Ipatie din Bitinia

Sfântul cuviosul Ipatie din Bitinia (Ipatie din Rufinian, Ipatie Frigianul) a fost un monah bizantin din secolul al V-⁠lea, egumen al obștii de la Rufinian, în Bitinia, lângă Calcedon, mort între 443 și 450. Viața lui a fost scrisă de ucenicul său Calinic și este un izvor prețios despre viața monahilor de provincie din Bizanț la începutul secolului al V-⁠lea. Este pomenit la 17 iunie (și la 31 martie).

Viața

Ipatie era fiul unui jurist de neam frigian, mutat la Constantinopol și trăitor în belșug. În loc să continue lucrarea tatălui, încă din tinerețe a lăsat studiul gramaticii și s-⁠a alăturat unei mănăstiri dintr-⁠o suburbie a capitalei, în Tracia (după izvorul englez, devenise pustnic la nouăsprezece ani în Tracia). Egumenul era armeanul Iona, fost ostaș din garda imperială. Ținutul mănăstirii a suferit mult de pe urma invaziilor goților și hunilor la începutul anilor 380, iar prin grija lui Iona, care avea legături printre aristocrația capitalei, mănăstirea a primit refugiați din satele din jur. Nu toate satele erau creștine și se spune că Iona, împreună cu monahii, ardea copaci sfinți și alte obiecte de cult. Ulterior Ipatie a procedat la fel în Bitinia. Apoi a călătorit la Constantinopol și la Calcedon, împreună cu un alt pustnic, Iason.

La 3 aprilie 400 Ipatie a luat în stăpânire mănăstirea pustie de la Rufinian, întemeiată de prefectul Rufin pe moșiile lui din Bitinia. După executarea lui Rufin, în 395, mănăstirea trecuse la un alt proprietar, neinteresat să țină obștea monahală. Până la venirea lui Ipatie se credea că acolo s-⁠au așezat demoni. Se credea că în mănăstire se păstrează moaște ale apostolilor Petru și Pavel. În vremea părăsirii, clădirile fuseseră mult stricate. Prin străduința lui Ipatie, care a organizat producerea și vânzarea de coșuri și unelte de grădină, și cu sprijinul unei bogate matrone creștine, mănăstirea s-⁠a ridicat și a înflorit. Până în 406 aveau acolo viața treizeci de monahi. Un anume Aetie, pe care Ipatie îl vindecase de nebunie, a plătit repararea clădirilor și zidirea unei capele noi. Mănăstirea avea un apeduct, care a fost folosit până când s-⁠a zidit o cisternă proprie. În vremea celei mai mari înfloriri, numărul monahilor din Rufinian a ajuns la cincizeci.

Minunile și lupta cu păgânismul

După mai mulți ani, spune izvorul sârbesc, Ipatie a mers în Tracia, în mănăstirea unde se nevoise mai înainte; monahii din Rufinian l-⁠au găsit acolo și l-⁠au rugat să le fie egumen. A primit și de atunci a început să facă mari nevoințe. Pentru ele a fost învrednicit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni și a făcut multe vindecări: de îndrăciți, de orbi, de uscați, de femei cu scurgere de sânge. Multor femei neroditoare le-⁠a cerut de la Dumnezeu puterea de a naște, iar mamelor care alăptau le-⁠a întors laptele. De multe ori a scos apă prin rugăciune, a înmulțit pâinea și altă hrană în vreme de lipsuri, a alungat prin rugăciune boala de la oameni și de la animale. Hrana lui erau semințe fierte, legume și puțină pâine, pe care o lua târziu, seara.

Viața lui Ipatie conține știri despre răspândirea creștinismului în Frigia, la începutul secolului al V-⁠lea, și în Bitinia, în prima jumătate a aceluiași secol. Foarte amănunțită este povestirea lui Calinic despre sărbătoarea Artemidei în partea de munte a Bitiniei, din ultimii ani ai vieții lui Ipatie. Lupta cu cultul Artemidei în Asia Mică, începută de Ipatie, a fost continuată de ucenicii lui, mai ales Calinic. Pe lângă lupta cu cultele păgâne de la sat, în 431 Ipatie s-⁠a amestecat în treburile Calcedonului, unde se reluaseră serbările olimpice. Programul acestei sărbători locale, interzise în vremea lui Constantin cel Mare, nu se cunoaște, dar probabil includea întreceri sportive, literare și muzicale. Drept răspuns, Ipatie a adunat o ceată de douăzeci de monahi și a mers la Calcedon ca să împiedice sărbătoarea. Neprimind sprijin de la arhiepiscopul Eulaliu, Ipatie s-⁠a adresat arhimandriților locului chemându-⁠i să i se alăture în lupta împotriva „sărbătorii Satanei”. Calinic spune că mulți păgâni din alte cetăți veneau la Ipatie să primească botezul. Mai este amintit ca potrivnic al nestorianismului: a dat adăpost lui Alexandru Acimitul și altora a căror siguranță era amenințată de nestorieni.

Ucenicul și Viața

Calinic însuși se făcuse creștin la începutul secolului al V-⁠lea; înainte de monahism fusese notar. Din pricina instrucției lui nu prea înalte, scria simplu, într-⁠o greacă bisericească simplificată, respingând limba „unor foști juriști” care „filozofează comunicarea obișnuită a învățăturii elenești”. Viața lui Ipatie este scrisă cu un limbaj bogat și precis al vieții de zi cu zi, cel mai târziu în 450.