Petru al Alexandriei

Sfântul Sfințit Mucenic Petru al Alexandriei a fost al șaptesprezecelea papă și patriarh al Alexandriei, între 300 și 311, ucenic și urmaș al lui Teona. A primit mucenicia în ultima mare prigoană, la 25 noiembrie 311. Este cinstit de Biserica Ortodoxă, de cea Coptă și de cea Catolică.

Viața

S-⁠a născut și a crescut la Alexandria. După tradiția copților, părinții l-⁠au dat lui Teona ca să-⁠l crească pentru preoție, ca pe Samuel. A fost citeț, diacon și preot, și, om foarte învățat, a condus timp de cinci ani, din 295, școala teologică din Alexandria. La începutul lui 300, Teona, pe patul de moarte, a sfătuit pe conducătorii Bisericii să-⁠l aleagă pe Petru; astfel a fost ales. Păstorirea lui a cuprins marea prigoană a lui Dioclețian, începută în 303. Silit să părăsească orașul, a călătorit prin multe țări, întărindu-⁠și turma prin scrisori, apoi s-⁠a întors să o conducă din nou, în taină, cercetând pe cei din închisori, ajutând văduve și orfani și făcând slujbe în ascuns. În 306 a scris „Cuvânt despre pocăință”, către creștinii care, de teama chinurilor, se lepădaseră sau căutaseră felurite ocoliri. Cuvântul a fost împărțit în paisprezece canoane, intrate în canoanele Bisericii, între ele și al cincisprezecelea, despre postul de miercuri și vineri, luat din predica lui de Paști.

După unele izvoare, a fost un timp în închisoare cu episcopul Meletie al Licopolei, și cei doi s-⁠au certat despre purtarea cu cei căzuți, care aduseseră jertfă idolilor sau dăduseră Scripturile autorităților. Petru era îngăduitor; Meletie cerea botezarea din nou a celor ce se lepădaseră. Cearta s-⁠a încins, și Petru a pus o perdea între el și Meletie. Un preot al lui Meletie era Arie. Se spune că Arie a încercat în zadar să primească dezlegarea patriarhului înainte de moartea acestuia, iar Petru, înainte de a muri, l-⁠a anatemizat ca eretic și l-⁠a afurisit. Sinaxarul spune că, în temniță, i s-⁠a arătat Hristos, copil, pe sfântul altar, în haină sfâșiată, zicând că Arie a sfâșiat-⁠o. După unii, în 306 a ținut un sinod la Licopole care l-⁠a osândit pe Meletie.

Mucenicia

Petru a fost prins și întemnițat; aflând, împăratul a poruncit să i se taie capul. Mulțimea creștinilor adunați la temniță, gata să moară pentru patriarhul lor, a făcut pe soldați să amâne execuția, ca să nu se ajungă la măcel sau răscoală. Petru, temându-⁠se pentru viața poporului, a sfătuit pe soldați să facă o spărtură în zidul din spate al temniței, ca să-⁠l scoată pe acolo și să fie ucis. Potrivit lui Dimitrie al Rostovului, tribunul și ostașii, mirați de curajul sfântului, l-⁠au dus acolo unde a fost ucis Sfântul Apostol Marcu și i-⁠au tăiat capul. O fecioară, închisă lângă mormântul Sfântului Marcu, a auzit în noaptea aceea un glas din cer: „Petru, începutul apostolilor; Petru, sfârșitul mucenicilor Alexandriei.” Trupul a fost luat de creștini și dus în biserică, așezat, pentru slujba îngropării, pe scaunul pe care, din smerenie, nu îndrăznise să șadă în viață.

Severus din Ashmunein spune că, după ce mucenicul și-⁠a lepădat omoforul și și-⁠a dezgolit grumazul, soldații, înspăimântați, s-⁠au privit unul pe altul și nici unul nu îndrăznea să-⁠i taie capul, până ce s-⁠au înțeles ca cel ce o va face să primească de la ceilalți cinci dinari fiecare. Un ostaș a făcut-⁠o la 29 Hatur (azi 25 noiembrie în calendarul vechi), anul 311. Din scrierile lui n-⁠au rămas decât titluri și fragmente; el a scris și cartea „Despre Dumnezeire”, citată la sinoadele III și IV Ecumenice.