Serafim Ostroumov

Sfântul Sfințit Mucenic Serafim (Ostroumov), arhiepiscopul Smolenskului, a fost un ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse care a slujit întâi printre ortodocșii din ținutul Holmului (Chełm), în Polonia de azi, apoi la Orel și la Smolensk. După ani de închisoare și prigoană, a fost împușcat în 1937 în pădurea Katîn. Biserica îl cinstește printre noii mucenici ai Rusiei, iar astăzi este cinstit și în Biserica Ortodoxă a Poloniei, acolo unde a păstorit cu un veac în urmă.

Copilăria și anii de studiu

Se numea în lume Mihail Mitrofanovici Ostroumov și s-⁠a născut la 6 noiembrie 1880, la Moscova, în familia lui Mitrofan Ostroumov, cântăreț (psalt) la biserica Sfântului Prooroc Ilie de pe Câmpul Vorontsov. A învățat la școala teologică de pe lângă Mănăstirea Mântuitorului Nefăcut de mână (Zaikonospasski), apoi la Seminarul Teologic din Moscova, absolvit în 1900, și la Academia Teologică din Moscova, pe care a încheiat-⁠o în 1904 cu titlul de candidat în teologie, fiind reținut ca bursier pentru catedra profesorală.

La 14 septembrie 1904 a fost tuns în monahism de episcopul Trifon (Turkestanov), la Mănăstirea Bobotezei din Moscova, cu numele Serafim. În aceeași lună a fost hirotonit ierodiacon și apoi ieromonah. Îndată după hirotonie a mers la Optina, unde a lucrat la bucătăria mănăstirii și a fost canonarh.

La 28 octombrie 1904 a fost numit conferențiar suplinitor la catedra de teoria și istoria predicii a Academiei din Moscova. Numirea fusese făcută de Mitropolitul Vladimir (Bogoiavlenski), care dorea să sporească numărul dascălilor monahi de orientare conservatoare. Consiliul academiei nu a aprobat însă numirea, iar ieromonahul Serafim nu a putut ține cursuri. În 1906, sub presiunea părții liberale a profesorilor și a studenților, a fost silit să plece din academie, împreună cu arhimandritul Iosif (Petrovîh).

La Mănăstirea Iablecina

În 1905 a călătorit împreună cu profesorul de teologie Mihail Tareev la mănăstirile de la Wirów și Leśna Podlaska și prin ținutul Holmului. Atât de mult l-⁠a mișcat ce a văzut, încât a hotărât să lase cariera academică și să se dăruiască slujirii pastorale în acea regiune. În 1906, la cererea sa, a intrat în obștea Mănăstirii Sfântului Onufrie de la Iablecina (Jabłeczna), unde din septembrie a fost locțiitorul egumenului, arhimandritul Iosif (Petrovîh).

Eparhia Holmului fusese despărțită de cea a Varșoviei în 1905, iar Sfântul Sinod voia ca mănăstirea să devină un centru puternic al Ortodoxiei și al influenței rusești în regiune. După edictul de toleranță al țarului Nicolae al II-⁠lea, până la 200.000 de foști uniați din ținutul Holmului trecuseră la Biserica Romano-⁠Catolică. Împreună cu egumenul, ieromonahul Serafim a lucrat la întărirea gospodăriei mănăstirii și la lărgirea lucrării ei de milostenie și de învățătură.

În octombrie 1907 a devenit conducătorul școlii parohiale cu două clase de la mănăstire și al noilor cursuri pentru învățători, care pregăteau dascăli pentru școlile bisericești. La deschiderea lor a spus că regiunea are nevoie de învățători localnici, care să-⁠i cunoască felul de viață, pentru că străinii adesea nu o înțeleg. A găsit binefăcători pentru refacerea mănăstirii, mai ales pe preotul moscovit Nikolai Kopiev, cu al cărui ajutor a fost refăcută din temelii biserica mare a Sfântului Onufrie, sub supravegherea sa.

În noiembrie 1907 arhimandritul Iosif a fost mutat în eparhia Novgorodului. La 1 decembrie Serafim a devenit egumen suplinitor, iar două săptămâni mai târziu obștea l-⁠a ales egumen, prima alegere de acest fel după multe decenii, căci de obicei egumenii erau numiți de Sinod. Sinodul a întărit alegerea la 18 ianuarie 1908, iar la 2 februarie 1908 a fost ridicat la treapta de arhimandrit și făcut protopop al mănăstirilor din eparhia Holmului.

Lucrarea de egumen

Ca egumen, a construit lângă mănăstire paraclisul Adormirii (sfințit în august 1907) și a încheiat amenajarea schitului Sfinților Serghie și Gherman de Valaam de pe malul Lacului Alb, deschis în 1909, ambele cu ajutorul părintelui Kopiev. Dincolo de râul Bug a ridicat paraclisul Întâmpinării Domnului, din daniile credincioșilor, sfințit în 1912. În același an a deschis un al doilea metoc al mănăstirii, în pădurea de la Dratów, la 85 de kilometri, închinat Sfântului Prooroc Ilie, cu biserică și școală. A obținut de la Sinod bani pentru o nouă clopotniță, dar lucrarea a fost oprită de război. A ajutat și la zidirea bisericii Acoperământului Maicii Domnului din Sławatycze, între 1910 și 1912.

În mănăstire s-⁠a introdus rânduiala Sfântului Vasile cel Mare, cu viață de obște și trapeză comună. Iarna monahii aveau lecții în care își adânceau cunoașterea Tainelor, a slujbelor, a istoriei Bisericii și a vieții ascetice. Mulți dintre ei erau trimiși să predice în parohiile eparhiei sau în Galiția austriacă.

Mănăstirea avea o casă de oaspeți și o ceainărie pentru pelerini, o farmacie și un dispensar, iar săracii primeau prânzul fără plată. Pe lângă școala parohială, funcționau o școală cu două clase în satul Otoki, cu 62 de copii, una cu o clasă la Iablecina, cu 60 de elevi, o școală de meserii cu internat și, din 1911, o școală agricolă, unde copiii învățau grădinărit, pomicultură, silvicultură, creșterea animalelor, prelucrarea laptelui și albinărit. În 1914 învățau în școlile mănăstirii peste 400 de elevi. Iablecina a redevenit un mare loc de pelerinaj.

La 31 august 1909 a fost numit misionar predicator al eparhiei, dar la 8 decembrie același an numirea a fost anulată, iar el s-⁠a întors la mănăstire. A lucrat și la o istorie a mănăstirii, al cărei manuscris s-⁠a pierdut probabil în război.

Rector la Holm

La 28 ianuarie 1914 a fost numit rector al Seminarului Teologic din Holm. A fost președinte al consiliului școlar eparhial și membru al Frăției Maicii Domnului și a redactat publicațiile eparhiei, revista „Viața bisericească a Holmului” și „Gazeta poporului”. În 1915, înaintea retragerii armatei ruse din Holm, seminarul a fost evacuat la Moscova. Acolo arhimandritul Serafim s-⁠a îngrijit de refugiații din ținutul Holmului și s-⁠a străduit să le ușureze traiul.

Episcop la Orel

La 24 februarie 1916 a fost ales episcop de Biała Podlaska, vicar al eparhiei Holmului, și a fost hirotonit la 3 aprilie 1916 în catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova, de Mitropolitul Macarie (Nevski) al Moscovei, împreună cu alți episcopi. La 21 aprilie a primit spre conducere vremelnică eparhia Holmului.

Din 27 mai 1917 a condus vremelnic eparhia Orelului, iar la 18 august 1917, ales de credincioși, a devenit episcop de Orel și Sevsk. S-⁠a îngrijit de seminar, de școli, de publicații și de mănăstiri; a fost membru de onoare al Societății istorico-⁠bisericești din Orel și a alcătuit albume de fotografii ale ținutului. A fost delegat la Congresul clerului și mirenilor din toată Rusia și membru de drept al Sinodului local din 1917-1918, lucrând în mai multe secții ale acestuia. Când puterea sovietică a interzis școlile bisericești, a organizat ore de religie în ascuns, a predicat și a condus procesiuni.

În 1918 a fost pus de două ori sub arest la domiciliu: la 14 martie, fără drept de corespondență, și a fost interogat de două ori, iar la 6 iulie Ceka a risipit o adunare eparhială ținută la reședința sa și a percheziționat casa. În acești ani, la Orel, îi slujea în altar un băiețel care avea să devină vestitul duhovnic Ioan Krestiankin.

În 1922 a fost arestat pentru că s-⁠ar fi împotrivit confiscării odoarelor bisericești și a fost condamnat, pe temeiul unor acuzații plăsmuite, la șapte ani de închisoare în izolare totală. Pedeapsa a fost scurtată la un an și jumătate, iar după un an și zece luni a fost eliberat și s-⁠a întors la Orel. La 29 mai 1924 a fost ridicat la treapta de arhiepiscop. A luptat cu tărie împotriva renovaționismului („Biserica vie”). În decembrie 1926 a fost arestat din nou și alungat din eparhie.

Arhiepiscop al Smolenskului

La 1 noiembrie 1927 a devenit arhiepiscop de Smolensk și Dorogobuj. Nu a putut sluji în catedrala Adormirii, dată renovaționiștilor. Catedrală a fost o vreme biserica Sfântului Nicolae, închisă în 1929 împreună cu peste zece alte parohii, apoi biserica Sfinților Petru și Pavel, până în 1936, când a fost luată și prefăcută în arhivă. Puterea strângea tot mai tare Biserica: în 1931 au fost confiscate veșmintele liturgice din parohiile Smolenskului, iar în 1935 clopotele. Arhiepiscopul a încercat să se împotrivească, dar nu avea mijloace.

Mucenicia

La 11 noiembrie 1936 a fost arestat împreună cu alți clerici și acuzat de propagandă antisovietică și de conducerea unui „grup contrarevoluționar de clerici”. I se reproșa că prevestea în predici căderea comunismului și că îndemna clerul să redeschidă bisericile închise. Nici el, nici ceilalți nu și-⁠au recunoscut vina. Au fost condamnați la cinci ani de lagăr la Karaganda.

În noiembrie 1937, la jumătate de an după sosirea în lagăr, ancheta a fost redeschisă. Arhiepiscopul a fost adus la Smolensk, iar troica NKVD a regiunii l-⁠a condamnat la moarte. A fost împușcat la 8 decembrie 1937 (25 noiembrie pe stil vechi), în pădurea Katîn de lângă Smolensk, primind cununa muceniciei.

Cinstirea

La 21 noiembrie 1958 a fost reabilitat de tribunalul regional din Smolensk, hotărâre confirmată de procuratură la 21 iulie 1989. La 17 iulie 2001, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-⁠a trecut în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Rusiei, cu pomenirea în ziua muceniciei sale.

În cripta bisericii-⁠memorial a Învierii lui Hristos de la Katîn, sfințită în 2012, se află o expoziție dedicată lui. La 7 decembrie 2013 s-⁠a săvârșit un Te Deum în cinstea sa la crucea din partea rusă a memorialului de la Katîn, iar în 2014, din inițiativa Patriarhului Chiril, i s-⁠a ridicat acolo un monument, în prezența clerului ortodox rus, polonez și belarus. În 2017, la 80 de ani de la moartea sa, episcopul Serafim (Amelcenkov) a publicat o carte despre păstorirea lui în Polonia și în Rusia.

La începutul secolului XXI, cinstirea sa a început și în eparhia Lublinului și Holmului a Bisericii Ortodoxe a Poloniei, unde slujise cu un veac înainte. În 2014, arhiepiscopul Abel (Popławski) a înființat în cinstea lui o parohie la Biała Podlaska.

O întâmplare tristă arată cât de cunoscut era numele său. În 1939, după moartea arhiepiscopului, un anume Mihail Pozdeev a început să se dea drept episcopul Serafim Ostroumov, după ce un preot de țară l-⁠a luat drept acesta; a fost arestat în 1940 și condamnat.