Teofil al Novgorodului

Sfântul Ierarh Teofil (mort la 26 octombrie 1484) a fost arhiepiscop al Marelui Novgorod și al Pskovului, ultimul ierarh al Novgorodului ales prin adunarea poporului (veče). A fost proslăvit ca Teofil de la Peșteri; moaștele lui nestricate se află în Peșterile Îndepărtate ale Lavrei Peșterilor din Kiev. Se pomenește la 26 octombrie și la 28 august, ziua soborului Părinților Peșterilor Îndepărtate (izvorul ucrainean dă 8 noiembrie în loc de 28 august).

Viața

Data nașterii lui Teofil este necunoscută. A primit monahismul la mănăstirea Otenskaia și, pe lângă sfântul Iona al Novgorodului, a fost protodiacon și sacristan al scaunului. Arhiepiscopul Iona a murit la 5 noiembrie 1470. După moartea lui, Teofil a ajuns ultimul episcop al Novgorodului ales prin tragere la sorți dintre candidații prezentați de veceul novgorodean; data alegerii este 15 noiembrie (după izvorul rus) sau 5 decembrie (după cel ucrainean). Izvoarele nu se potrivesc asupra hirotoniei: cel rus spune că a fost pus în Moscova de mitropolitul Filip I al Moscovei la 15 decembrie 1471, iar cel ucrainean spune că, după ce Ivan al III-⁠lea a proclamat Novgorodul moșia sa, Teofil a refuzat să primească hirotonia la Moscova și, în ciuda ruperii legăturilor diplomatice cu Moscova, nu s-⁠a încumetat să primească hirotonia arhierească la Kiev. Alegerea lui a coincis cu invitarea la domnie în Novgorod a cneazului Mihail Olelkovici din Lituania, ceea ce a arătat îndepărtarea novgorodenilor de linia promoscovită. Partida lituaniană cerea ruperea totală de Moscova și purta tratative cu Cazimir al IV-⁠lea. Nu se excludea posibilitatea ca Teofil să fie pus de mitropolitul Kievului, Galiției și al întregii Rusii, Grigorie al II-⁠lea (Bulgarul), fost unit. În mijlocul tulburărilor politice din Novgorod, cneazul Moscovei Ivan al III-⁠lea Vasilievici a hotărât în martie 1471 să pornească în campanie împotriva Novgorodului.

După înfrângerea oștii novgorodene pe Șelon, Teofil a purtat tratative cu marele cneaz, încheiate cu semnarea la Korostân a tratatului Moscova-⁠Novgorod și cu așezarea lui ca arhiepiscop de mitropolitul Moscovei. La 31 martie 1476 a condus solia la Moscova către Ivan al III-⁠lea, din care mai făceau parte posadnicii Iakov Alexandrovici Korob, Akinfii Tolstoi și Iakov Feodorovici; scopul era „să bată cu fruntea marele cneaz pentru acei posadnici pe care marele cneaz îi prinsese la Novgorod”. Posadnicii prinși erau ținuți la Kolomna și la Murom. Solia nu a izbutit: „pe acei posadnici prinși marele cneaz nu i-⁠a lăsat pe niciunul”. După două săptămâni de tratative zadarnice, solii au pornit înapoi. La 26 octombrie 1479 Ivan al III-⁠lea a pornit iarăși spre Novgorod, ca să desființeze rămășițele independenței novgorodene. Din porunca lui, Teofil a fost scos din scaun la 19 (sau 24) ianuarie 1480, arestat și închis în mănăstirea Cudov (sau, după izvorul ucrainean, surghiunit la Moscova în mănăstirea Cudov, cu învinuirea de legături tainice cu Lituania; izvorul ucrainean arată și că în 1478 a încercat zadarnic să-⁠l convingă pe cneaz să ridice asediul, dar Ivan al III-⁠lea a intrat în Novgorod). În 1483, în temniță, a semnat așa-⁠numita carte de lepădare, prin care se obliga să nu se mai numească arhiepiscop și să rămână în cea mai mare smerenie până la ultima răsuflare, după care a fost eliberat, dar a rămas la Moscova.

Sfârșitul și moaștele

În 1484 Teofil a plecat la Kiev să se închine sfinților Peșterilor, dar a murit pe drum. A fost îngropat în Peșterile Îndepărtate (ale lui Teodosie) ale Lavrei Peșterilor din Kiev. Tatiana Panova îi trece, dimpotrivă, numele pe lista celor îngropați la mănăstirea Cudov din Kremlin și spune că mormântul lui s-⁠a pierdut. Izvorul ucrainean arată mai multe variante asupra morții: după una, a murit în mănăstirea Cudov; după alta, a fost pus la Marele Novgorod în catedrala Sfânta Sofia; după a treia, spre sfârșitul vieții, greu bolnav, ca să împlinească o veche făgăduință de a se închina sfinților Lavrei, a poruncit să fie dus la Kiev, dar a murit pe drum, lângă Nipru; trupul ierarhului, într-⁠un buștean smolit, a fost lăsat pe Nipru și a ajuns la mal lângă zidurile mănăstirii Peșterilor, de unde a fost îngropat în Peșterile Îndepărtate, unde se odihnesc și azi moaștele lui.

Informațiile despre nevoințele lui duhovnicești nu s-⁠au păstrat; sfințenia lui este dovedită de minunile de după moarte de la moaștele lui, înregistrate în Lavra Peșterilor. În acatistul tuturor cuvioșilor Peșterilor se spune despre el: „Bucură-⁠te, sfinte ierarhe Teofile, bunule păstor, care ai fost gata să-⁠ți pui viața pentru oile păscute de tine”. Moaștele lui nestricate se află în Peșterile Îndepărtate, nu departe de moaștele lui Arsenie Muncitorul și de biserica subterană a Bunei Vestiri. Cercetările antropologice arată că a murit la vârsta de șaizeci-⁠șaptezeci de ani, că avea înălțimea de 172-176 cm, că avea mișcarea limitată la încheieturile șoldurilor și, probabil, nu mai putea merge singur; izvorul ucrainean adaugă că, la moartea lui, era cel mai bătrân dintre cei cercetați.