică de piatră s-⁠a prăbușit de trei ori. Vasile l-⁠a trimis la Kiev la un sărac pe nume Ioan, care legăna o albie goală și spunea că plătește o datorie față de mama lui. Negustorul și-⁠a amintit de mama lui, pe care o alungase, a adus-⁠o acasă, i-⁠a cerut iertare și apoi și-⁠a isprăvit biserica.

Înainte-⁠vederea și țarul

După lungă nevoință și rugăciune a primit darul de a vedea viitorul. În 1547 a prezis marele incendiu al Moscovei, iar prin rugăciune a stins un foc la Novgorod. Nu se temea să mustre pe cei puternici. Când țarul Ivan cel Groaznic, aflat la slujbă, se gândea să-⁠și ridice un palat pe Dealurile Vrăbiilor, Vasile l-⁠a mustrat pentru aceasta.

Adormirea și cinstirea

După Viața lui, a petrecut șaptezeci și doi de ani în această nevoință și a adormit la 2 august, la vârsta de optzeci și opt de ani. Anul este dat ca 1557 de Biserica Ortodoxă din America și de izvoarele bisericești rusești, iar unii istorici dau 1552. Mitropolitul Moscovei, Sfântul Macarie, cu clerul, a săvârșit îngroparea. Trupul i-⁠a fost pus lângă biserica Sfintei Treimi de la Șanț, aproape de catedrala Acoperământului Maicii Domnului, ridicată de Ivan după cucerirea Kazanului.

Un sobor condus de patriarhul Iov l-⁠a proslăvit la 2 august 1588. Cinstirea poporului a fost atât de puternică, încât biserica Sfintei Treimi și catedrala Acoperământului alipită ei au ajuns să fie numite biserica lui Vasile cel Fericit, nume pe care îl poartă și azi. Moaștele lui se odihnesc în catedrală, iar lanțurile lui se păstrează la Academia Teologică din Moscova. Pe icoanele vechi este înfățișat bătrân, cu părul alb, gol, cu un toiag în mână.