Iacob din Kostroma

Sfântul Cuvios Iacob din Kostroma, egumen al Solovețului și mai apoi arhimandrit al mănăstirii Ipatiev din Kostroma, a condus mănăstirea Soloveț între 1582 și 1597. Izvoarele îl arată ca pe un om de seamă, la fel de priceput în treburile gospodărești și în cele duhovnicești, cu daruri literare și, fără îndoială, cu bună învățătură, de unde se crede că nu era de neam simplu. În Viața mitropolitului Filip, egumenul Solovețului, Iacob este numit ucenicul lui credincios. Activitatea lui este tot atât de variată ca a învățătorului său și, într-⁠un fel, i se poate spune al doilea egumen Filip.

Până la egumenie

Despre vremea dinainte de egumenie se poate judeca după letopisețele de la Soloveț, dintre care unul a fost, pare-⁠se, al ucenicului lui de chilie și cuprinde însemnări de caracter personal. Din ele se poate presupune că viitorul egumen era de neam novgorodean. Letopisețul spune că în anii 1563-1564 „Iacob, venit la Soloveț pe vremea egumenului Filip Kolîciov, s-⁠a călugărit”. Deci a primit monahismul curând după intrarea în mănăstire, ceea ce era împotriva obiceiului, când între venirea mireanului și tundere treceau cel puțin câțiva ani. Pentru o tundere atât de grabnică trebuie să fi fost temeiuri serioase, dar nu le știm.

Doar doi ani au viețuit împreună ucenicul și învățătorul. La 25 iulie 1566, în catedrala Adormirii din Kremlinul Moscovei, a avut loc hirotonia egumenului Filip de la Soloveț ca mitropolit al Moscovei și al întregii Rusii. Chiar în lipsa lui, în ziua Schimbării la Față, 6 august, a fost sfințită la Soloveț catedrala Schimbării la Față, cea mai mare lucrare a egumenului Filip, iar peste două zile, la 8 august, moaștele întemeietorilor Solovețului, Cuvioșii Zosima și Savatie, au fost mutate în paraclisul lor din catedrala nouă. După această mutare a fost trimis, după vechiul obicei, la țar la Moscova ieromonahul Spiridon cu părticele din moaște și cu agheasmă. Din letopiseț rezultă că împreună cu bătrânul Spiridon a mers la țar și Iacob, învrednicit de o asemenea cinste la doar doi ani de la sosirea la Soloveț. În anii următori a călătorit de mai multe ori la Moscova și Novgorod cu treburi ale mănăstirii și a avut chiar convorbiri cu țarul, după însemnările din 1567-1572.

În acea vreme a apărut nevoia să fie pus un egumen nou la mănăstirea din Paleostrov. Prin voia țarului a fost ales Iacob, călugăr de la Soloveț. În 1572-1573 „egumenul Iacob a fost luat de la Soloveț pentru egumenia de pe insula Palie”. Mănăstirea Nașterea Maicii Domnului a lui Corneliu din Paleostrov a fost întemeiată la începutul veacului al XV-⁠lea de Cuviosul Corneliu, monah de la Valaam, pe insula Palie din lacul Onega, la șase kilometri de satul Tolvuia, în ținutul de naștere al Cuviosului Zosima de la Soloveț. Mănăstirea, cu aspra ei rânduială monahală, era atunci foarte vestită. Despre lucrarea lui Iacob ca egumen în Paleostrov nu s-⁠au păstrat știri. Se știe doar de două călătorii ale lui la Novgorod, unde a fost primit de arhiepiscopii Leonid și Alexandru. Vreo cinci-⁠șapte ani a condus Paleostrovul. Din vreun motiv, în 1578-1579 „egumenul Iacob a lăsat egumenia din Paleostrov și a venit la Soloveț”.

Egumen al Solovețului

În primăvara anului 1581 egumenul Varlaam a lăsat din bătrânețe egumenia de la Soloveț, iar frații au trimis să roage pe țar să dea egumen pe Iacob, și țarul a încuviințat. Noul egumen a intrat în slujbă la 5 mai 1582. Începutul egumeniei lui a căzut într-⁠o vreme foarte grea și primejdioasă pentru țară și mai ales pentru Nordul Rusiei, în ultimii ani ai războiului din Livonia, în vremea atacurilor suedeze. Îndată după sosirea „de la Moscova, de la țar”, Iacob, în locul gardului de lemn al mănăstirii, „a început să facă la Soloveț cetate de piatră”. Până în 1594 s-⁠a ridicat în jurul mănăstirii o cetate grandioasă, care uimește și azi prin tăria și măreția ei. „Ziditor al unei minunate zidiri de ziduri” îl numește pe egumenul Iacob „Numărătoarea adevărată și scurtă a cuvioșilor părinți ai Solovețului”. Cetatea, ridicată de „meșterul de oraș” Ivan Mihailov din Vologda și de monahul solovețean Trifon Kologrivov, a fost cea mai mare lucrare de apărare și gospodărie a egumenului Iacob, care a continuat opera egumenului Filip. Tot atunci Iacob a ridicat o întăritură de lemn în ținutul Suma, pentru încă un veac și jumătate punct de sprijin al mănăstirii pe țărmul Mării Albe. Eficiența ei s-⁠a dovedit în 1592, când suedezii au prădat satele de pe țărm, dar nu au putut lua cu asalt noua întăritură. După aceasta, egumenul Iacob a primit bani de la țarul Feodor Ioanovici pentru o întăritură de lemn și la Kemi.

Pe lângă apărare, Iacob s-⁠a îngrijit și de zidiri bisericești: sub el s-⁠a ridicat trecerea acoperită dintre biserica trapezei Adormirii și catedrala Schimbării la Față (lucrările s-⁠au încheiat în 1602, după plecarea lui) și s-⁠a început biserica Bunei Vestiri de deasupra porții, sfințită sub egumenul Isidor.

Cea mai însemnată lucrare a egumenului Iacob a fost grija de a păstra pomenirea învățătorului său, sfântul ierarh Filip. În 1591, în numele întregii frății solovețene, Iacob a cerut țarului Feodor Ioanovici să fie mutate moaștele fostului egumen de la mănăstirea Otroci din Tver la Soloveț. Din hotărârea țarului, episcopul Zaharia al Tverului a poruncit să se desfacă racla sfântului Filip: trupul și veșmintele s-⁠au aflat nestricate. Cu cinste, tverenii au însoțit moaștele cinstite până la malul Volgăi, de unde, pe apă, însoțite de egumenul Iacob, au fost duse la mănăstirea Soloveț. Acolo, la 8 august 1591, moaștele au fost așezate sub pridvorul catedralei Schimbării la Față, în mormântul pe care sfântul și-⁠l pregătise în vremea egumeniei lui. Au rămas acolo cincizeci și cinci de ani, până la mutarea lor în 1646, la 31 mai, înăuntrul catedralei. Prin mutarea sfintelor rămășițe ale ierarhului Filip din locul surghiunului și al morții lui mucenicești în mănăstirea natală, Iacob a pus începutul cinstirii bisericești a mitropolitului mucenic. Tot sub el a început adunarea materialelor pentru viața sfântului. Sunt temeiuri să se creadă că tot Iacob este autorul slujbei la mutarea la cele veșnice a mitropolitului Filip, săvârșită la 9/22 ianuarie.

Cu toată grija neîncetată pentru apărarea și gospodărirea mănăstirii, egumenul cucernic a acordat mare atenție bibliotecii: în anii egumeniei lui, ea s-⁠a îmbogățit cu nouăzeci și patru de cărți scrise în mănăstire, dăruite de țarul Feodor Ioanovici, de pelerini sau cumpărate de el. Inscripțiile de pe unele cărți arată că au fost făcute „din porunca egumenului Iacob”. A alcătuit și o colecție personală: douăzeci și șapte de manuscrise din veacurile XV-⁠XVI, ale lui, au intrat în biblioteca mănăstirii, multe purtând ex-⁠libris, semn al proprietății, unul dintre cele dintâi din istoria cărții rusești.

Arhimandrit la Kostroma

În primăvara 1597 Iacob a fost numit stareț al mănăstirii Sfânta Treime Ipatiev din Kostroma. Boris Godunov, cumnatul țarului Feodor și adevăratul cârmuitor al țării, îi acorda o grijă deosebită, căci mănăstirea, după tradiție întemeiată de strămoșul neamului Godunov, tătarul Ceta (Zaharia la botez), avea cimitirul de neam al Godunovilor. Boris a înființat arhimandria în Ipatiev, și Iacob a fost primul ei arhimandrit. Mănăstirea a căpătat și funcția de cetate, unde în caz de nevoie Godunovii se puteau adăposti. La 7 ianuarie 1598 a murit țarul Feodor fără urmaș. La 17 februarie sobor al pământului l-⁠a ales țar pe Boris Godunov. Printre cei de față era și arhimandritul Iacob al Ipatievului. Sub arhimandritul Iacob s-⁠a încheiat construcția de piatră începută de predecesorul său, ctitorul Gurie Stupișin, iar ultima zidire a ansamblului catedral a fost clopotnița de piatră de peste 30 de metri, ridicată între 1601 și 1603, când dinastia Godunov era în culmea puterii.

La 13 aprilie 1605 a murit pe neașteptate Boris Godunov. Tronul a fost luat de Fals Dimitrie I, care, spre a-⁠și întări poziția, a căutat sprijinul clerului ortodox, mai ales al monahilor, și de aceea Ipatievul a continuat să se bucure de ocrotire. Dar în mai 1606 Fals Dimitrie a fost ucis, iar pe tron a urcat prințul Vasili Ivanovici Șuiski, încoronat la Moscova la 17 iunie 1606. La încoronare a fost, se pare, și arhimandritul Iacob, venit să primească de la noul țar hrisoavele de întărire a stăpânirilor Ipatievului. La 20 iunie a primit hrisoavele. Dar egumenul apropiat de Godunovi nu era pe placul noului țar, care s-⁠a folosit de prezența lui în Moscova ca să-⁠l trimită la odihnă „pe făgăduință”, adică la locul tunderii, mănăstirea Soloveț.

Nu se știe cât a trăit arhimandritul Iacob pe odihnă în mănăstirea lui natală, nici când a trecut de la viața vremelnică la cea veșnică. După moarte a fost îngropat sub pridvorul catedralei Schimbării la Față, în locul pregătit de el însuși, „la picioarele învățătorului său, sfântul Filip”. Egumenului Iacob i-⁠a fost dat să cârmuiască două dintre cele mai mari mănăstiri ale Rusiei, Soloveț și Ipatiev din Kostroma, în ultimele decenii ale veacului al XVI-⁠lea și în primii ani ai celui de-⁠al XVII-⁠lea, în vremea neorânduielilor, a Vremii Necazurilor, a puterii țariste mereu schimbate, când mulți cădeau în descurajare și frică și se lăsau ispitiți de trădare de teama prigoanei. Dar și într-⁠o vreme atât de grea și neliniștită, Cuviosul Iacob a știut să zidească și să ridice, și lucrarea aceasta, materială și duhovnicească, a fost opera vieții lui. Slujba lui față de Biserica Rusă, de statul rus și de mănăstirea natală a Solovețului este mare. Egumenul Iacob a fost un urmaș vrednic al sfinților întemeietori ai Solovețului, Cuvioșii Zosima, Savatie și German, și al sfântului ierarh Filip, și este slăvit de Biserica Ortodoxă între mulțimea sfinților solovețeni.

Este pomenit la 5 februarie, în Soborul sfinților din mitropolia Kostroma, la 11 iulie, în Soborul sfinților din Novgorod, și la 22 august, în Soborul sfinților din Soloveț (stil nou, a doua zi schimbătoare).