Eutihie al Constantinopolului

Sfântul Ierarh Eutihie a fost patriarh al Constantinopolului între 552 și 565 și din nou între 577 și 582. Păstorirea lui, în vremea împăratului Iustinian, a fost însemnată de neînțelegeri atât cu stăpânirea împărătească, cât și cu cea a papei. A adormit în 582. Este pomenit la 6 aprilie.

Tinerețea

Viața lui este bine cunoscută, pentru că o biografie întreagă a scris capelanul lui, Eustatie, și a ajuns neatinsă până la noi. S-⁠a născut în jurul anului 512 într-⁠un sat din Frigia, pe nume Teia, ca fiu al lui Alexandru, general în oastea vestitului comandant Belisarie, și al Sinesiei. A primit întâia învățătură și creștere de la bunicul lui după mamă, preotul Isihie, apoi, la doisprezece ani, a fost trimis la Constantinopol să învețe mai departe. Sârbii povestesc că, într-⁠un joc cu copiii de vârsta lui, fiecare scria pe o piatră numele lui și treapta pe care o va avea în viață, iar Eutihie a scris: „Eutihie patriarh.” A făcut progrese în științe, dar apoi a hotărât să-⁠și dea viața monahală. S-⁠a retras într-⁠una dintre mănăstirile din Amasia și a fost tuns monah la vârsta de treizeci de ani, iar pentru viața lui aspră a fost pus arhimandrit al mănăstirilor din Amasia.

Prima păstorire

În 552, mitropolitul Amasiei fiind bolnav, l-⁠a trimis pe Eutihie în locul lui la Constantinopol, pentru pregătirile celui de-⁠al cincilea Sinod Ecumenic. După tradiție, văzându-⁠l pe tânărul arhimandrit, bătrânul patriarh Mina a prorocit că va fi patriarh după el. Când s-⁠a discutat în fața împăratului despre Teodor de Mopsuestia, Ibas de Edesa și Teodoret de Cir, socotiți ortodocși, dar apropiați în unele privințe de Nestorie, Eutihie a spus că se poate osândi chiar și un om mort, dând pildă pe regele Iosia, care a pus să fie dezgropate și arse oasele închinătorilor la idoli. Mina a murit în 552 și, în aceeași zi, după viața sfântului, apostolul Petru i-⁠a apărut împăratului Iustinian într-⁠o vedenie, arătând spre Eutihie, și a zis să fie pus episcop. A fost așezat în scaun în 552.

Sinodul al V-⁠lea Ecumenic

Papa Vigiliu se afla la Constantinopol când Eutihie a ajuns patriarh. Eutihie i-⁠a trimis vestea numirii lui și o mărturisire de credință pe deplin ortodoxă, iar papa l-⁠a îndemnat să adune și să prezideze sinodul care urma să judece Controversa celor Trei Capitole. Vigiliu și-⁠a dat întâi, apoi și-⁠a retras încuviințarea. În ciuda refuzului papei, sinodul s-⁠a întrunit la 5 mai 553 la Constantinopol, iar Eutihie a stat în fruntea adunării, împreună cu Apolinarie al Alexandriei și cu Domnus al Antiohiei. La a doua ședință, papa s-⁠a scuzat iar, cu pricina bolii. Actul de adeziune al lui Eutihie la hotărârile sinodului, încheiat la 2 iunie 553, este un rezumat al decretelor împotriva celor Trei Capitole; sinodul a fost recunoscut apoi drept al doilea sinod de la Constantinopol. Mai târziu, Vigiliu a primit și el hotărârea. Eutihie a alcătuit decretul sinodului. În 562 sau 563 a sfințit din nou biserica Sfânta Sofia, după stricăciunile din cutremurul din 558.

Arestarea și surghiunul

Dar în 564 Eutihie s-⁠a ciocnit cu Iustinian, care primise credința aftartodoceților, a căror învățătură era că trupul lui Hristos a fost nestricăcios și nesupus durerii. Eutihie a arătat într-⁠o lungă cuvântare că aceasta nu se potrivește cu Scriptura, dar împăratul a stăruit să semneze. Neacceptând să facă înțelegere, a fost poruncit să fie arestat. La 22 ianuarie 565, pe când sărbătorea ziua Sfântului Timotei, ostașii au intrat în palatul patriarhal și în biserica de alături și l-⁠au luat. A fost dus la o mănăstire, apoi la Sfântul Osia, lângă Calcedon. Învinuirile aduse lui erau neînsemnate: că se folosea de unsori, mânca „bucate alese” și se ruga mult. Chemat de trei ori, a răspuns că va veni numai dacă va fi judecat canonic. A fost osândit în lipsă și trimis pe insula Prinkipo, apoi în mănăstirea lui din Amasia, unde a stat doisprezece ani și cinci luni. Se spune, după credința creștinilor, că acolo a făcut minuni, vindecând bolnavi prin rugăciune și ungere cu untdelemn.

Întoarcerea

După moartea lui Ioan Scolasticul, pus de Iustinian în scaun, locuitorii cetății au cerut întoarcerea lui Eutihie. În octombrie 577 împărații Iustin al II-⁠lea și Tiberiu au trimis o solie la Amasia. Se povestește că, la intrarea lui în cetate, mulțimea l-⁠a întâmpinat cu strigăte „Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului” și „Slavă lui Dumnezeu întru cei de sus”. Ca la intrarea Domnului în Ierusalim, a intrat pe un mânz de asin, pe veșminte așternute, cu mulțimea purtând ramuri de finic. A doua zi a fost cinstit de cei doi împărați la biserica Maicii Domnului din Vlaherne, apoi a urcat la Sfânta Sofia și a binecuvântat poporul; a împărțit Sfânta Împărtășanie șase ceasuri, pentru că toți voiau s-⁠o primească din mâna lui. Se pare că în această a doua păstorire a introdus la Liturghie imnul „Cinei Tale celei de taină”.

Sfârșitul

Către sfârșitul vieții, a susținut părerea că, după înviere, trupurile vor fi subțiri și mai ușoare decât aerul. Viitorul papă Grigorie cel Mare, pe atunci sol al papei la Constantinopol, a combătut această părere, iar împăratul Tiberiu a mijlocit; după cum se povestește, Eutihie, pe patul de moarte, a apucat pielea mâinii și a mărturisit că vom învia în această carne. A adormit la 5 aprilie 582, în jurul vârstei de șaptezeci de ani.