Goulven de Léon

Sfântul Goulven (Golven) este un sfânt breton din veacurile al VI-⁠lea și al VII-⁠lea, din vremea Bisericii nedespărțite, cinstit ca pustnic și ca episcop în Léon, în vestul Bretaniei. Tot ce se știe despre el vine dintr-⁠o viață latină păstrată numai într-⁠o copie târzie, a cărei valoare istorică este pusă la îndoială. După această viață, a fost un nevoitor vestit pentru rugăciune și minuni, ales episcop împotriva voii sale, iar după moarte a fost cinstit mai ales la Rennes și în ținutul Léon.

Nașterea și izvorul

După tradiție, părinții lui, Glaudan și Gologuenn, erau emigranți din insulele britanice care au debarcat în anul 540 în golful de la Plounéour-⁠Trez, numit și golful lui Goulven, în locul numit Brengorut. Era noapte, mama era însărcinată, iar un țăran din partea locului, deși îi vedea săraci și în nevoie, nu i-⁠a primit în casă. În acea noapte s-⁠a născut copilul, într-⁠un loc numit Odena.

A doua zi, tatăl a cerut la o casă apropiată apă ca să spele pruncul și să-⁠și înviorze soția, dar a fost alungat. Un țăran i-⁠a dat o găleată și i-⁠a arătat drumul spre un izvor, însă Glaudan s-⁠a rătăcit în pădure toată ziua, până când s-⁠a regăsit lângă soție și copil. În deznădejdea lui s-⁠a rugat, iar după viață a țâșnit din pământ un izvor cu apă dulce. Izvorul (Feunteun Sant Goulven), lângă care s-⁠a zidit mai târziu biserica sfântului, a fost socotit tămăduitor.

Copilăria și pustnicia

Auzind de minunea izvorului, un om bogat și credincios, fără urmași, numit Godian (sau Gosian), a devenit nașul și ocrotitorul copilului. I-⁠a dat numele și s-⁠a îngrijit de învățătura lui. Încă din copilărie Goulven s-⁠a deprins cu înfrânarea, trăind mai mult cu pâine și apă.

După ce și-⁠a încheiat studiile, a propovăduit Evanghelia, apoi s-⁠a retras în pădure ca să se dăruiască lui Dumnezeu. După moartea părinților, Godian a vrut să-⁠l facă moștenitorul său, dar Goulven a refuzat și și-⁠a ridicat lângă mare o mică chilie, Peneti Sant Goulven. Ușa ei, mereu deschisă, privea spre nord, spre vântul rece al oceanului, totuși, spune viața, înăuntru era cald ca într-⁠un conac bine apărat de frig.

Mulți veneau la el ca să învețe, să se roage sau să-⁠și afle vindecarea, dar femeilor nu le îngăduia intrarea în pustnicia sa. Mânca o singură dată pe zi, pâine și apă, și ieșea o singură dată pe zi, ca să meargă la trei cruci de piatră, la picioarele fiecăreia rugându-⁠se. Pe acel loc a apărut mai târziu parohia care îi poartă numele, Goulven. Trăia în rugăciune, pocăință și muncă împreună cu un ucenic, Maden.

Contele Even și pământul mănăstirii

Când năvălitori de peste mare au amenințat ținutul, un conte din partea locului, Even (personaj legendar, după care și-⁠a luat numele orașul Lesneven), a venit la Goulven și i-⁠a cerut să se roage pentru el și pentru oamenii lui; ei au ieșit biruitori. Goulven i-⁠a cerut în schimb un pământ pentru o mănăstire, iar contele s-⁠a învoit. Pe când sfântul mergea pe hotarul locului, pământul s-⁠a ridicat de o parte și de alta a lui, formând un hotar pe care nimeni nu-⁠l putea încălca; locul s-⁠a numit Menehi Sant Goulven și a devenit foarte roditor.

Even a zidit acolo o mănăstire, dar Goulven a rămas pustnic și nu a primit să fie egumen. Locuitorii din Léon au zidit și o capelă în cinstea lui la Odena, locul nașterii sale, unde s-⁠au petrecut multe minuni.

Pământul prefăcut în aur

O tradiție povestește că Goulven l-⁠a trimis odată pe Maden la un țăran bogat, numit după unele izvoare Le Joncour, cerând să-⁠i dea ce ținea în mâini. Omul i-⁠a dat trei bulgări de pământ din brazda pe care o ara. Pe drum, Maden a simțit că pământul se face tot mai greu: se prefăcuse în aur. Din el, Goulven a poruncit să se facă un potir, trei cruci și trei clopote. Un clopot și o cruce au fost păstrate în biserica din Goulven, dar s-⁠au pierdut în războaie; alte clopote s-⁠au păstrat la Lesneven și la Rennes, lângă moaștele sfântului, iar altul la biserica din Goulien, în Cornouaille. Toate erau socotite făcătoare de minuni și pedepseau pe cei ce jurau strâmb. Un istoric breton a văzut în această povestire simbolul binefacerilor aduse Armoricii de monahii și emigranții bretoni, care, defrișând pădurile și lucrând pământul, au scos din el comori.

Episcopatul și sfârșitul

În 602 Goulven a fost ales în unanimitate episcop al Léonului. Ca să scape de această sarcină, a plecat la Roma, unde, spune viața, Dumnezeu i-⁠a descoperit Papei Grigorie cel Mare vrednicia și chemarea lui. Locuitorii din Léon au trebuit să aleagă pe altcineva în locul lui, dar l-⁠au înștiințat și pe papă, care l-⁠a hirotonit el însuși episcop. Întors în Bretania, Goulven și-⁠a părăsit pustnicia și și-⁠a împlinit cu râvnă slujirea, mai bine de un deceniu.

Câțiva ani mai târziu treburile eparhiei l-⁠au chemat la Rennes; după unele tradiții a fost ales acolo și episcop al Rennes-⁠ului. Cu câțiva ani înainte de moarte s-⁠a retras la Saint-⁠Didier, la patru leghe de Rennes, unde și-⁠a făcut o mică chilie de rugăciune și și-⁠a încheiat viața ca pustnic, în aspră pocăință. Dumnezeu i-⁠a descoperit că se apropie sfârșitul; i-⁠a spus ucenicului său Maden că va muri curând și că acesta nu-⁠i va putea duce trupul înapoi în Léon. S-⁠a îmbolnăvit și a trecut la Domnul la 1 iulie 616, după viața sa. A fost îngropat la Rennes, în abația Saint-⁠Melaine. Avea și o soră, Petronela, cinstită într-⁠o capelă de la Ploudaniel.

Viața și întrebările istoricilor

Viața latină a fost scrisă probabil în secolul al XI-⁠lea, în vremea unei reforme monahale care a dat naștere multor vieți de sfinți bretoni. S-⁠a păstrat numai într-⁠o transcriere benedictină din secolul al XVIII-⁠lea după un text din secolul al XVII-⁠lea. Albert Le Grand a publicat-⁠o în franceză în 1637, în Viețile sfinților din Bretania Armorică, adăugând un rezumat al celor cincisprezece minuni petrecute după moartea sfântului. Ediția de referință a fost publicată de Arthur de La Borderie în 1891.

Viața a fost scrisă în comunitatea de la Saint-⁠Pol-⁠de-⁠Léon și recunoaște singură că nu există nici documente, nici tradiție orală despre episcopatul lui Goulven; ea se ocupă mai ales de locurile legate de sfânt, izvorul, chilia și pământul din jur. Istoricul Charles de Calan a socotit puțin probabil ca trupul unui episcop al Léonului să fi rămas la Rennes și a presupus că Goulven ar fi fost mai degrabă episcop al Rennes-⁠ului, sau un om cu viață sfântă al cărui trup se afla acolo. Alți cercetători au observat că, în Bretania, cinstirea sfinților s-⁠a legat mai ales de izvoare, de clopote și de cruci, mai mult decât de moaște. Crucile de piatră erau încă la locul lor în secolul al XIX-⁠lea, dar ar putea data din epoca carolingiană.

Moaștele

Năvălirile normanzilor i-⁠au silit pe monahii de la Saint-⁠Melaine să-⁠și mute moaștele ocrotitorului lor, dar trupul lui Goulven a rămas întreg în sicriu până în 1224, când episcopul Jean Gicquel al Rennes-⁠ului a pus capul într-⁠o raclă separată. În 1336, sub episcopul Guillaume Ouvrouin, racla a fost înnoită. Cartea de rânduieli a catedralei din Rennes, din 1415, spune că în ziua sfântului moaștele erau duse după vecernie în catedrală și expuse cu solemnitate. Parohia Goulven a primit un os al brațului (în 1503 sau, după alt izvor, în 1533, de la episcopul Yves Mahyeuc), iar catedrala din Saint-⁠Pol-⁠de-⁠Léon a primit în 1668 o parte din moaște. În 1743 clerul catedralei din Rennes a făcut o raclă nouă din 600 de livre de argint. Capul s-⁠a pierdut în timpul Revoluției Franceze, dar oase mai mari se aflau încă în catedrala din Rennes la sfârșitul secolului al XIX-⁠lea.

Cinstirea

Cinstirea lui Goulven a trecut peste Reformă și peste Revoluția Franceză. La Rennes, în secolul al XIX-⁠lea, sicriul său era purtat în procesiune pe străzi; era prăznuit la 1 iulie, iar mutarea moaștelor la 23 august. Comuna Goulven din Finistère îi poartă numele și are un izvor sfânt sub ocrotirea lui, o cruce și o raclă în formă de braț. La Goulien se păstrează un clopot legat de numele lui. La Saint-⁠Didier, unde a avut pustnicia, o biserică și o școală îi poartă numele și i s-⁠a ridicat o statuie. Capele ale sfântului se află la Caurel, Lanvellec, Lanloup și în alte locuri din Bretania, iar o statuie a lui se află în capela Saint-⁠Guénolé din Plougastel-⁠Daoulas.