Sofonie

Sfântul Proroc Sofonie este al nouălea dintre cei doisprezece prooroci mici ai Vechiului Testament și a propovăduit în Iuda în vremea regelui Iosia. Singurul izvor despre el este cartea lui, de trei capitole. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 3 decembrie.

Numele Sofonie înseamnă în ebraică „Domnul a ascuns” sau „Domnul a ocrotit”; Fericitul Ieronim l-⁠a tâlcuit „străjerul Domnului”. Cartea spune că este „cuvântul Domnului către Sofonie, fiul lui Cuși, fiul lui Godolia, fiul lui Amaria, fiul lui Ezechia”, în zilele lui Iosia (1, 1). Lungimea șirului de strămoși arată că Ezechia este, probabil, regele cu acest nume, deci proorocul ar fi strănepotul lui și o rudă îndepărtată a lui Iosia. Sinaxarul spune că era din seminția lui Simeon, de pe muntele Sarabata, dar aceasta ține de tradiție.

Iosia a domnit între 640 și 609 înainte de Hristos. Se pare că Sofonie a prorocit înainte de marea reformă din 621, când s-⁠a aflat cartea Legii în Templu. Regii Manase și Amon răspândiseră în Ierusalim închinarea la Baal, la oastea cerului și la dumnezei străini. Sofonie a fost unul dintre cei care au pregătit reforma lui Iosia. Era și un timp greu pentru lume: Asiria slăbea, iar popoare din nord, sciții, amenințau Răsăritul. Peste câteva zeci de ani, în 586, Ierusalimul avea să cadă în mâna babilonienilor.

Cartea vestește mai întâi ziua Domnului, „zi de mânie, zi de necaz și de strâmtorare”, care va veni peste tot pământul, dar mai ales peste Iuda și Ierusalim, unde se închină la Baal. Apoi vestește judecata popoarelor vecine (filistenii, moabiții, amoniții, etiopienii, asirienii și Ninive) și îi îndeamnă pe cei smeriți: „Căutați pe Domnul, toți cei smeriți ai pământului... poate veți fi ocrotiți în ziua mâniei Domnului” (2, 3). Partea a treia mustră Ierusalimul, cetatea asupritoare, cu căpeteniile, judecătorii, proorocii și preoții ei, apoi vestește o rămășiță smerită care se va mântui și un cântec de bucurie: „Bucură-⁠te, fiica Sionului... Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, Cel Puternic, Care te va izbăvi” (3, 14-17). Biserica vede în aceste cuvinte vestirea venirii Domnului.

Potrivit sinaxarului, a murit și a fost îngropat în casa sa, așteptând învierea de obște. În Apus, cuvintele din Sofonie 1, 15-16 („ziua aceea este zi de mânie”) stau la baza cântării latine „Dies irae”.