Ioanichie Rudnev

Sfântul Ioanichie (în lume Ivan Maximovici Rudnev) a fost mitropolit al Kievului și Galiției între 1891 și 1900, om de știință teologică, predicator și întemeietor de reviste duhovnicești. A fost proslăvit în anul 2016 în Biserica Ortodoxă din Ucraina și este cinstit ca ierarh al Kievului. Se pomenește la 7 (20) iunie.

Tinerețea și călugăria

S-⁠a născut la 20 februarie 1826 (după alte date, 1827) în familia unui sărac dascăl din satul Verhnee Skvorcee, ținutul Novosili, gubernia Tula (azi în regiunea Oriol). A studiat la școala duhovnicească și la seminarul din Tula, apoi la Academia Teologică din Kiev, pe care a absolvit-⁠o în 1849. În același an, la 11 octombrie, a primit tunderea în monahism. A predat Sfânta Scriptură la academie, a devenit magistru în teologie în 1851 și a fost ridicat arhimandrit în 1854.

Treptele slujirii

În 1856 a fost inspector al Academiei din Kiev, în 1858 rector al seminarului și egumen al mănăstirii Bobotează din Kiev, iar în 1859 rector al academiei. Din 1860 a condus Academia Teologică din Sankt Petersburg. La 12 iunie 1861 a fost hirotonit episcop de Vyborg, vicar al eparhiei Sankt Petersburg, păstrând și rectoratul.

A fost apoi episcop de Saratov și Țarițîn (1864), de Nijni Novgorod și Arzamas (1873), arhiepiscop din 1877, apoi arhiepiscop de Kartli și Kahetia și exarh al Georgiei (1877). Din 1881 a fost membru al Sfântului Sinod, iar din 27 iunie 1882 mitropolit al Moscovei și Kolomnei. În mai 1883 a condus slujba încoronării țarului Alexandru al III-⁠lea și, în aceeași lună, sfințirea Catedralei Hristos Mântuitorul din Moscova, care tocmai fusese încheiată. Pentru satul său natal a poruncit un proiect de biserică, sfințită în 1894 în prezența sa.

Procurorul general al Sinodului, Pobedonostev, îl descria ca pe un om fără prihană în privința moralei, dar sobru și puțin sociabil, care nu se potrivise cu moscoviții, iar țarul a aprobat mutarea lui la Kiev. La 17 noiembrie 1891 a devenit mitropolit al Kievului și Galiției. În anul 1895 a primit Ordinul Sfântul Andrei Cel Întâi chemat, iar la 25 decembrie 1898 a fost numit prim-⁠membru al Sfântului Sinod, ceea ce era foarte neobișnuit pentru un mitropolit de Kiev.

Lucrarea sa

Peste tot unde a păstorit a întemeiat case pentru văduvele și orfanii clerului, ateliere eparhiale de lumânări al căror venit susținea seminariile și școlile, școli pentru fete din familii preoțești și internate pentru elevii școlilor duhovnicești. A fost învățător și administrator destoinic și predicator apreciat. A întemeiat trei publicații teologice: Îndrumătorul păstorilor rurali, Lucrările Academiei din Kiev și Revista misionară. A lăsat cuvântări și învățături, între care Cinci cuvinte despre pocăință (1899) și un volum jubiliar de cuvântări.

Adormirea și cinstirea

A trecut la Domnul la 7 iunie 1900 în mănăstirea Golosiiv de lângă Kiev. Slujba înmormântării a fost condusă la 11 iunie de mitropolitul Vladimir al Moscovei, iar trupul i-⁠a fost așezat în biserica Înălțarea Sfintei Cruci de la Peșterile Apropiate din Lavra Pecerska, lângă mitropolitul Arsenie.

La 20 iulie 2016, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene a hotărât trecerea sa între sfinții cinstiți local ai eparhiei Kievului. La 28 august 2016, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, în cadrul Sfintei Liturghii din fața catedralei Lavrei Pecerska, a avut loc proslăvirea lui împreună cu schimonahul Vasian cel Orb.