Ioan din Vilnius

Sfântul Mucenic Ioan din Vilnius (Lituanianul) este pomenit împreună cu frații lui mucenici Antonie și Eustatie, care au slujit la curtea marelui cneaz al Lituaniei Olgerd (1345-1377). Socotelile lumești l-⁠au făcut pe Olgerd să se apropie de creștinism, ca prin căsătoria cu cneaghina ortodoxă din Vitebsk, Maria Iaroslavna († 1346), să-⁠și lărgească stăpânirile. La început cneazul a sprijinit credința ortodoxă: a îngăduit predica preotului Nestor, duhovnicul cneaghinei, și a lăsat să se zidească câteva biserici, două la Vitebsk și una la Vilnius, în numele Sfintei Mucenițe Paraschiva. Părintele Nestor a întors la Ortodoxie mai mulți curteni lituanieni păgâni, între ei doi frați din nobilimea locală, Nejilo și Kumeț, numiți la Sfântul Botez Antonie și Ioan. După moartea soției, Olgerd, sub presiunea preoților păgâni lituanieni, a lepădat creștinismul și s-⁠a închinat din nou idolilor. Sfinții Antonie și Ioan au continuat să păzească toate rânduielile creștine, între altele nu mâncau carne în zilele de post, iar preoții au cerut cneazului să-⁠i pedepsească. Olgerd i-⁠a îndemnat să se lepede de creștinism, dar frații nu și-⁠au schimbat credința și cneazul, mâniat, a poruncit să fie aruncați în temniță.

În temniță

Un an întreg au pătimit frații în captivitate. Cel mai tânăr, Sfântul Antonie, a răbdat cu bărbăție, iar Ioan, cel mai mare, nu a mai rezistat și i-⁠a spus în taină cneazului, fără știrea fratelui, că se supune voinței lui, numai să-⁠i redea libertatea. Bucuros de lepădarea lui, cneazul i-⁠a eliberat atât pe Ioan, cât și pe Antonie. Ioan împlinea în afară riturile păgâne, dar în inimă rămânea creștin, pe când Antonie își mărturisea Ortodoxia prin toată viața și îl mustra pe frate pentru slăbiciune și îl îndemna să se pocăiască. Într-⁠o zi, la masa cneazului, la care erau chemați și frații, s-⁠a adus mâncare de carne. Ioan, deși era zi de post, de frica chinurilor nu a îndrăznit să o refuze, iar Antonie, mărturisindu-⁠se creștin, a refuzat. Cneazul mâniat l-⁠a aruncat iar în temniță. Cel lepădat a rămas liber, dar a fost ocolit ca trădător și de creștini, și de păgâni. Ioan și-⁠a înțeles păcatul greu și a început să se pocăiască plângând. Sfântul Antonie i-⁠a spus că între ei poate fi legătură frățească numai dacă își va mărturisi pe față credința în Domnul Iisus Hristos.

Într-⁠un moment potrivit, când cneazul era înconjurat de o mulțime de curteni, Sfântul Ioan s-⁠a declarat cu glas tare creștin. Aceasta l-⁠a umplut de mânie pe Olgerd și pe toți cei de față, care au început să-⁠l bată cumplit, apoi, la porunca cneazului, a fost aruncat în aceeași temniță cu fratele său. Mulțimi veneau la temniță să-⁠i vadă pe mărturisitorii fără frică. Puterea adevărului propovăduit, credința lor neclintită și tăria duhului în greaua captivitate îi uimeau atât de mult pe oameni, încât mulți primeau Sfântul Botez. Preoții păgâni au cerut lui Olgerd să-⁠i dea la moarte, ca să oprească credința în Hristos care se răspândea. Marele cneaz a cedat, dar a hotărât să-⁠l execute întâi pe Antonie, sperând că Ioan se va lepăda din nou.

Mucenicia

Toată noaptea dinaintea execuției Sfântul Antonie a petrecut-⁠o în rugăciune, mulțumind lui Dumnezeu pentru cununa muceniciei și rugându-⁠L să-⁠l întărească pe frate. În dimineața de 14 aprilie (pagina dă anul 1317, dar Olgerd a domnit din 1345, iar moartea lui Ioan e dată în 1347) amândoi s-⁠au împărtășit cu Sfintele Taine și Antonie a fost dus la moarte; păgânii l-⁠au spânzurat de un stejar. Sfântul Ioan a rămas neclintit în credință și a continuat să propovăduiască mulțimilor adunate la temniță. Păgânii înfuriați au făcut de el cu cruzime: la 24 aprilie 1347 l-⁠au sugrumat, apoi l-⁠au spânzurat mort de același stejar, așa cum prevestise Antonie înainte de moarte. Trupurile mucenicilor au fost îngropate cu cinste de creștini în biserica Sfântului Nicolae.

Sfântul Eustatie

Moartea lor a rodit duhovnicește. O rudă a lor, Krugleț, curtean al lui Olgerd, uimit de statornicia mucenicilor, a primit Botezul de la preotul Nestor, cu numele Eustatie. Odată cneazul, care îl iubea mult, a observat că și-⁠a lăsat părul lung și l-⁠a întrebat dacă e creștin; Eustatie s-⁠a mărturisit pe față. Cneazul, mâniat, l-⁠a silit să mănânce carne într-⁠o vineri din Postul Crăciunului, dar mucenicul a refuzat. A fost bătut cu vergi de fier, apoi scos gol în ger puternic și i s-⁠a turnat apă înghețată în gură, apoi i s-⁠au zdrobit oasele picioarelor, i-⁠au smuls pielea capului cu părul, i-⁠au tăiat urechile și nasul. Trei zile a fost chinuit. Pe creștinii care plângeau i-⁠a mângâiat: „Nu plângeți pentru mine, fraților, că se dărâmă această locuință pământească a sufletului meu, căci în curând sper să primesc pentru el de la Domnul o locuință nefăcută de mână, în ceruri”. Cu picioarele zdrobite, întărit de Dumnezeu, a mers la locul execuției atât de sprinten, încât călăii abia îl ajungeau. La 13 decembrie 1347 a fost chinuit și spânzurat de același stejar ca rudele lui, Antonie și Ioan. Trupul i-⁠a rămas atârnat aproape de pământ, dar nici o fiară și nici o pasăre nu s-⁠a putut apropia, căci un stâlp de nor îl apăra. După trei zile rămășițele au fost îngropate în biserica Sfântului Nicolae, lângă frații.

Cinstirea moaștelor

Pe locul unde crescuse stejarul s-⁠a ridicat mai târziu o biserică a Sfintei Treimi. La mutarea trupurilor în ea, moaștele au fost aflate nestricate și din ele s-⁠au făcut minuni și vindecări. La cererea lituanienilor ortodocși, Sfântul Alexei, mitropolitul Moscovei († 1378), s-⁠a rugat de patriarhul Filotei al Constantinopolului să îngăduie trecerea mucenicilor între sfinți; în 1364 patriarhul a trimis Sfântului Serghie de Radonej o cruce cu moaște de la sfinții Antonie, Ioan și Eustatie. Nevoința lor a avut mare însemnătate pentru Lituania: însuși Olgerd s-⁠a întors la credință și la sfârșitul vieții a primit monahismul, toți cei doisprezece fii ai lui au fost creștini, iar spre sfârșitul veacului al XIV-⁠lea jumătate din locuitorii Vilnei erau ortodocși. În 1915, la înaintarea germanilor, moaștele au fost duse la Moscova de mitropolitul Tihon, viitorul patriarh, iar în 1946 au fost întâmpinate cu bucurie la mănăstirea Sfântului Duh din Vilnius. Ziua întoarcerii, 13 (26) iulie, este sărbătorită de atunci în fiecare an în această mănăstire.

Biserica îl pomenește pe Sfântul Ioan, împreună cu frații lui, la 27 aprilie, după stilul nou, și în ziua mobilă de 11 iulie, în Soborul sfinților din Belarus.