Fulco de Reims

Sfântul Ierarh Fulco de Reims, numit „cel Venerabil”, a fost arhiepiscop de Reims din 883 până la moartea sa, la 17 iunie 900. A fost o figură de seamă în conflictele politice din regatul francilor de apus, după destrămarea Imperiului Carolingian în a doua parte a secolului al IX-⁠lea. Se născuse într-⁠o familie aristocratică puternică, iar fratele său a fost Anscar I, markgraf de Ivrea. A fost cleric de palat al lui Carol cel Pleșuv și, din 877, egumen al abației Saint-⁠Bertin, lângă Saint-⁠Omer. A fost sfințit arhiepiscop în martie 883, după lunga păstorire a lui Hincmar. A purtat corespondență cu regi, episcopi și papi; multe lucruri despre viața lui se știu din Istoria Bisericii din Reims a lui Flodoard, scrisă în anii 948-952, care păstrează rezumatul a vreo 76 de scrisori ale sale, din care jumătate către sau de la papi. A scris lui Alfred cel Mare despre nevoile Bisericii engleze și a mustrat-⁠o pe regina Richilde pentru purtarea ei necuviincioasă.

După înlăturarea împăratului Carol cel Gros, în 887, a încercat să-⁠l aducă rege pe rudenia sa Guy al III-⁠lea, duce de Spoleto, și chiar l-⁠a încoronat la Langres, în 888, dar Odo, contele Parisului, a fost încoronat de arhiepiscopul Walter de Sens. Fulco a stat împotriva lui Odo și, în 893, l-⁠a încoronat pe Carol cel Simplu, împotriva lui Odo; după încheierea conflictelor, în 898, Carol i-⁠a urmat lui Odo, iar Fulco a ajuns cancelarul lui. În 893 a refăcut școlile din Reims, chemând învățători vestiți, pe Remigiu de Auxerre și Hucbald de Saint-⁠Amand.

În 900, în drum cu o mică însoțire spre Carol, a fost ucis de un om numit Winemar și de ajutoarele lui, aflați în slujba contelui Balduin de Flandra. Uciderea unui episcop era foarte rară în epoca carolingiană și i-⁠a șocat pe cronicari. Urmașul său, Heriveus, a adunat un sinod care l-⁠a afurisit pe Winemar. Este pomenit la 17 iunie, ca sfânt al Occidentului dinaintea Marii Schisme (sfânt al Bisericii nedespărțite), după calendarul pe stil nou.