Ignatie Biriukov

Sfântul Mărturisitor Ignatie Biriukov (1865-1932), arhimandrit, a fost egumenul mănăstirii Adormirea Maicii Domnului din Valuiki, gubernia Voronej. După închiderea mănăstirii, în 1924, s-⁠a mutat la Voronej. A fost arestat în 1930 sub învinuirea de „agitație antisovietică”, osândit la zece ani de lagăr, pedeapsă schimbată apoi în exil în Ținutul de Nord. S-⁠a săvârșit în exil la 27 septembrie 1932, în ziua Înălțării Sfintei Cruci.

Copilăria și chemarea

În lume se numea Ioan Adrianovici Biriukov. S-⁠a născut la 25 mai 1865 în orașul Biriuci, gubernia Voronej, în familia țăranilor Adrian Pavlovici și Ecaterina Nikolaevna Biriukov. Tatăl, pe lângă munca țărănească, știa bine fierăria. Ioan a învățat la școala orășenească din Biriuci, a cântat în cor și a îndrăgit cântarea bisericească. Corul bisericii Adormirii era condus de fratele lui mai mare, Mihail, și în el cântau Ioan și încă patru frați. Din fire era băiat zburdalnic, dar cântarea bisericească și citirea cărților bisericești, mai ales a vieților sfinților, l-⁠au îndreptat spre gândul monahismului. Mama, care nu-⁠și mai vedea copilul de dragoste, l-⁠a rugat să nu plece departe, ci să meargă la mănăstirea Valuiki, cea mai apropiată de Biriuci.

La 9 octombrie 1878, când avea treisprezece ani, părinții, rugându-⁠se, l-⁠au binecuvântat să intre în mănăstire. Starețul, arhimandritul Ignatie (Alexeevski), l-⁠a luat drept chilier și i-⁠a dat ascultare la strană. Starețul și frații l-⁠au îndrăgit pentru purtarea lui blândă și pentru priceperea la cântare și citire, iar când a murit regentul, Ioan a fost binecuvântat să conducă corul mănăstirii. Mănăstirea avea o școală pentru copii orfani, pe care îi îmbrăca, îi hrănea și îi învăța fără plată, iar copiii cântau în corul mănăstirii. Ioan a învățat teoria muzicii și a cântat la vioară și la armoniu; în 1888 a tipărit dogmaticele celor opt glasuri în cântarea znamennaia. Cu un zel peste măsură în ascultarea de regent, s-⁠a îmbolnăvit de tuberculoză. La sfatul medicului, starețul l-⁠a lăsat în concediu de șapte luni, pe care să-⁠l petreacă în pelerinaj la locurile sfinte.

Pelerinajul

În ianuarie 1894 a mers la Kiev, apoi, cu alți pelerini, de la Odesa cu vaporul spre Țara Sfântă, cu opriri la Constantinopol, unde l-⁠a uimit biserica Sfânta Sofia, la Pireu, Smirna, Alexandria și Beirut. La Ierusalim a ajuns la 22 februarie, s-⁠a închinat la Sfântul Mormânt și la Golgota și a primit binecuvântarea Patriarhului Gherasim. Cu o caravană de vreo patru sute de pelerini ruși a străbătut în trei săptămâni locurile sfinte: Betleem, Hebron, Ierihon, Iordan, Nazaret, Tabor, Cana Galileii și altele. A petrecut Săptămâna Patimilor la Ierusalim, s-⁠a împărtășit în Joia Mare și a întâmpinat în biserica greacă a Învierii marele praznic al Paștilor, slujit de Patriarh; a rămas cu un sentiment de mulțumire față de Dumnezeu și cu o mângâiere duhovnicească negrăită. Apoi a petrecut trei luni pe Athos, prin mănăstirile rusești, unde a cântat și a copiat note, și a scăpat cu viață dintr-⁠o furtună pe mare. S-⁠a întors în Rusia la 5 august, a trecut pe la Lavra Pocaev și la Lavra Peșterilor din Kiev și a ajuns la Valuiki sănătos și plin de putere. Starețul l-⁠a scutit de ascultarea la strană, spre a nu-⁠și strica iar sănătatea.

Monah, egumen și mărturisitor

La 20 decembrie 1897 a fost tuns monah cu numele Ignatie. În 1898 a fost hirotonit ierodiacon, iar peste doi ani ieromonah de episcopul Anastasie al Voronejului. În 1900 a devenit ajutor al starețului. La moartea arhimandritului Ignatie, în 1912, frații l-⁠au ales egumen, iar conducerea eparhială a întărit alegerea. Mănăstirea, întemeiată în 1615, avea vreo sută de frați, trei biserici, ateliere, mori, grădini, stupină, infirmerie, și o rânduială strictă: utrenia începea la trei dimineața, toți frații, inclusiv starețul, lucrau pentru folosul comun. În Primul Război Mondial a luat în grija mănăstirii familiile bărbaților plecați pe front și a primit răniții în gazdele mănăstirii, cu masă gratuită.

În martie 1918, bolșevicii au cerut mănăstirii opt sute de mii de ruble și fraților zece mii. Arhimandritul Ignatie i-⁠a chemat pe frați și le-⁠a spus, după cuvântul Scripturii, că orice suflet să se supună stăpânirilor, și a predat comitetului executiv tot numerarul, zece mii o sută cinci ruble, în prezența reprezentantului puterii. Atacurile nu au încetat: după trei zile, o ceată de treizeci de oameni înarmați a pătruns în mănăstire seara, căutând arme și aur. Au scotocit chiliile și l-⁠au adus pe stareț în catedrală, unde, cu două revolvere la cap, cereau să spună unde e aurul mănăstirii. Aur nu fusese niciodată în mănăstire. Au tras focuri deasupra capului lui, l-⁠au scos dezbrăcat în ger pe pridvor și au plecat noaptea cu cele cincizeci și două de ruble ale unui novice.

În 1924 puterea a închis mănăstirea. Părintele Ignatie a mers la Biriuci, apoi, în 1926, la Voronej, unde arhiepiscopul Petru (Zverev) l-⁠a pus să conducă corul bisericesc al poporului. În vara 1929 a făcut un ultim drum pe la locurile vieții lui: Zadonsk, Valuiki, unde s-⁠a rugat îndelung la zidurile mănăstirii, și Kiev. La începutul lui 1930 OGPU a deschis o anchetă împotriva clerului din Voronej și arhimandritul Ignatie a fost arestat. Paștile lui 1930 le-⁠a întâmpinat în temniță, în aceeași celulă cu preoți, monahi și mireni, între ei protoiereul Alexandru Arhanghelski; din Joia Mare au făcut slujbe dimineața și seara, din memorie și după puținele cărți, cu un epitrahil din prosop; în Sâmbăta Mare au primit de afară un epitrahil de brocart și au slujit apa sfințită, au sfințit cozonacii, au citit Faptele Apostolilor și la miezul nopții au cântat „Hristos a înviat”. Duminică toată celula s-⁠a împărtășit.

Arhimandritul Ignatie a fost învinuit că era „conducătorul de fapt al monahismului din regiunea Centrală a Pământului Negru, prin care ar fi făcut agitație antikolhoz și antisovietică”. Nu s-⁠a recunoscut vinovat. La 28 iulie 1930 colegiul OGPU l-⁠a osândit la zece ani de lagăr, iar peste un an sentința a fost schimbată în exil în Ținutul de Nord, pe tot restul pedepsei. Avea șaizeci și șase de ani. Condițiile exilului s-⁠au dovedit peste puterile arhimandritului greu bolnav, și după un an și jumătate, la 27 septembrie 1932, în praznicul Înălțării Sfintei Cruci, Cuviosul Mărturisitor Ignatie s-⁠a săvârșit.

Este pomenit la 28 septembrie, la 7 februarie, în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, și la 17 septembrie, în Soborul sfinților din mitropolia Voronej (stil nou, a doua zi schimbătoare).