Ioan Ilinski

Sfântul Sfințit Mucenic Ioan Ilinski, protoiereu, s-⁠a născut în 1846 în familia unui ponomar. Slujitor al bisericii din satul Tomîlovo, gubernia Simbirsk, timp de patruzeci și cinci de ani, a fost arestat la 13 septembrie 1918 (stil vechi) și împușcat la marginea unei păduri a doua zi dimineața, în sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci. Biserica îl pomenește la 15 septembrie pe stil vechi, adică 28 septembrie pe stil nou.

Preotul din Tomîlovo

Fiul ponomarului Eufimie Ilinski a intrat în 1864 la Seminarul din Simbirsk, pe care l-⁠a terminat în 1870 cu atestat de categoria a doua. Nu s-⁠a grăbit să primească preoția sau să se căsătorească, ci timp de trei ani a fost învățător al zemstvei și a primit mai multe răsplăți de la Ministerul Învățământului. În 1873 s-⁠a căsătorit cu Alexandra Ivanovna, în vârstă de optsprezece ani, cu care a trăit patruzeci și cinci de ani în dragoste și înțelegere. În același an a fost hirotonit diacon și, după puțin timp, preot de episcopul Eugen al Simbirskului și Sîzranului și trimis în satul Tomîlovo, ținutul Sengileev, unde a slujit până la moartea sa mucenicească. Satul avea în 1913 285 de gospodării și peste trei mii de locuitori.

Din prima zi a fost învățător de religie la școala satului, iar în 1880 a primit mulțumiri de la conducerea eparhiei. Se bucura de autoritate neîndoielnică între preoți: din 1895 până în 1899 a fost membru al consiliului decanatului, din 1886, timp de paisprezece ani, misionar al decanatului, iar din 1911 misionar pentru ținuturile Simbirsk și Buinsk, într-⁠o zonă cu mulți schismatici fără preoți și cu păgâni ciuvași și mordvini. Între 1893 și 1897 a fost învățător la școala misionară din Tomîlovo, pregătindu-⁠și enoriașii pentru lupta cu schisma. A primit nabedrenic în 1884, scufie în 1887, camilafcă în 1894, mulțumiri pentru cincizeci de oameni aduși de la schismă la Ortodoxie, binecuvântarea Sfântului Sinod în 1901 pentru ajutorul dat enoriașilor în vremea foametei, ordinul Sfânta Ana clasa a III-⁠a în 1903 și cruce pectorală în 1906. În 1913, la patruzeci de ani de preoție, a fost ridicat la rang de protoiereu. A avut șase copii: Vladimir, medic, care a operat în spitalele de pe front, Alexandru, ofițer, Nicolae, absolvent al școlii de ofițeri, și fiicele Antonina și Alexandra, învățătoare, și Vera, soția unui preot.

Mucenicia

În august și septembrie 1918, în ținutul Sengileev s-⁠au dat lupte între armata „cehilor albi” și trupele roșii, iar statul-⁠major al cehilor s-⁠a așezat în casa părintelui Ioan. La 12 septembrie cehii s-⁠au retras spre Sîzran, iar în sat au intrat roșii. La 13 septembrie părintele a slujit privegherea în ajunul Înălțării Sfintei Cruci. După slujbă a fost chemat să împărtășească o enoriașă bolnavă. Îmbrăcat cu epitrahilul și cu mânecuțele, cu chivotul cu Sfintele Taine la gât, a ieșit din biserică, dar la poartă trei soldați roșii i-⁠au ieșit în cale. Unul dintre ei a smuls cu batjocură de la bătrânul de șaptezeci și doi de ani cutia cu Sfintele Taine și, spunând „Destul ai înșelat poporul, ești arestat”, a aruncat-⁠o deoparte.

Nu l-⁠au lăsat să-⁠și scoată veșmintele și să-⁠și ia rămas bun de la ai lui, ci l-⁠au dus sub pază la stația Bezvodovka, unde l-⁠au interogat toată noaptea într-⁠un vagon de stat-⁠major. Dimineața, pe la ora zece, vagonul a fost mutat într-⁠un fund de linie, iar preotul a fost dus spre pădure, în așa fel încât la o pătrime de verstă de calea ferată, la marginea pădurii, a fost împușcat. Ucigașii au săpat o groapă mică, au aruncat trupul și l-⁠au acoperit ușor cu pământ, lăsându-⁠l fără înmormântare. Cel mai probabil, soldații roșii l-⁠au învinuit că a ajutat pe cehi, fiindcă statul-⁠major se aflase în casa lui.

Multă vreme familia nu a știut nimic. Abia în octombrie preoteasa Alexandra Ivanovna a aflat de moartea și de locul trupului. La 25 octombrie 1918 familia a cerut comitetului executiv al guberniei Simbirsk să fie înmormântat creștinește, fără răspuns. La 9 septembrie 1919 fiul Alexandru a cerut din nou, spunând că trupul „zace îngropat doar la o adâncime de vreo jumătate de metru”. Nu s-⁠au găsit documente despre aprobarea îngropării, dar se poate presupune că trupul a fost în cele din urmă îngropat la cimitirul parohial din Tomîlovo. Averea preotului a fost în parte jefuită, în parte confiscată de comitetul sărăciei; o vacă a fost dusă, alta tăiată. Abia la 13 septembrie 1919 tribunalul revoluționar din Simbirsk a hotărât că nu are materiale suficiente de acuzare a preotului Ilinski de contrarevoluție și că el a fost împușcat de necunoscuți, pe care nu a fost cu putință să-⁠i stabilească, închizând cazul și poruncind să se întoarcă averea familiei. Astfel puterea a recunoscut nelegiuirea uciderii, dar i-⁠a ascuns pe ucigași.

Pagina arată că pomenirea sfântului se face la 15/28 septembrie și în ziua Soborului noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse (în ziua mobilă), iar la 3 iunie în Soborul sfinților din Simbirsk.