Ignatie de la Peșteri

Sfântul cuviosul Ignatie al Peșterilor a fost arhimandrit al Lavrei Peșterilor din Kiev în secolul al XV-⁠lea (Ignatie I). Se știe că a murit înainte de 1434, după unele izvoare în 1435, iar o fișă mai veche dă anul 1438. Este pomenit la 28 august (în soborul cuvioșilor părinți din Peșterile Îndepărtate), la 20 decembrie și în a doua duminică a Postului Mare.

Ce se știe despre el

Numele lui apare în cel mai vechi pomelnic cunoscut al Lavrei (sfârșitul secolului al XV-⁠lea și începutul celui de-⁠al XVI-⁠lea). Vremea morții se stabilește pe baza faptului că urmașul lui, arhimandritul Nichifor I, este pomenit ca egumen într-⁠un manuscris din 1434. După o povestire, a urmat în arhimandrie, cel mai probabil, arhiepiscopului Varsanufie. Din tinerețe s-⁠a deprins cu curăția și neprihănirea. Ajuns monah al Lavrei, prin viața sfântă, prin liniște și dragoste față de toți a atras luarea-⁠aminte. Frații l-⁠au ales într-⁠un glas povățuitor, cârmuitor și păstor al mănăstirii. Dar sfântul Ignatie, având treaptă mai înaltă, nu a micșorat nevoințele monahale, ci a căutat să se roage și să postească mai mult decât alții și să fie smerit. Rugăciunea lui sinceră și slujirea preoțească lucrau minunat asupra altora; vindeca bolnavi prin rugăciuni și făcea minuni. Bolnavii se tămăduiau când gustau prescura peste care se săvârșise liturghia.

O scurtă viață a lui este cunoscută dintr-⁠o inscripție copiată în secolul al XVII-⁠lea de pe lespedea lui de mormânt, care spune că cuviosul Ignatie, arhimandritul Peșterilor, pentru sfânta lui viețuire a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni și a vindecat prin rugăciunea lui pe mulți bolnavi, iar cui i s-⁠a dat să guste prescura cu care slujea, a primit vindecare; după moarte este pus aici cu trupul, iar cu sufletul este în cer cu Hristos și se roagă pentru noi. Moaștele lui sunt în Peșterile Îndepărtate (ale Sfântului Teodosie), în fața celor ale lui Iosif cel Mult-⁠bolnav, aproape de biserica subterană a Bunei Vestiri. O cercetare biochimică a moaștelor sfinților din Peșteri, din 1982, a arătat că Ignatie a murit la vârsta de aproximativ șaizeci de ani.

Cinstirea

Cinstirea locală a lui a început la sfârșitul secolului al XVII-⁠lea, când arhimandritul Lavrei Varlaam (Iasinski), viitorul mitropolit al Kievului, a așezat prăznuirea Soborului cuvioșilor părinți din Peșterile Îndepărtate, atunci fiind alcătuită și slujba soborului. În prima cântare a canonului sfinților din Peșterile Îndepărtate se spune despre el: „Ignatie, păstor al monahilor și tămăduitor al bolnavilor, ajută-⁠i în boli pe cei ce te cinstesc, ca la pomenirea ta să aducem cântare de laudă lui Dumnezeu.” Cinstirea în toată Biserica a început după ce Sfântul Sinod a îngăduit, în a doua jumătate a secolului al XVIII-⁠lea, să se treacă în calendarele generale numele unor sfinți kieveni. Troparul și condacul lui au fost scrise încă în secolul al XVII-⁠lea, iar ziua de 20 decembrie a fost rânduită în a doua jumătate a secolului al XIX-⁠lea. Un original de iconografie de la sfârșitul secolului al XVIII-⁠lea îl înfățișează cu barba de culoarea celei a Sfântului Serghie, cu părul pe urechi, cu căciulă pe cap, cu veșmânt preoțesc roșu, cu epitrahil de aur, ținând cu ambele mâini Evanghelia la inimă. Icoana lui singură din iconostasul bisericii peșterii Sfântului Teodosie, din prima jumătate a secolului al XVIII-⁠lea, reînnoită în 1863, îl arată în picioare, cu capul descoperit, în mantie și epitrahil, cu dreapta binecuvântând, iar în stânga cu toiagul de arhimandrit. Chipul lui se află în mai multe icoane ale Soborului sfinților din Peșterile Kievului și în iconografia „Toți sfinții din pământul rusesc”, între făcătorii de minuni din Peșterile Îndepărtate.