Ioan Borozdin

Sfântul Sfințit Mucenic Ioan Borozdin, protoiereu, s-⁠a născut în 1878 în Mstera, în ținutul Vazniki, gubernia Vladimir, într-⁠o familie de iconari. A slujit în biserici din Moscova, a fost arestat în 1937 și împușcat la 27 septembrie 1937 pe poligonul de la Butovo. A fost proslăvit în anul 2000.

Iconarul din Mstera

În Mstera, încă din a doua jumătate a veacului al XVII-⁠lea, se înființase o mănăstire de bărbați a Botezului Domnului, iar din 1722 locuitorii s-⁠au apucat de zugrăvit icoane, meșteșug adus de un iconar moscovit. Iconarii din Mstera au ajuns vestiți și lucrau la restaurarea bisericilor și mănăstirilor, chiar a catedralelor din Kremlin. După 1861 au răscumpărat împreună moșia de la conte și, în douăzeci și cinci de ani, au plătit toată suma de 167.200 de ruble. Atelierele erau de familie: Bragin, Klîkov, Kutiagin, Borozdin. Pe cel din urmă l-⁠a întemeiat Petru Kuzmici Borozdin, cu șapte fii și cinci fiice, iar icoanele lui erau prețuite chiar și de bătrânii-⁠credincioși. În familia lui s-⁠a născut în 1878 Ivan Borozdin.

De mic, truda aceasta binecuvântată a stat la baza educației lui religioase. Până la șase ani, când a intrat la școala parohială, știa să-⁠și pregătească singur culorile, să grunduiască scândurile și să facă schițe. La unsprezece ani a intrat la școala de iconari din Mstera, pe care a absolvit-⁠o în 1894 cu titlul de meșter iconar. Ca majoritatea celor din Mstera, familia era de rit edinoveric. În 1899 frăția edinoverică din Mstera l-⁠a trimis la școala duhovnicească din Moscova de pe lângă mănăstirea edinoverică a Tuturor Sfinților, pe care a absolvit-⁠o cu distincție, rămânând psalt la mănăstire. În 1905 s-⁠a căsătorit cu Irina, fiica lui Mihail Ivanovici Otarin, cunoscut preot misionar și predicator din satul Varmalei. Curând a fost hirotonit diacon la mănăstirea Tuturor Sfinților, unde a slujit până la închiderea ei, în 1921.

Slujirea la Moscova

În 1923 Sfântul Patriarh Tihon l-⁠a trimis pe diaconul Ioan la biserica Sfinților Doctori fără de arginți Cosma și Damian din Slobozia Olarilor, din Moscova. Fusese cunoscută prin slujitori de seamă. Până în 1919 paroh fusese profesorul Academiei Duhovnicești protoiereul Vostokov, care predica simplu și a introdus cântarea comună a tuturor credincioșilor. Din 1919 paroh a fost părintele Serghei Zakatov, arheolog; în 1928, când puterea a anunțat că biserica va fi dărâmată, el a luptat să o apere și, dovedind comisiei însemnătatea istorică a bisericii, a căzut dintr-⁠o grindă și a murit în același an. Părintele Ioan, între timp preot, a fost numit paroh. Cu credință și convingere s-⁠a împotrivit închiderii, scriind multe proteste și strângând semnături, dar în zadar: în 1930 biserica a fost închisă și în curând distrusă. Mâhnit, a căzut bolnav. Apoi a fost numit paroh al bisericii edinoverice a Sfântului Nicolae de la Cimitirul Rogojski și ridicat la rangul de protoiereu.

Pentru a păzi biserica de tâlhari, s-⁠a mutat în ea, într-⁠o cămăruță rece din clopotniță, încălzită cu o sobă de fier. Fiii lui, Vasile și Petru, rămâneau pe rând peste noapte cu el. În decembrie 1931, după priveghere, s-⁠au culcat în cameră. Pe la unu noaptea, psaltul Fiodor, care locuia aproape, a visat că îl cheamă părintele Ioan de Kronstadt: „Fiule Fiodor, du-⁠te, ajută-⁠ți preotul, i-⁠e rău”. Și soția lui Varvara avusese aceeași vedenie. Au alergat la clopotniță. Vasile a reușit să deschidă ușa și a căzut, spunând doar că l-⁠a scos pe tatăl lui pe platformă și că s-⁠au intoxicat cu fum. Domnul și-⁠a păzit păstorul. Părintele Ioan a slujit șapte ani la biserica Sfântului Nicolae, predicând la fiecare slujbă.

Mucenicia

În noaptea de 5 spre 6 septembrie 1937 a fost arestat în camera din clopotniță. Fiii, venind dimineața, au găsit lucrurile răvășite și patul și perna pline de sânge. A fost închis la Butârka. Acuzațiile erau obișnuite. Părintele a recunoscut că are o atitudine negativă față de închiderea bisericilor fără acordul credincioșilor și față de represiunile împotriva clerului, iar mai departe că ideile lui despre puterea sovietică s-⁠au format în primii ani ai revoluției, fiindcă ea înrăutățise condițiile de viață ale clerului, el însuși fiind silit din 1928 să trăiască departe de familie. La 14 septembrie a avut loc ultimul interogatoriu și s-⁠a întocmit actul de acuzare, unde i s-⁠a pus în seamă că „a răspândit zvonuri false despre o prigoană a religiei în URSS”. La 26 septembrie troica NKVD l-⁠a condamnat la moarte, și a doua zi, 27 septembrie 1937, protoiereul Ioan Borozdin a fost împușcat și îngropat într-⁠o groapă comună necunoscută la Butovo. A fost numărat între noii mucenici și mărturisitori ai Rusiei la Sinodul Arhieresc jubiliar din august 2000.

Biserica îl pomenește la 28 septembrie, după stilul nou, și în zilele mobile ale soborului noilor mucenici de la Butovo și ale sfinților Moscovei.