Gheorghe de la Cernica

Cuviosul Gheorghe de la Cernica a fost starețul Mănăstirii Cernica din Țara Românească, ucenic al Cuviosului Paisie Velicikovski și înnoitor al vieții monahale de obște în Muntenia. S-⁠a născut în 1730 și a trecut la Domnul la 3 decembrie 1806.

Tinerețea și Athosul

S-⁠a născut în 1730, într-⁠o familie ortodoxă evlavioasă din Săliștea Sibiului. Din tinerețe a fost aprins de duhul vieții monahale. Dar atunci stăpânitorii austrieci ai Transilvaniei apăsau Ortodoxia, mai ales monahismul ortodox, îndemnând pe credincioși la unire cu Roma. De aceea, la nouăsprezece ani, tânărul a plecat în Țara Românească și a intrat în slujba mitropolitului grec Rosca, aflat atunci la București. Curând, în 1750, a plecat împreună cu duhovnicul lui la Constantinopol, apoi la Sfântul Munte Athos, unde s-⁠a așezat la Vatoped, a fost tuns rasofor și hirotonit diacon. După moartea mitropolitului, povățuitorul lui, a devenit ucenic al Cuviosului Paisie Velicikovski în schitul Sfântul Ilie. Acolo, în 1752, a fost tuns în mantie de starețul Paisie, iar în 1754 a fost hirotonit ieromonah.

În Moldova

În 1763, împreună cu alți șaizeci și patru de ucenici, l-⁠a urmat pe marele lui stareț în Moldova, la Mănăstirea Dragomirna, unde timp de doisprezece ani a slujit ca ieromonah, duhovnic și econom. După ce Bucovina a căzut sub stăpânirea Austriei romano-⁠catolice, în 1775 a trecut, cu frații de la Dragomirna conduși de starețul Paisie, la Mănăstirea Secu, iar în 1779 l-⁠a urmat pe Sfântul Paisie la Lavra Neamț, unde a mai stat cam doi ani.

Cernica și Căldărușani

În 1781, dorind să-⁠și înnoiască amintirea ucenicăriei, cu binecuvântarea starețului a plecat iar spre Athos. Ajuns la București, a fost oprit de mitropolitul Ungrovlahiei, Grigorie al II-⁠lea, și de vechiul său prieten, ucenic al Sfântului Paisie, ieromonahul Macarie. După stăruința lor, a primit să reînvie viața monahală în schitul Cernica, rămas în părăsire de mai bine de treizeci de ani. Sarcina lui era să așeze în acea parte a Țării Românești o mănăstire cu rânduială de obște, asemenea celor de pe Athos și celor ale lui Paisie.

Cu ajutorul domnitorului Nicolae Mavrogheni și al altor creștini, părintele Gheorghe a început refacerea bisericii mari și a chiliilor. A dat mult timp desăvârșirii duhovnicești a monahilor. În mănăstire slujba se făcea în fiecare zi, iar viețuitorii, pe lângă citirea Sfintei Scripturi, a scrierilor Sfinților Părinți și rugăciune, împlineau numeroase ascultări, copiau manuscrise și munceau cu mâinile. Prin păstorirea lui jertfelnică și dăruită, a aprins iar vatra vieții duhovnicești la Cernica și în numai cinci ani a adunat o obște de o sută trei viețuitori. În 1785 s-⁠a îmbolnăvit greu și, așteptând sfârșitul apropiat, și-⁠a scris testamentul, în care a rânduit felul de viață al obștii. Dar curând s-⁠a întremat și și-⁠a continuat nevoința de păstor.

Din pricina izbânzilor de la Cernica, în 1793 mitropolitul Filaret al II-⁠lea i-⁠a încredințat și Mănăstirea Căldărușani. Din aprilie 1794, părintele Gheorghe a trăit în ambele mănăstiri pe rând, rânduind în ele egumeni locțiitori, mai ales pentru vremea lipsei lui. În amândouă a introdus rânduiala de obște athonită și paisiană, cu slujbă de șapte ori pe zi, spovedanie deasă, ascultare, rugăciune neîncetată și masă comună.

Adormirea și cinstirea

Sfântul Gheorghe a păstorit ambele mănăstiri până la sfârșitul vieții. S-⁠a mutat la Domnul la 3 decembrie 1806, plâns de numeroasa frăție a celor două mănăstiri, și a fost îngropat în Mănăstirea Cernica, în fața bisericii Sfântul Lazăr, în locul în care a fost îngropat mai târziu mitropolitul Nifon. După adormire, a fost cinstit ca păstor al unei înalte vieți duhovnicești, îndrumător al două mari centre monahale ale Țării Românești, înnoitor al adevăratei vieți monahale după pildele athonite și paisiene. Bătrânul a avut mulți ucenici și urmași, ca Sfântul Calinic de la Cernica, protopsaltul ieromonah Macarie și alții. Testamentul-⁠învățătură din 1785 s-⁠a răspândit în multe copii.

La ședința din 20-21 octombrie 2005 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, starețul Gheorghe a fost proslăvit între cuvioși. Anunțarea solemnă a canonizării a avut loc la 3 decembrie al aceluiași an, în Mănăstirea Cernica, cu slujba proslăvirii săvârșită de Patriarhul Teoctist al României, împreună cu numeroși ierarhi români. Prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ruse din 21 august 2007, numele sfântului a fost trecut în calendarul Bisericii Ruse. Pagina Azbyka dă pentru el ziua de 16 decembrie.