Moise Etiopianul

Cuviosul Moise Etiopianul (Moise Mavrul, Moise Tâlharul) a fost un monah și preot nubian, nevoitor în pustia Schitului din Egipt, în veacul al IV-⁠lea, unul dintre Părinții pustiei. S-⁠a întors de la o viață de tâlhărie la una de nevoință și este foarte cinstit în Biserica Ortodoxă și în Bisericile răsăritene vechi. Este pomenit la 28 august. Despre el vorbește istoricul Sozomen, la vreo șaptezeci de ani după moartea lui.

Tinerețea

Moise era nubian, negru la chip, de unde numele „Murin” (cel întocmai ca un etiopian). În tinerețe a fost robul unui om de seamă, dar, după ce a săvârșit o crimă, stăpânul l-⁠a izgonit, și s-⁠a alăturat unei bande de tâlhari. Om de statură uriașă, cu putere și curaj, a ajuns căpetenia unei bande de șaptezeci și cinci de tâlhari, care a pustiit Valea Nilului și era o spaimă pentru satele prin care trecea. Odată, un câine care a lătrat l-⁠a împiedicat să jefuiască și el a jurat să se răzbune pe stăpânul lui. A trecut Nilul înot cu sabia în gură spre coliba omului, dar acela, din nou avertizat, s-⁠a ascuns, iar Moise, mâniat, a furat patru oi, le-⁠a înjunghiat și le-⁠a vândut lâna pe vin. Urmărit de autorități, s-⁠a ascuns la niște monahi din pustia Wadi el Natrun, numită atunci Schitul (Sketis), lângă Alexandria. Viața lor de rugăciune, cu pace și mulțumire, l-⁠a mișcat adânc; în curând a lăsat obiceiurile vechi, s-⁠a botezat și s-⁠a alăturat obștii monahale din Schit.

Nevoința

I-⁠a fost greu să se obișnuiască cu rânduiala mănăstirii, și urme ale năravurilor lui vechi au mai stat o vreme. Odată, atacat în chilia lui de niște tâlhari, a luptat cu ei, i-⁠a biruit și i-⁠a târât în biserică, unde frații se rugau, spunând că nu i se pare creștinesc să-⁠i rănească și întrebând ce să facă cu ei. Tâlharii s-⁠au căit și s-⁠au alăturat și ei obștii. Moise era râvnitor în tot ce făcea, dar a căzut în descurajare, socotind că nu este destul de desăvârșit. Atunci, în zori, avva Isidor l-⁠a dus pe acoperiș, i-⁠a arătat primele raze ale zilei și i-⁠a spus: „Doar încet alungă razele soarelui noaptea și aduc ziua nouă, așa și omul ajunge încet la desăvârșire.”

Într-⁠o săptămână de post rânduită de egumen, unii frați au venit la Moise și el le-⁠a pregătit de mâncare. Monahii vecini au spus egumenului că Moise a încălcat postul, dar când au venit să-⁠l mustre, au zis: „Tu n-⁠ai păzit porunca omenească, ci ai păzit porunca dumnezeiască a primirii de oaspeți.” Când un frate a greșit și Moise a fost chemat la o adunare să hotărască canonul, a refuzat să vină. Chemat a doua oară, a venit cu un sac plin cu nisip pe umăr. Întrebat de ce îl poartă, a răspuns: „Păcatele mele curg în urma mea și nu le văd, iar astăzi vin să judec greșeala altuia.” Auzind aceasta, frații l-⁠au iertat pe cel vinovat. Mai târziu, Moise a fost hirotonit preot de patriarhul Teofil al Alexandriei și a ajuns părinte duhovnicesc al unei colonii de sihaștri din pustia de apus. I s-⁠a dat darul de a vedea cele viitoare și de a face minuni.

Sfârșitul

Cam la 75 de ani, în jurul anului 405, s-⁠a aflat că mazicii, un neam de berberi, aveau să atace mănăstirea. Frații voiau să se apere, dar Moise le-⁠a interzis, spunând să se retragă fără arme. Zicând că o moarte cu sabia este cuvenită unui fost tâlhar, „toți cei care iau sabia, de sabie vor pieri”, a hotărât să rămână. Șapte frați au rămas cu el și au primit împreună moartea de la tâlhari, la 24 Paoni (1 iulie). Este ocrotitor al africanilor și este chemat pentru izbăvirea de beție. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 28 august, împreună cu cei șapte monahi.