Antonie din Vilnius

Sfântul Mucenic Antonie din Vilnius (Lituania) este pomenit împreună cu Sfinții Mucenici Ioan și Eustatie din Vilnius. Au slujit la curtea marelui cneaz al Lituaniei Olgerd (1345 până la 1377) și au fost omorâți în 1347. Se prăznuiesc la 27 aprilie și la 11 iulie, în Soborul sfinților din Belarus.

Olgerd și frații

Olgerd a primit creștinismul din calcule, ca să se căsătorească cu o cneaghină ortodoxă din Vitebsk, Maria Iaroslavna († 1346), și să-⁠și mărească stăpânirile. La început cneazul a sprijinit credința ortodoxă: a îngăduit preotului Nestor, duhovnicul cneaghinei Maria, să predice și a îngăduit ridicarea mai multor biserici, două la Vitebsk și una la Vilnius, în cinstea Sfintei Mucenițe Parascheva. Părintele Nestor a întors la Ortodoxie câțiva curteni lituanieni păgâni. Între ei erau doi frați din nobilimea locului, Nejilo și Cumeț, numiți la Botez Antonie și Ioan. După moartea soției, Olgerd, sub presiunea preoților păgâni lituanieni, care aveau mare înrâurire asupra poporului, s-⁠a lepădat de creștinism și s-⁠a închinat iarăși idolilor. Sfinții Antonie și Ioan au continuat să împlinească toate obiceiurile creștine, între altele nu mâncau de dulce în zilele de post. Preoții au cerut marelui cneaz să-⁠i pedepsească. Olgerd i-⁠a îndemnat să părăsească creștinismul, dar frații nu și-⁠au schimbat credința. Atunci cneazul, mâniat, a poruncit să fie aruncați în temniță. Un an întreg au stat în robie. Cel mai tânăr, Sfântul Antonie, a răbdat cu bărbăție și răbdare, iar cel mai în vârstă, Ioan, nu a rezistat încercării: în taină de frate, i-⁠a spus lui Olgerd că este gata să se supună voinței lui, numai să-⁠i dea libertatea. Bucuros de lepădarea acestuia, cneazul i-⁠a eliberat nu numai pe Ioan, ci și pe Sfântul Antonie. Ioan, deși în aparență împlinea riturile și obiceiurile păgâne, în inima lui rămânea creștin. Sfântul Antonie, însă, cu toată viața lui, mărturisea fățiș Ortodoxia. Îl mustra pe fratele său pentru slăbiciune și frică și îl îndemna să se pocăiască și să mărturisească iarăși pe față Numele lui Hristos.

Încercarea la masă

Odată, la masa cneazului, unde fuseseră poftiți și sfinții frați, s-⁠a adus un fel de carne. Ioan, deși era zi de post, de frica chinurilor nu a îndrăznit să refuze mâncarea de dulce. Antonie, însă, mărturisindu-⁠se pe față creștin, a refuzat carnea. Cneazul, mâniat, l-⁠a aruncat iarăși în temniță. Fratele lepădat a rămas liber, dar cu el, ca cu un trădător, au încetat să vorbească nu numai creștinii, ci și păgânii. Ioan și-⁠a dat seama de păcatul lui greu și a început să se căiască cu lacrimi de slăbiciunea lui. Sfântul Antonie i-⁠a spus că între ei poate fi legătură frățească numai dacă va mărturisi pe față credința în Domnul Iisus Hristos. Ioan a căutat un prilej potrivit și, când cneazul era înconjurat de o mare mulțime de curteni, s-⁠a mărturisit creștin cu glas tare. Acest lucru l-⁠a umplut de furie pe Olgerd și pe toți cei de față: l-⁠au bătut cumplit pe mărturisitor, iar la porunca cneazului a fost aruncat în aceeași temniță în care se afla fratele lui. Mulțimi de oameni veneau la temniță să vadă pe cei fără teamă. Puterea adevărului propovăduit de ei, credința lor neclintită și tăria lor în închisoare au izbit atât de mult poporul, încât mulți au primit Botezul. Preoții păgâni au cerut lui Olgerd să-⁠i omoare pe sfinți, ca să curme credința lui Hristos, care se răspândea repede. Marele cneaz a cedat, dar a hotărât mai întâi să-⁠l omoare numai pe Antonie, nădăjduind că Ioan se va lepăda din nou.

Mucenicia

Toată noaptea dinaintea osândei Sfântul Antonie a stat în rugăciune, mulțumind lui Dumnezeu pentru cununa muceniciei și cerându-⁠I să-⁠l întărească pe fratele lui în încercările ce-⁠l așteptau. Dimineața, la 14 aprilie, amândoi mucenicii s-⁠au împărtășit cu Sfintele Taine, apoi Sfântul Antonie a fost dus la moarte. Păgânii l-⁠au spânzurat de un stejar. Sfântul Ioan a rămas neclintit în credință și a continuat să predice poporului care se aduna la temniță. Păgânii înfuriați s-⁠au răfuit cu el cu cruzime: la 24 aprilie 1347 l-⁠au sugrumat și apoi, mort, l-⁠au spânzurat pe același stejar, cum prevestise Antonie înainte de moarte. Trupurile sfinților mucenici au fost îngropate cu cinste de creștini în biserica Sfântului Nicolae Făcătorul de minuni.

Eustatie

Moartea mucenicească a Sfinților Antonie și Ioan a adus roade duhovnicești. O rudă a sfinților, Crugleț, curtean al cneazului Olgerd, zdruncinat de tăria mucenicilor, a primit Botezul de la preotul Nestor cu numele Eustatie. După Botez a dus o viață cu adevărat creștină, împlinind toate rânduielile Bisericii Ortodoxe. Odată marele cneaz, care îl iubea mult pe tânărul curtean, a observat că își lăsase părul să crească și l-⁠a întrebat dacă este creștin; Eustatie s-⁠a mărturisit pe față creștin. Cneazul s-⁠a mâniat și a vrut să-⁠l abată de la credința lui Hristos, silindu-⁠l să mănânce carne. Era într-⁠o vineri din Postul Crăciunului. Sfântul mucenic a refuzat. Atunci Olgerd a poruncit să fie bătut cu vergi de fier. El nu făcea decât să slăvească și să mulțumească lui Dumnezeu că l-⁠a învrednicit să pătimească pentru Sfântul Său Nume. Cneazul înverșunat a poruncit să fie scos gol în ger puternic și să i se toarne apă înghețată în gură. Trupul pătimitorului s-⁠a învinețit de frig, respirația i se oprea uneori, dar a răbdat și acest chin cu ajutorul lui Dumnezeu. Olgerd, în furie, a poruncit să i se zdrobească oasele picioarelor, de la tălpi până la genunchi, să i se smulgă de pe cap pielea împreună cu părul, să i se taie urechile și nasul. Așa l-⁠au chinuit trei zile. Sfântul Eustatie mângâia pe creștinii care plângeau văzând chinurile lui: „Nu plângeți pentru mine, fraților, că se strică acest locaș pământesc al sufletului meu, căci în curând nădăjduiesc să primesc pentru el de la Domnul o locuință nefăcută de mână în ceruri”.

Olgerd l-⁠a osândit la moarte. Sfântul mucenic, cu toate că picioarele îi erau zdrobite, întărit de ajutorul lui Dumnezeu, a mers la locul osândei atât de bărbătește, încât chinuitorii care îl duceau abia se țineau după el, uimiți de minunea vădită. La 13 decembrie 1347 Sfântul Eustatie a fost spânzurat pe același stejar ca rudele lui, sfinții Antonie și Ioan. Trupul lui cinstit a fost lăsat pe copac aproape de pământ, ca să-⁠l mănânce fiarele și păsările de pradă, dar nicio fiară și nicio pasăre nu s-⁠a putut apropia de trup: un stâlp de nor îl apăra de răpitori. După trei zile rămășițele Sfântului Eustatie au fost îngropate în biserica Sfântului Nicolae, lângă trupurile sfinților frați Antonie și Ioan. Pe locul unde crescuse stejarul s-⁠a ridicat mai târziu o biserică în numele Sfintei Treimi. La mutarea trupurilor sfinților pătimitori în această biserică au fost aflate nestricate moaștele lor, de la care s-⁠au făcut minuni și vindecări. La cererea lituanienilor ortodocși, Sfântul Alexie, mitropolitul Moscovei († 1378), s-⁠a adresat Patriarhului Filotei al Constantinopolului ca să binecuvânteze trecerea mucenicilor între sfinți. Patriarhul a trimis încă din 1364 Cuviosului Serghie de Radonej o cruce cu moaște ale sfinților Antonie, Ioan și Eustatie.

Cinstirea

Nevoința sfinților mucenici a avut mare însemnătate pentru toată Lituania. Însuși cneazul Olgerd s-⁠a întors la credința creștină și la sfârșitul vieții a primit chipul monahal. Toți cei doisprezece fii ai lui au fost creștini. Până la sfârșitul veacului al XIV-⁠lea jumătate din locuitorii Vilnei mărturiseau Ortodoxia. Mai târziu, de-⁠a lungul veacurilor, moaștele sfinților pătimitori au fost nu numai slăvite prin minunile care veneau de la ele, ci au și îndurat multe încercări. În 1915, la înaintarea germanilor, sfintele moaște, ca cele mai scumpe odoare ale Ortodoxiei din Țările Baltice, au fost duse la Moscova de mitropolitul Tihon, mai târziu patriarh. În amintirea credincioșilor din Vilnius trăiesc până azi tristele amintiri ale despărțirii de sfinții mucenici și amintirile bucuroase ale întâmpinării solemne a moaștelor sfinților Antonie, Ioan și Eustatie în 1946, în Mănăstirea Sfântului Duh din Vilnius. Data întoarcerii lor, 13 (26) iulie, se prăznuiește de atunci în fiecare an solemn în această mănăstire.