Ioan din Egipt

Cuviosul Ioan din Egipt (Ioan Prevăzătorul, Ioan din Licopolis) a fost unul dintre pustnicii pustiei Egiptului în veacul al IV-⁠lea, la început dulgher, care la douăzeci și cinci de ani a ales viața de singurătate. A adormit în 394. Se pomenește la 27 martie (în Apus), iar în Biserica Ortodoxă și la 12 iunie și în Soborul sfinților din Egipt, la 19 ianuarie.

S-⁠a născut în jurul anului 305 la Licopolis (azi Assiut), din părinți săraci, și a învățat dulgheria. La douăzeci și cinci de ani a luat chipul monahal sub povățuirea unui bătrân pustnic, la care a stat zece ani, învățând de la el. Ioan Casian povestește că bătrânul l-⁠a trimis să ude zilnic un lemn uscat, un an întreg; după această încercare a ascultării, starețul a aruncat lemnul. După moartea bătrânului, Ioan a petrecut cinci ani călătorind și vizitând mănăstiri. Potrivit lui Alban Butler, se arăta prin fapte care păreau fără rost, ca rostogolirea pietrelor dintr-⁠un loc într-⁠altul sau îngrijirea copacilor uscați. În cele din urmă s-⁠a retras în vârful unei stânci de lângă Licopolis, ca să scape de orice întâlnire cu oamenii, și a săpat în piatră trei chilii mici, una pentru somn, una pentru lucru și una pentru rugăciune, apoi le-⁠a zidit cu el înăuntru, lăsând doar o mică fereastră. Prin ea vorbea cu oamenii care îi aduceau pâine și apă de două ori pe săptămână; în acele zile se strângeau mulțimi să-⁠l asculte. Nu mânca până la apus și a trăit cincizeci de ani cu fructe uscate și legume; nu primea pâine și nu mânca nimic gătit. A trăit așa până după nouăzeci de ani.

Se credea că are darul proorociei și vedea în inima fiecărui om care venea la el, putând să-⁠i ghicească numele, dorința și gândul. A prevestit împăratului Teodosie cel Mare mai multe victorii și, după povestirea lui Paladie, care i-⁠a scris viața, unui monah hirotonia de episcop. Fiecărui vizitator îi dădea învățătură de smerenie, ca virtute de temelie, arătând prin pilde cum trufia a doborât multe caractere înalte. Prologul de la Ohrid povestește că a răbdat mari atacuri ale duhurilor rele. Fericitul Augustin scrie că a fost ispitit de diavoli și a săvârșit vindecări: a vindecat de orbire o femeie și i s-⁠a arătat apoi în vedenie, ca să nu o vadă în trup. Ultimele trei zile de viață le-⁠a petrecut fără hrană și apă, doar în rugăciune, și a fost aflat în chilia lui, cu trupul în poziție de rugăciune.