Iezechia

Sfântul Drept Iezechia a fost regele lui Iuda, fiul regelui Ahaz, din neamul lui David. Urmând o cale cu totul deosebită de a tatălui său, a curățit templul din Ierusalim, a nimicit idolii și a întors poporul la închinarea adevăratului Dumnezeu. Scriptura îl numește rege fără seamăn între cei de dinainte și de după el, în încrederea pusă în Domnul. Biserica îl pomenește la 28 august (data din Mineiul; pe calendarul civil al Bisericilor de stil vechi este 10 septembrie), în Sâmbăta lăsatului sec de brânză și în Duminicile Sfinților Strămoși.

Începutul domniei

Iezechia avea douăzeci și cinci de ani când a urcat pe tron și a domnit douăzeci și nouă de ani la Ierusalim (4 Regi 18, 2). Mama lui, Abi, era fiica lui Zaharia. Cronologia domniei este discutată: după cele mai folosite calcule, el a domnit aproximativ între 715 și 686 înainte de Hristos, iar alte socoteli îl așază cu câțiva ani mai devreme. Doxologia dă pentru moartea lui anul 696.

A văzut din apropiere căderea Samariei și a împărăției de nord în fața asirienilor. În zilele lui au proorocit Isaia și Miheia, care i-⁠au fost sfetnici (Biserica îi pomenește la 9 mai și la 14 august).

Înnoirea închinării

Cea dintâi grijă a regelui a fost templul. L-⁠a deschis din nou, l-⁠a curățat de necurății, a pus iarăși rânduială între preoți și leviți și a restabilit slujba. A risipit înălțimile idolești și a sfărâmat șarpele de aramă făcut de Moise, la care poporul ajunsese să aducă tămâie (4 Regi 18, 4).

Apoi a chemat la Ierusalim, pentru Paști, pe toți cei din Iuda și chiar din Israel. Unii din nord au râs de solii lui, dar alții s-⁠au smerit și au venit. Cartea Cronicilor spune că o asemenea bucurie nu mai fusese în cetate de pe vremea lui Solomon. Ca urmare, idolatria a încetat nu numai în Iuda, ci și în multe locuri din Israel.

Asediul lui Senaherib

În al paisprezecelea an al domniei lui, regele asirian Senaherib a cucerit multe cetăți ale lui Iuda, între ele Lahișul. Iezechia i-⁠a plătit tribut, dând argint și aur, ba chiar și aurul de pe ușile templului, dar Senaherib a trimis totuși oaste spre Ierusalim, cerându-⁠i să se predea.

Regele pregătise cetatea: întărise zidurile, ridicase turnuri și adusese apa unui izvor din afara zidurilor într-⁠un canal săpat în stâncă, numit astăzi Tunelul Siloamului. Când a primit scrisorile amenințătoare ale lui Senaherib, le-⁠a desfăcut înaintea Domnului în templu și s-⁠a rugat. Isaia i-⁠a trimis vestea că Domnul va apăra cetatea, iar într-⁠o noapte îngerul Domnului a lovit în tabăra asirienilor o sută optzeci și cinci de mii de oameni. Senaherib s-⁠a întors la Ninive. Analele lui spun doar că l-⁠a închis pe Iezechia în Ierusalim ca pe o pasăre în colivie, fără să pomenească cucerirea cetății.

Boala și rugăciunea

Puțin după aceea, Iezechia s-⁠a îmbolnăvit de moarte. Isaia i-⁠a spus să-⁠și rânduiască casa, pentru că va muri. Regele și-⁠a întors fața spre perete și s-⁠a rugat cu lacrimi. Domnul i-⁠a trimis vorbă prin același proroc că i-⁠a auzit rugăciunea și că îi mai adaugă cincisprezece ani de viață. Ca semn, umbra s-⁠a întors cu zece trepte pe cadranul lui Ahaz.

Puterea acestei rugăciuni este una din pricinile pentru care Biserica îl cinstește. Mai târziu, solii regelui Babilonului au venit să-⁠l întrebe de însănătoșire, iar Iezechia le-⁠a arătat vistieriile lui. Isaia l-⁠a înștiințat că astfel de comori vor fi duse într-⁠o zi la Babilon.

Sfârșitul

Iezechia a murit la cincizeci și patru de ani și a fost îngropat cu cinste în cea mai înaltă parte a mormintelor fiilor lui David (2 Paralipomena 32, 33). A fost urmat de fiul său Manase. Numele lui se află în șirul strămoșilor Mântuitorului din Evanghelia după Matei.

Domnia lui este amintită și în cartea Pildelor, unde oamenii lui Iezechia au copiat alte pilde ale lui Solomon (Pildele 25, 1). În Ierusalim s-⁠a găsit și o pecete cu numele lui.