Ioan Tarasov

Sfântul Sfințit Mucenic Ioan Tarasov, protoiereu, s-⁠a născut la 18 februarie 1867 în satul Borodino din ținutul Klin, gubernia Moscova, în familia țăranului Iacov Ivanovici Tarasov. Ivan a terminat școala primară orășenească, iar de la zece ani a lucrat la negustori înstăriți din Klin, apoi la cancelaria procurorului Schmidt. Din 1895 până la revoluția din 1917 a lucrat la mulți negustori mari, iar după revoluție a intrat funcționar la Comisariatul Poporului pentru Căi Ferate, de unde a plecat în 1921 din pricina bolii și vârstei. De atunci și-⁠a închinat viața slujirii Bisericii: a intrat psalt la biserica Sfintei Treimi din Listî, din Moscova, iar în 1923 a fost hirotonit diacon pentru aceeași biserică.

În 1924 diaconul Ioan a fost hirotonit preot pentru biserica Sfântului Dimitrie din satul Ševireva Slobodă. În 1925 a primit nabedrenic și scufie și a fost mutat la biserica Adormirii din satul Obuhovo, ținutul Klin. În 1928 a primit camilafcă, în 1930 a fost numit la biserica Sfinților Constantin și Elena din Maidanovo, în 1931 a primit cruce pectorală, iar în 1934 a fost înălțat la rangul de protoiereu și mutat la biserica Sfântului Nicolae din Golenișchevo. În 1935 a fost numit la biserica Maicii Domnului Călăuzitoarea din Voronino, în 1936 la biserica Icoanei din Kazan din Frolovskoe, iar în august 1937 la biserica Nașterii Maicii Domnului din Vîrki, raionul Orehovo-⁠Zuevo. Mutările dese l-⁠au scutit de mai multe arestări, la care s-⁠ar fi supus dacă ar fi rămas într-⁠un loc, dar au venit timpuri atât de necruțătoare că, în gândul prigonitorilor, nimeni nu trebuia să scape.

La 22 octombrie 1937 președintele colhozului din Nesterovo a mărturisit că Tarasov este dușmănos față de puterea sovietică și că într-⁠o discuție din septembrie ar fi spus că colhoznicii nu mai sunt oameni, ci umbre, istoviți de munca peste puteri, și că nu vor trăi mult. La 26 octombrie 1937 protoiereul a fost arestat, închis la Orehovo-⁠Zuevo și interogat, iar mărturiile mincinoase, între ele cea a președintelui colhozului, le-⁠a respins categoric. Ancheta a ținut aproape o lună, iar la 16 noiembrie anchetatorul l-⁠a chemat din nou, sperând că condițiile din temniță și măsurile aplicate îi vor schimba hotărârea. Părintele a confirmat întru totul mărturia din 26 octombrie și a răspuns: „Nu am făcut activitate contrarevoluționară, nu mă recunosc vinovat”.

La 29 noiembrie 1937 troica NKVD l-⁠a condamnat la moarte. Protoiereul Ioan Tarasov a fost împușcat la 8 decembrie 1937 și îngropat într-⁠o groapă comună necunoscută pe poligonul de la Butovo, lângă Moscova. Biserica îl pomenește la 8 decembrie, în ziua morții, după stilul nou, și în zilele mobile ale soborului noilor mucenici de la Butovo (29 mai) și ale sfinților Moscovei (5 septembrie).