Iambert de Canterbury

Sfântul Ierarh Iambert de Canterbury (Jænberht) a fost monah, apoi egumen, la mănăstirea Sfântul Augustin din Canterbury, și arhiepiscop al Canterbury-⁠ului din 765 până la adormirea lui, la 12 august 792. Venea dintr-⁠o familie de seamă din regatul Kentului.

A fost sfințit arhiepiscop la 2 februarie 765, la curtea regelui Offa al Merciei, și a primit pallium-⁠ul în 766. În 776 Kentul s-⁠a răsculat și și-⁠a recâștigat libertatea, poate la îndemnul lui. A luat parte la sinoadele de la Brentford, în 780 și 781. A avut relații grele cu regele Offa, care la un moment dat a confiscat pământuri ale arhiepiscopiei; în 787 Offa a obținut crearea arhiepiscopiei rivale de la Lichfield, sub Hygberht, și i-⁠a trecut o parte din episcopiile Canterbury-⁠ului, deși nu se știe dacă Iambert a recunoscut vreodată legitimitatea ei. Pricinile conflictului: se opunea înlăturării dinastiei Kentului de către Offa, se certau pentru pământ, a refuzat să-⁠l încoroneze pe fiul lui Offa, Ecgfrith, și bătea monedă proprie la Canterbury. Matei Paris, în veacul al XIII-⁠lea, scrie că ar fi uneltit să-⁠l primească pe Carol cel Mare la Canterbury; povestea poate fi o tradiție din Sfântul Albans sau o născocire.

A prezidat un sinod la Londra după ridicarea Lichfield-⁠ului. A fost îngropat în biserica mănăstirii Sfântul Augustin din Canterbury. Este cinstit ca sfânt, cu ziua de 12 august, ca sfânt al Bisericii nedespărțite, după calendarul pe stil nou.