Gheorghe Stepaniuk

Sfântul Sfințit Mucenic Gheorghe Stepaniuk, preot, s-⁠a născut în 1880 în satul Polična din ținutul Brest, gubernia Grodno, și a primit cununa muceniciei la 26 iunie 1918, împușcat pe malul unui râu după rugăciune, în Semirecia.

Din 1900 a fost învățător la școala unui sat. După ce a terminat cursurile pastorale de la Moscova, Gheorghe a fost hirotonit preot, iar în 1911 a fost trimis să slujească în eparhia Turkestanului, în satul Glinovka din ținutul Lepsinsk, regiunea Semirecia. În 1913 a fost mutat la biserica din satul Andreevskoe din același ținut și numit învățător de religie și de aritmetică la școala parohială.

Arestarea

În 1918 necredincioșii care au pus mâna pe putere în Rusia au pornit războiul civil. Soția preotului i-⁠a propus să se ascundă și să aștepte vremea tulbure, dar părintele Gheorghe a spus: Curând va fi praznicul Sfintei Treimi. Ce va zice poporul? și a rămas. Curând, o ceată a Gărzii Roșii a stabilit în sat puterea sovietică. Părintele Gheorghe a fost arestat și două săptămâni ținut sub pază; apoi l-⁠au scos înaintea poporului, ca să adune mărturii împotriva lui. Nu s-⁠au găsit, iar preotul a fost eliberat.

Împușcarea

La 26 iunie 1918 a intrat în sat o altă ceată de gardiști roșii, iar câțiva dintre ei s-⁠au îndreptat îndată spre casa preotului. Soția a ieșit în întâmpinarea lor și a încercat să-⁠i încredințeze că bărbatul nu este acasă, dar părintele Gheorghe a ieșit după ea și a spus: Iată-⁠mă. Ce vă trebuie? I s-⁠a răspuns că este arestat. Aflându-⁠se sub pază, părintele Gheorghe, nevrând să lase treburile bisericești în dezordine, a cerut soției să aducă din biserică registrele și le-⁠a pus în ordine, apoi a scris o scrisoare protoiereului Vladimir Țedrinski din Lepsinsk. În ea spunea că tocmai i s-⁠a pus o gardă armată de doi soldați, că stă într-⁠o odaie și că i-⁠e dor și urât până la durere, că moartea i se arată și se uită cu ochii ei adânci, că viața de până acum îi trece prin minte, că îi este greu să înțeleagă că în plata pentru optsprezece ani de slujire către popor a primit o gardă de onoare, că simte că suferă pentru credință, adevăr și sinceritate, ca și pentru dragostea de poporul simplu, care din nepriceperea lui își trădează cei mai buni prieteni și păstori. Îl ruga să nu lase orfani pe soția-⁠văduvă și pe copiii mici, pe care regretă că nu a știut să-⁠i facă viața mai fericită, mulțumea celor ce i-⁠au arătat compătimire, iar celorlalți le ceruse ca Dumnezeu să le ierte păcatul îngrozitor al trădării.

În aceeași zi, după-⁠amiază, preotul a fost dus la împușcare, însoțit de călăreți. Părintele Gheorghe și-⁠a luat rămas bun de la soție și de la copii și a mers pe strada principală a satului. Femei și adolescenți urmau cortegiul cumplit. Ajunși la malul înalt al râului, gardiștii au descălecat și au început să coboare cu preotul spre râu. Părintele Gheorghe s-⁠a apropiat de apă, a îngenuncheat și, cu mâinile ridicate spre cer, a început să se roage. Apoi s-⁠a întors cu fața spre călăi, și-⁠a încrucișat mâinile pe piept și, suspinând către Dumnezeu, a spus: Primește, Doamne, sufletul meu păcătos. Gardiștii au tras și l-⁠a ucis. Îngroparea păstorului ucis a fost făcută de patru preoți din satele vecine. A fost îngropat în cimitirul satului, iar mulți ani credincioșii au venit pe ascuns la mormântul lui să se roage și să ceară ocrotirea lui înaintea lui Dumnezeu. Este pomenit la 9 iulie.