Ioan Kuminov

Sfântul Sfințit Mucenic Ioan Kuminov, preot, s-⁠a născut în 1865 în satul Kulikovski, ținutul Tiukalinsk, gubernia Tobolsk, în familia țăranului Ivan Kuminov. În 1877 familia s-⁠a mutat la Omsk. Aici Ivan Ivanovici a absolvit seminarul de învățători și, după examenul de la gimnaziul clasic din Omsk, a fost numit inspector al școlilor populare din ținutul Tara. A rămas în funcție până în 1922, când a fost hirotonit preot. A slujit în biserici ale eparhiei Omsk, iar în 1928 a fost trimis la biserica Botezului Domnului din satul Malokrasnoiarka. A fost împușcat la 28 februarie 1930 împreună cu preotul Mihail Piatiaev.

La sfârșitul lui 1929 a început în Siberia colectivizarea, cu arestări și izgonirea familiilor de țărani, iar odată cu ele arestări ale clerului. La începutul lui 1930 starostele bisericii Botezului Domnului, Petru Borodin, a cerut autorităților să îngăduie procesiunea la Iordan din 19 ianuarie, de Boboteaza, ca întotdeauna. Părintele Mihail s-⁠a interesat cum se face reînregistrarea comunității și a cerut buletinul în care erau publicate instrucțiunile. A cerut ca adunarea comunității, pentru realegeri, să se țină la 5 ianuarie și a întrebat ce să facă dacă membrii sfatului sătesc vor pune piedici. Unul dintre credincioși, Dorofei Grișmanov, a dus vestea la sfatul sătesc că preotul Piatiaev a trimis noaptea oameni să facă o înregistrare. Sfatul sătesc a întocmit la 5 ianuarie un act care socotea suspecte vizitele preoțești de noapte, în legătură cu colectivizarea.

De sărbătoarea Nașterii Domnului slujba a fost săvârșită de părintele Ioan Kuminov, iar părintele Mihail a condus corul. La sfârșitul Liturghiei părintele Ioan a rostit o predică, în care a îndemnat tinerii și părinții lor să vină mai des la biserică și să se roage lui Dumnezeu: „Trimiteți-⁠vă copiii la biserică și să se roage acolo lui Dumnezeu. Nu ascultați pe cine vă spune cutare lucru, v-⁠au apăsat și așa cu impozite peste puteri și acum fac agitație și vor să vă înșele”. Părintele Mihail a simțit atunci că poate urma ceva rău. O enoriașă, Daria Barkova, a spus în sat că părintele Ioan a rostit o predică antisovietică, iar interogată mai târziu a mărturisit mincinos că Kuminov face sistematic agitație antisovietică. După Crăciun, împuternicitul OGPU a început să interogheze țăranii, dar cei mai mulți au refuzat să mintă împotriva preoților; au depus mărturie președinții sfatului și ai colhozului și soțiile lor.

Părintele Mihail își dăduse seama că autoritățile vor să-⁠l aresteze. Avea un prieten din copilărie în miliția din Moscova, care îi scrisese: „Mihail, mi-⁠e foarte milă... ai fost învățător, acum ești preot. Nu te gândi la rău, îți spun asta nu pentru că aș avea ceva cu clerul, dar acum nu e vreme pentru slujitorii de cult. Îți propun să vii la Moscova și să te angajezi din nou învățător. Te ajut să găsești slujbă și locuință”. Cu două zile înainte de arestare, soția lui, Eufrosina, i-⁠a amintit scrisoarea și l-⁠a rugat să plece. El a spus: „Nu, Eufrosina, nu plec nicăieri, am făcut jurământ. Cum să-⁠l trădez pe Dumnezeu și poporul? Niciodată. Știu că merg la moarte sigură, dar aceasta este voia lui Dumnezeu. Tu vei crește copiii și, cu ajutorul lui Dumnezeu, îi vei educa, nu vei pierde pe nici unul”. Pe vremea aceea aveau șapte copii; al optulea, fiica Iulia, s-⁠a născut după execuția tatălui.

Preoții au fost arestați curând după Crăciun și duși la închisoarea din Kainsk. Acolo anchetații au fost chinuiți crunt: li s-⁠au smuls cu cleștele dinții cu coroane de aur, au fost bătuți fără milă, iar anchetatorul a poruncit batjocoritor să se verse pe părintele Mihail găleata de necesități. În ciuda chinurilor, păstorii au refuzat să depună mărturie mincinoasă și să semneze că preoții și membrii consiliului bisericesc organizau țăranii împotriva colhozurilor și a puterii sovietice. Părintele Ioan a declarat la interogatoriu că în Crăciun a rostit o predică închinată numai Nașterii lui Hristos, la care a adăugat sfatul unei vieți treze și al mersului mai des la biserică: șase zile se lucrează, a șaptea este a lui Dumnezeu; că la sfârșit a îndemnat la ascultarea de legi și că n-⁠a spus nimic antisovietic, nici împotriva colectivizării. La 7 februarie 1930 li s-⁠a citit hotărârea de acuzare, pe care părintele Ioan a refuzat să o recunoască, notând că femeia Barkova i-⁠a răstălmăcit predica. La 21 februarie troica OGPU i-⁠a condamnat la moarte pe preoții Mihail Piatiaev și Ioan Kuminov, iar familiile lor la surghiun în nord. Părintele Mihail a fost lăsat să o vadă, prin grătar, pe fiica lui Ana, și i-⁠a cerut împletitura ei, iar ea i-⁠a întins-⁠o. Preoții au fost împușcați noaptea, la 28 februarie 1930, și îngropați într-⁠o groapă comună necunoscută în Kainsk.

Biserica îl pomenește la 28 februarie, în ziua morții, după stilul nou, la 26 februarie în Soborul sfinților din Omsk, în ziua mobilă a soborului noilor mucenici și la 1 martie (zi mobilă) în Soborul sfinților din Novosibirsk.