Ioanichie Moroi

Ioanichie Moroi, născut în 1859 la Zărnești, a fost protosinghel și, între 1909 și 1944, egumen al Schitului Sihăstria, a cărui viață monahală a reorganizat-⁠o întru totul. A murit în toamna anului 1944. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi sigură de pomenire.

Mai întâi s-⁠a căsătorit și a avut doi copii. Dorind să-⁠l urmeze pe Hristos, a intrat în viața monahală împreună cu soția și copiii. A fost ucenic al pelerinului Gheorghe Lazăr, care i-⁠a cerut să petreacă un an la Schitul Peștera Ialomicioarei, citind zilnic câte o Psaltire. Patericul povestește că în acea vreme a fost ispitit de un străin care l-⁠a convins să se întoarcă acasă, căci soția lui trăia cu alții; bătrânul pelerin i-⁠a spus apoi să mai rămână în familie un timp. În 1890 a mers la Mormântul Domnului și, în peștera Sfântului Xenofont, un pustnic i-⁠a spus să nu se lase condus de nici un om, ci de Scriptură și de Părinți, și i-⁠a prevestit că va fi monah pe Sfântul Munte, apoi preot și începător de frați, iar la sfârșitul vieții va avea mari ispite, dar se va încununa. Patericul spune că prevestirea s-⁠a împlinit.

Între 1890 și 1900 s-⁠a nevoit la un schit românesc din Athos, apoi nouă ani la Neamț. În 1909 a fost numit egumen la Sihăstria, care era în paragină, și a rămas treizeci și cinci de ani. A introdus din prima zi Liturghia zilnică și cele șapte laude după rânduiala Neamțului. Slujba nu începea până nu erau adunați toți frații. Timp de douăzeci de ani a slujit zilnic Liturghia, fiind singurul preot și duhovnic al schitului. Spuneau ucenicii lui, între ei Cleopa Ilie și Ioil Gheorghiu, că tot timpul stăpânirii a răbdat ispite, lipsuri, boli și amenințări. Nu primea hrană în Postul Mare decât sâmbăta și duminica. Rânduiala era: toată obștea la Utrenie și Liturghie, spovedanie generală vinerea. A strâns în jurul lui peste patruzeci de ucenici și a făcut din schitul pustiu una din cele mai alese sihăstrii. A murit în toamna lui 1944.