Hildegarda din Vinzgau

Hildegarda din Vinzgau (Hildegard, Hildegarde de Souabe) a fost regină a francilor, soția lui Carol cel Mare din 771 până la moartea ei, la 30 aprilie 783, la Thionville. Este cinstită ca fericită (sau sfântă) în Biserica Romano-⁠Catolică, fără a fi fost canonizată oficial, și este pomenită la 30 aprilie.

S-⁠a născut cam în 757 sau 758, fiica contelui franc Gerold și a nobilei alemane Imma, din neamul ducilor alamanilor. S-⁠a căsătorit cu Carol imediat după moartea lui Carloman, înainte de 30 aprilie 772, la 13 sau 14 ani, iar prin această căsătorie Carol a rupt-⁠o pe aceea cu o fiică a regelui longobarzilor, Desideriu. A avut nouă copii, între care regii Carol cel Tânăr și Pepin al Italiei și viitorul împărat Ludovic Piosul. Îl însoțea pe soț în campanii: în asediul Paviei, în 773-774, a născut o fiică, Adelaida, care a murit pe drumul de întoarcere; în campania spre Spania din 778 a născut gemenii Ludovic și Lothar. În 780-781 a făcut o călătorie la Roma, unde a dăruit papei Adrian I o învelitoare pentru altarul bisericii Sfântul Petru.

A murit la douăzeci și cinci de ani, în reședința imperială Thionville, după nașterea fiicei Hildegarde, la a noua naștere. A fost îngropată în mănăstirea Sfântul Arnulf din Metz, necropola familiei lui Carol. Acesta s-⁠a recăsătorit cinci luni mai târziu. Avea legături bune cu viitoarea Sfântă Lioba, sfetnic liniștitor, a făcut multe daruri bisericilor, mai ales mănăstirilor Saint-⁠Denis și Saint-⁠Martin din Tours, iar Evangheliarul lui Godescalc a fost alcătuit pentru perechea regală. Paul Diaconul i-⁠a scris epitaful, iar papa Adrian I și-⁠a exprimat sincera compătimire.