Ioan Boicov

Sfântul Sfințit Mucenic Ioan Boicov (Ivan Iakovlevici Boikov) a fost preot rus din Bejețk, născut în 1891 și mort după 28 iulie 1934, probabil la Krasnovișersk, în lagărele de la Vișera. Era fratele sfântului sfințit mucenic Iacov Boicov. Biserica Rusă l-⁠a trecut între sfinți în 2000, pentru cinstire în toată Biserica. Este pomenit la 6 aprilie (19 aprilie după calendarul nou) și în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ruși. Anul 1930 din fișă, ca an al morții, nu se potrivește cu izvoarele, care îl arată în viață în 1934.

S-⁠a născut în familia unui preot. În 1915 a absolvit seminarul din Tver. Între 1915 și 1918 a fost citeț la catedrala din Ostașkov, între 1918 și 1921 învățător la Bejețk, iar în 1921 a fost hirotonit preot. Între 1921 și 1929 a slujit la biserica din satul Zalujane, ținutul Molokovo. În 1929 biserica a fost închisă, iar soția și unii țărani l-⁠au rugat să înceteze slujirea. El a răspuns că nu este trădător al lui Dumnezeu, că cine trece marea se îneacă la mal.

Din 1929 până la 1 octombrie 1930 a slujit la biserica din Belîi Pogost, apoi între 1 octombrie 1930 și 12 martie 1931 la Boșorovo. Ca să-⁠și ferească familia de prigoană, i-⁠a îngăduit soției să ceară divorțul. Familia a rămas în Zalujane. În satul Boșorovo trăiau călugărițe din mănăstiri închise înainte, iar slujbele se țineau după rânduiala mănăstirească. Preotul venea uneori noaptea la Zalujane să-⁠și vadă familia și enoriașii. Vecinii dădeau uneori de știre plenipotențiarului poliției politice. Milițianul trimis la verificare întreba dacă preotul este acolo și pleca îndată, fără să vrea să-⁠l aresteze. Soția lui era Eufrosina Mihailovna, iar copiii lor, Nina și Vera.

La 12 martie 1931 a fost arestat de poliția politică, pe baza denunțului vecinilor, împreună cu enoriașii săi, învinuiți că vorbiseră împotriva colhozurilor și că făcuseră un grup sub conducerea lui. Nu s-⁠a recunoscut vinovat, și nici enoriașii arestați nu s-⁠au recunoscut vinovați. Prin hotărârea troicii poliției politice din 20 aprilie 1931 a fost osândit la cinci ani de lagăr de muncă, iar patru enoriași au primit osânde diferite. Familia lui a fost scoasă din casă, iar avutul a fost confiscat. Fiicele lui, Nina și Vera, aveau pe atunci opt și patru ani. După arestare, soția cu copiii s-⁠a așezat la Bejețk, la mama preotului. Femeia a trebuit să cerșească, fiindcă soția unui preot nu era primită la lucru. În 1937 i s-⁠au paralizat picioarele.

Din lagăr a trimis familiei mai multe scrisori. În ultima, din 28 iulie 1934, spunea că din lagărul Vișera urma să fie trimis într-⁠o direcție necunoscută. Atunci era greu bolnav de tuberculoză și a murit curând. Data exactă a morții nu se cunoaște. A fost reabilitat prin Ucazul Prezidiului Sovietului Suprem din 16 ianuarie 1989.

A fost trecut între sfinții noilor mucenici și mărturisitori ai Rusiei, pentru cinstire în toată Biserica, prin hotărârea Sinodului Arhieresc Jubiliar din 13 până în 16 august 2000, la Moscova.